Aromată și amară

22 4 0
                                    

Încă 76 de zile până la nuntă

Îmi e dor de tot ce făceam împreună, însă diminețiile erau preferatele mele. De când te cunosc știu că nu-ți place cafeaua. Însă niciodată nu voi uita, ce mi-ai spus. Ai zis că mereu când vei vedea o cafea neagră, îți vei aduce aminte de mine. Uneori, încă sper că te gândești la mine. Eu o fac, zilnic. Poate eu sunt cafeaua ta, aromată și amară, însă tu ești zahărul, ce cândva mă încălzea. Îmi e așa dor de tine, Chris.

  E vineri. Ultima zi de muncă, de abia aștept să mă pun pe canapeaua mea și să mănânc înghețată (deși ar trebui, să renunț la ea, altfel nu voi încăpea în rochia de mireasă). E o zi frumoasă, nimic interesant la muncă, o să trec pe la fiecare anganjat să le urez un sfârșit de săptămână minunat.

  Aproape am terminat, mai am 2 persoane, Nicole și Kate(da și prietena mea lucrează aici, uneori cred că stă cu mine doar pentru că salariul ei este triplu, dar cui îi pasă).

  Urăsc chestia asta din tot sufletul. 8 ore nenorocite poți să stai fără telefon, dar observ că prințesa nu poate rezista.

  -Da, iubire, sunt la muncă. Într-o oră scap de Eloise și ne vedem. Nici nu știi câti nervi mi-a făcut femeia asta nefutută.
-Și eu te iubesc.Te las, vine nebuna.

  Eu nebună? Ea clar nu știe de cine vorbește. La dracu, sunt șefa ei nu o nebună "nefutută". Dacă nu eram eu, nu avea nici loc de muncă, nici logodnic. O să vadă ce se întâmplă dacă se pune cu mine. Să înceapă distracția.

   -Nicole, vino acum în biroul meu.
   -Imediat, șefa, trebuie să-mi strâng lucrurile.
    -O să le strângi definitiv, ești concediată de "nebuna nefutută"

  Tot biroul se uita la mine, dar nu aveau ce să spună. Nu-mi place să-mi tratez oamenii urât, însă acum a fost nevoie. Am plecat de acolo imediat, oprindu-mă la un magazin pentru a lua mâncare lui Nate. Nu am chef să ies la restaurant în seara asta, mai ales că o să vrea să discutăm despre nuntă. E greu să fii mireasă la 2 nunți, mai ales că cea cu Nate e în mai și noi suntem în aprilie. E o nebunie.

  Am ajuns acasă, mi-am aruncat tocurile într-un colț(deși nu ar fi trebuit să fac asta, sunt al naibii de scumpe) și m-am schimbat în niște pijamale improvizate. Nate încă nu a ajuns acasă, așa că mă duc să-mi deschid o sticla de vin roșu. Mereu zice că voi deveni o alcoolică dacă voi continua așa, deși beau doar la sfârșitul săptămânii.

Încă 75 de zile până la nuntă

Aseară, Nate a ajuns la 3 dimineața acasă. Și desigur era beat. Unde se crede? La hotel? A zis că a fost cu mai mulți colegi, de data asta îl cred, doar nu are cum să o înșele pe bucățica asta, ce l-a așteptat aseară. Azi cred că voi lenevi în pat, nu am chef de nimeni și nimic.

Tocmai am primit un mesaj de la un număr necunoscut.
  -De ce naiba ai concediat-o pe Nicole? E o angajată super.

Mhm, Chris, ai făcut rost de noul meu număr. Mereu mi-am dorit să faci rost de noul meu număr și să-mi ceri să ne împăcăm. Văd că dorințele mele se îndeplinesc. Și eu aș spune că este o angajată bună, dacă mi-ar suge minunăția(mi-aș cere scuze pentru limbaj, dragule, dar te cunosc prea bine și știu că-ți place când vorbesc așa).

  -În 30 de minunte ajung la tine. Ieșim să lămurim chestia asta între noi.
  Ce avem de lămurit? Eu te iubesc, tu mă iubești.

  Dar totuși am 30 de minute să mă aranjez, pentru a doua parte din planul meu. Desigur că voi reuși.

Ai ajuns, încă ești un țăran și claxonezi. Am coborât, ești în vesnica ta mașină. De când o ai? Cinci ani?Un avocat nu-și poate permite o nouă mașină? Dar poate e mai bine că încă nu ți-ai luat o nouă mașină, cred că aștepți să o alegem împreună.

  Mergem la un restaurant. Nu-s fană,dar dacă mergi și tu, aș veni și în iad pentru tine. Oare tu ai face-o? Eu zic că da, dar asta depinde de tine, dragul meu.

Au trecut 2 ore în care amândoi ne-am îmbătat, am reangajat-o pe Nicole și tu mi-ai sugerat să mergem la un hotel. Desigur că am acceptat, după ce l-am anunțat pe Nate că dorm la Kate(zi tu că femeia asta nu meritâ un salariu triplu). Toată distracția va începe la hotel, trecutul a devenit prezent, iar eu și tu am redevenit noi.

  E ora 3 dimineața, stau în pat lângă tine goală, tu dormi, nu-ți pasă, de ce va urma între noi.

Încă 74 de zile până la nuntă

  Sunt acasă, m-am certat cu Nate, oare tu te-ai certat cu Nicole?Ce o să se întâmple cu noi?

Am nevoie de o vacanță, să mă gândesc la aceea speranță. O să plec, undeva departe, poate în Franța. Îți place acolo? Eu zic că o să fie superb. Mai ales ca merg pe banii lui Nate.

Chris, îmi este dor de tine, deși nu ne-am mai văzut de câteva ore. La plecare m-ai dus cu mașina și m-ai sărutat, ai zis că o să ne mai vedem. Unde? La tine? La mine? Eu zic oriunde, dar doar să o facem.

Nu știu ce să fac acum, dragule. Tu te căsătorești, eu mă mărit, amândoi cu persoane diferite. Oare ar trebui să împiedic asta? Sau o vei face tu la nunta mea? O să aștept și voi vedea.

Până atunci vreau să știi că te iubesc. Da, sunt 2 cuvinte, atât de simple pentru unii, dar pentru mine înseamnă totul. Niciodată nu ți-am spus când eram împreună, nici după. Dar acum a venit momentul să-ți spun că te iubesc. Azi, mâine și tot restul vieții.

Capitol nou! Lectură plăcută, dragilor.

Mai știi când mă strigai iubire? Where stories live. Discover now