Goana după Fericire

Capitolul 1

Hei! E prima mea carte pe care am hotărât, după mult timp, s-o postez și pe wattpad.
Scuzaţi-mi greșelile, ce le veți găsi pe parcursul poveștii, din neatenție.
Sper să ne înțelegem.
Fără critici și jigniri, indiferent de situație, suntem oameni și trebuie să ne respectăm.
Sper din suflet ca povestea mea să fie pe placul vostru.

Totul a început de la o simplă conversatie pe Facebook.
Nu am crezut nicio clipă că mă voi îndrăgosti de el sau că vom vorbi mai mult decât e cazul.
Nu-mi inspira încredere, nu părea genul de persoană care să se implice sentimental într-o relație. Și poate am avut dreptate, poate prima impresie rămâne valabilă pentru totdeauna.
Am știut că într-o zi mă va uita, dar am sărit în brațele lui ca și când îmbrățișarea acestuia îmi întreținea existența, iar acum că s-a terminat simt că trăiesc degeaba.
L-am lăsat să devină totul pentru mine, iar acum că a plecat am rămas cu nimic. Dar nu am încetat să sper că se va întoarce. Visele îmi spuneau asta.
***
Eram în pat încercând să adorm. Aveam insomnii de câteva seri. "Se pare că scurta vacanță de iarnă nu a fost benefică pentru mine".
Mai erau doar câteva zile până la sfârșitul acesteia, iar somnul meu nu vrea să revină la normal.
Aud telefonul vibrand, semn că am primit un mesaj. Brusc îmi aduc aminte că iar mi-am uitat netul activ. Verific din curiozitate și observ că mesajul era de la un băiat. Genul ăla de text banal pe care-l tot primesc. Prefer să-l ignor pentru că nu îmi doresc un nou obsedat pe cap, așa că îmi blochez telefonul și revin la lupta mea cu somnul.
De dimineață mă trezesc cu o durere de cap destul de persistentă. Rămân câteva clipe în pat înainte să decid să mă ridic, timp în care îmi amintesc de mesajul primit acum câteva ore. Decid să-i răspund printr-un semn de întrebare. Vacanța mea era puțin cam monotonă, așa că de ce să nu fac ceva pentru a scăpa de această plictiseală?
A urmat o conversație banală. Am tratat totul cu indiferență, chiar dacă el încerca să-mi ofere atenție. Conversația era mereu întrerupă de mine, îi raspundeam la un interval de timp destul de mare, undeva la câteva ore sau chiar o zi. Nu am crezut nici măcar un minut că toată 'treaba' asta o să devină mai interesantă.
Fără să vreau am acceptat să-l cunosc mai bine, iar conversația noastră scurtă și banală s-a transformat în mesaje lungi și interesante. Mă trezeam și adormeam cu mesajele lui. Fără să constientizez l-am lăsat să-mi pătrundă în minte, iar când am început să realizez ce am făcut era deja prea târziu. Începusem să simt ceva ce nu am mai simțit de mult timp. Mă transformam ușor ușor. Mi-am propus de multe ori să nu-i mai vorbesc, dar niciodată nu am reușit să fac asta, de parcă nu puteam trăi fără mesajele și atenția lui.
Era golan, iar asta mă atrăgea cel mai mult. Ce putea fi mai frumos ca un golan cu sentimente?
La început am refuzat ideea că mă puteam îndrăgosti de el, în ciuda faptului că acesta îmi spunea aproape zilnic că vom forma un cuplu. Dar eu nu am vrut să cred asta nici măcar pentru o clipă. Iar acum mă gândesc unde a dispărut această gândire... unde a dispărut indiferența mea? Oriunde ar fi, o vreau înapoi... pentru că am nevoie de ea.