Fapte anodine și lipsite de sens ti-au încețoșat privirea,
Chinuit de o luciditate istovitoare înfățișezi chipuri necunoscute si personalități noi.
Intr-o mlaștină densă si neagra astepti mrejele, să te tragă la suprafața, să-ti desfunzi căile respiratorii,
Dar imunitatea-ti axiomatică nu te mai apară de epidemie.
Încă-ti pierzi firul gândurilor in incinta suspendata dinafara lumii,
Cuprins de conturele dilatate in negru,
Si amintirea ei însângerată si fără vlaga-ti da târcoale.
Umbre paralele si nori cloritici iti atrofiază conștiința,
Si dorul te copleșește,
Captiv printre capcane, intr-un vid acherontic, intr-un purgatoriu echivoc, printre fiinte deplorabile,
Nu-ti simti apartenența in tagma lor,
Si răsuflii, iti încarci celulele cu oxigenul atmosferic,si-n capul oaselor,
Iti începi convalescența, lent,
Si pentru cea din urma oara, vizualizezi pulberea fina a paraginii.
Deslușești chipuri si fizionomii, dar îți sunt uitate, si in final,
Privești spre cer, fără urmă de regret, fără nici o speranță.
YOU ARE READING
Purgatoriu
PoetryUrlă din rărunchi, însă incapacitatea de a fi auzită este atât de morbidă. Înștiințează umanitatea cu ființa ultimei reincarnări, însă nimeni nu-i vede chipul. "RÂURILE SUBPAMANTENE SI-AU DEPĂȘIT ALBIA !", dar ecoul se pierde in surdină. Linistea...
