E îngropată sub un mesteacan argintiu, jos, spre bătrânele, sine de cale ferată, având la capatâiul mormântului un altar. De fapt, doar o moviliță de pietre. Nu vroiam sa atrag atenția spre locul ei de veci. Dar nici nu puteam sa o las acolo fara nici macar o aducere aminte... Se v-a odihni in pace, nimeni nu e prin preajmă s-o deranjeze, nici un sunet nu pătrunde, decat cantecul pasarilor, şi huritul surd al trenirilor.
Una pentru tristețe, două pentru bucurie, şi trei pentru o fetiță. Trei pentru o fetiță. M-am blocat la trei, pur si simplu nu mai pot sa merg mai departe.
Capul mi-e plin de sunete, gura mi-e năclaite de sânge. Trei pentru o fetiță. Aud coțofanele cum râd, cum işi bat joc de mine, chicotind răguşit. Un semn. Semne rele. Le pot vedea acum, negre, intunecand soarele.
Nu păsările, altceva. Se apropie cineva.
Cineva imi vorbeste.
,,Uite! Uite ce-am facut din cauza ta!"
Rachel.
Vineri, 05 iunie, 2013.
Dimineață
Langa calea ferată zace o grămăjoara de haine. Un material albastru-inchis, poate o camaşă de valma cu un alb murdar. Probabil că e gunoi, aruncat din tren, din mers, direct in paduricea de arbuşi de pe taluz.
Poate a fost lasat in urma de catre ingerii care lucreaza la partea asta de cale ferata; sunt destul de des. Sau ar putea sa fie altceva. Mama imi spunea tot timpul ca am o imaginație destul de bogată care dă pe-afara; acelasi lucru mi l-a spus si Tom. Nu mă pot abține; vad nişte țoale aruncate la un loc, un tricou murdar sau un pantof singuratic şi nu pot sa nu ma gândesc la celalant pantof , si la picioarele din care au ieşit.
Trenul se pune in mişcare in scârțâit de roți zguduindu-se straşnic...
To be continue...
