Vellvet și copiii orfani

Cei trei

Unii spun ca e magie , alții ca e doar un vis , dar eu cred ca e real  .
Ca sa o iau cu începutul , făceți-vă comozi și ascultați ...
Totul a început în Armstrong , un orășel civilizat.  Era noapte crunta și rece de iarna .
Fulgii albi , ca niște diamante ce cad din cer , umpleau trotuarul deja alb .
De la un geam de mai sus , se putea observa o lumina jucăușă și râsete de copii .
Acolo locuiau Holly,  Petter și Ann. Ann era sora cea mare .
Avea parul șaten închis,  ochii verzi ca de smarald și 13 ani . Petter avea parul roșcat , ochi căprui . El avea 11 ani. 
Și ajungem și la micuța Holly.
Era o fetita mica , de 2 ani , jucăușă . Avea parul blond , creț  și ochii albăstrui. 
Din păcate,  soarta era prea rea cu ei .
Cei trei locuiau la Familia Lonks. 
Mătușa Beverly era mereu ocupata și unchiul Tumnus stătea toată ziua la birou și vorbea la telefon , tipa , comanda cafea ...
În casa mai era și doamna Marty,  bucătăreasa,  Melannie care era menajera și domnișoara Kate care se ocupa de copii când veneau acasă.

Copiii locuiau în podul casei unde aveau doua camere și o baie . Acolo își petreceau mare parte din timp. Nu aveau voie decât la bucătărie,  pe holul din spate și în gradina din spatele casei , unde se jucau când era cald și bine.
Ei bine , erau mulțumiți acolo însă nu prea fericiți. 

Oricum , în acea seara a început povestea noastră.  Holly dormea iar Petter și Ann ieșeau din pod sa meargă la bucătărie. 
În sufragerie se auzeau țipete ci strigate ...
-Dacă ma mai deranjează odată copiii ăia eu îi dau afara din casa !
-Ei haide Tumnus!  Sunt doar niște copii. Nu au unde sa stea .
-Nu e problema.  Nu e vina mea ca sora ta , fără creier i-a părăsit.
-Nu mai vorbi asa despre Vellvvet. A fost nevoita .
-Și eu sunt nevoi sa îi dau afara .
-Nu nu ești! 
-De ce le iei mereu apărarea?
-Dar tu de ce nu ?
-PENTRU CA SUNT NIȘTE DOBITOCI!  ȘI TU LA FEL !
-Dacă asta crezi tu atunci pleacă din casa . Nu ai contribuit cu nimic .
-Bine ...

În dimineața următoare , totul părea normal.
Mătușa Beverly își bea obișnuita cafea , doamna Marty făcea fete zâmbitoare din oua și șuncă, iar domnișoara Kate și copiii coborau scările.
Când zic normal,  nu era chiar normal.  Era... era ... era... un sunet plăcut,  frumos dar străin . Era ... liniște . Poate pentru ca unchiul Tumnus nu mai tipa sau alerga de colo colo sa găsească cravata cu dungulițe de un verde crud și dezgustător. Defapt,  unchiul Tumnus lipsea din casa .
Doar mătușa Beverly , Petter și Ann știau motivul .

Nemaiputand sa aștepte , doamna Marty străpunse liniștea cu unul din marile ei cuțite,  și întrebă:
-Ei , cam multa liniște în dimineața asta . Copiii , vreți și sare ? Oh , da ... Unde este Domnul Tumnus?  De obicei nu doarme pana la ora asta ...
Doamna Lonks evita întrebările puse iar copiii răspunsera doar cu " Nu mulțumim,  nu dorim sare " .

-Se pare ca o fi plecat la birou mai devreme ... voi merge sa îi duc cafeaua și micul dejun dacă nu v-a veni .
-O , stai calma Marty . Nu e nevoie,  nu e la birou și nici acasă. Nu va veni la micul dejun.

Aceleași intrebari și răspunsuri au fost puse toată ziua , dar nici urma de domnul Tumnus .
Chiar și copiii îi simțeau puțin lipsa .