Cerul din jurul Muntelui Targon este scăldat în lumina astrelor: a soarelui și a lunilor, a constelațiilor, a planetelor și a cometelor ce trec prin întuneric, dar și a stelelor rânduite prielnic. Triburile de la poalele muntelui cred că toate acestea sunt aspecte ale unor ființe stelare demult dispărute, ale unor creaturi puternice mai bătrâne decât ar putea înțelege mintea umană. Unii cred că puterea acestor Aspecte coboară uneori de pe munte în trupurile strălucitoare ale celor merituoși. Însă asemenea ființe pășesc printre muritori incredibil de rar, doar o dată la câteva generații, iar în jurul lor se țes povești uimitoare.Nu e de mirare, deci, că triburile se înfioară de teamă și ezită la auzul zvonurilor cum că, în clipa de față, ar exista mai multe Aspecte ce pășesc pe pământul Runeterrei, căci astfel de lucruri se petrec foarte rar. Ce amenințare cumplită ar putea să apară, încât atâtea ființe cu puteri celeste să fie chemate la război?
Muntele Targon se înalță mândru deasupra Runeterrei. Vârful lui stâncos, ars de soare, e cel mai înalt dintr-un lanț muntos atât de lung și măreț încât nu-și are pereche nicăieri în lume. Aflat departe de civilizație, Muntele Targon este complet izolat și nu poate fi atins decât de cei mai hotărâți exploratori.Multe legende s-au țesut în jurul acestui pisc. Unele vorbesc despre războinici cu puteri incredibile care coboară din ceruri pentru a se lupta cu monștri, iar altele despre zei ale căror palate maiestuoase s-au prăbușit, s-au pietrificat și s-au transformat în masivul din zilele noastre. Unele legende spun chiar că Muntele este un titan adormit din timpuri imemoriale
Ca orice alt loc de legendă, Muntele Targon atrage visătorii, nebunii și Muntele Targon se înalță mândru deasupra Runeterrei. Vârful lui stâncos, ars de soare, e cel mai înalt dintr-un lanț muntos atât de lung și măreț încât nu-și are pereche nicăieri în lume. Aflat departe de civilizație, Muntele Targon este complet izolat și nu poate fi atins decât de cei mai hotărâți exploratori.Multe legende s-au țesut în jurul acestui pisc. Unele vorbesc despre războinici cu puteri incredibile care coboară din ceruri pentru a se lupta cu monștri, iar altele despre zei ale căror palate maiestuoase s-au prăbușit, s-au pietrificat și s-au transformat în masivul din zilele noastre. Unele legende spun chiar că Muntele este un titan adormit din timpuri imemoriale.Ca orice alt loc de legendă, Muntele Targon atrage visătorii, nebunii și aventurierii. Cei care supraviețuiesc dificilei călătorii până la poalele muntelui sunt primiți ca pelerini de triburile nomade care-și construiesc taberele răsfirate de jur împrejurul masivului.Aici, călătorul obosit descoperă că există popoare ca tribul Rakkor, care îndură de milenii clima aspră și ținuturile aprige din preajma muntelui. Toate sunt unite în credința că sunt chemate de către puteri misterioase să-și ducă viața în umbra titanilor muntoși. Originea și scopul acestui masiv rămâne un mister, pentru că nu le este dat muritorilor de rând să afle gândurile creatorilor demult uitați. În timp, aceste triburi au dezvoltat multe religii, dar toate le sunt subordonate solarilor, un cult care venerează soarele și ai cărei adepți stăpânesc poalele Targonului. Marele Templu al solarilor se află pe versantul de răsărit a muntelui, unde cu greu se poate ajunge – doar trecând peste poduri de funie spânzurate deasupra prăpăstiilor abisale, dincolo de scări săpate de ploi în piatră vie și urmând cărări mai subțiri ca șoaptele pierdute în vânt, scobite în stânci printre simboluri antice și sculpturi enorme.Deseori, exploratori curajoși încearcă să urce pe munte, unii în căutarea înțelepciunii sau a iluminării, alții dornici de glorie sau mânați de dorința arzătoare de a-i atinge culmea. Triburile îi încurajează pe cutezătorii care-și încep urcușul, știind că muntele Targon îi judecă pe toți și doar pe puțini îi consideră demni să ajungă în vârf. Iar cei care nu sunt demni sunt ca și morți.Urcușul pe pantele abrupte ale muntelui este inuman de greu, iar vremea înșelătoare îl face încă și mai dificil. Stâncile sunt presărate cu trupurile contorsionate ale celor care au eșuat în încercarea de a ajunge pe culme. Oasele lor sunt încă o dovadă că urcușul e aproape imposibil, un test extenuant al forței, caracterului, hotărârii, voinței și dârzeniei celor care încearcă. Unii exploratori urcă timp de săptămâni sau luni, alții doar timp de o zi, pentru că muntele este mereu diferit, mereu în schimbare. Și chiar și aceia care reușesc cumva să supraviețuiască și să ajungă în vârf descoperă că testul lor n-a ajuns la capăt. Chiar dacă au reușit să se târâie în sus pe stânci, sleiți de forțe, unii dintre supraviețuitori nu văd pe culme decât ruine părăsite și semne de neînțeles sculptate adânc în munte. Din motive necunoscute, muntele le respinge căutarea și le consideră sufletul nedemn de mai mult.Se spune însă că unii aventurieri, doar o mână de oameni, văd o lumină strălucitoare ce învăluie culmea, iar prin ea zăresc minuni și peisaje îndepărtate, viziuni amețitoare și ademenitoare asupra unui tărâm de dincolo de lume. Deși și-au atins țelul în clipa în care au atins piscul, majoritatea dintre ei nu reușesc să treacă acest ultim test și se retrag temători din fața tărâmului celest. Dintre puținii care merg mai departe, majoritatea nu se întorc niciodată, iar ceilalți reapar după minute, ani sau chiar și secole.Un singur lucru este sigur – cei care se întorc sunt de nerecunoscut.
aventurierii. Cei care supraviețuiesc dificilei călătorii până la poalele muntelui sunt primiți ca pelerini de triburile nomade care-și construiesc taberele răsfirate de jur împrejurul masivului.Aici, călătorul obosit descoperă că există popoare ca tribul Rakkor, care îndură de milenii clima aspră și ținuturile aprige din preajma muntelui. Toate sunt unite în credința că sunt chemate de către puteri misterioase să-și ducă viața în umbra titanilor muntoși. Originea și scopul acestui masiv rămâne un mister, pentru că nu le este dat muritorilor de rând să afle gândurile creatorilor demult uitați. În timp, aceste triburi au dezvoltat multe religii, dar toate le sunt subordonate solarilor, un cult care venerează soarele și ai cărei adepți stăpânesc poalele Targonului. Marele Templu al solarilor se află pe versantul de răsărit a muntelui, unde cu greu se poate ajunge – doar trecând peste poduri de funie spânzurate deasupra prăpăstiilor abisale, dincolo de scări săpate de ploi în piatră vie și urmând cărări mai subțiri ca șoaptele pierdute în vânt, scobite în stânci printre simboluri antice și sculpturi enorme.Deseori, exploratori curajoși încearcă să urce pe munte, unii în căutarea înțelepciunii sau a iluminării, alții dornici de glorie sau mânați de dorința arzătoare de a-i atinge culmea. Triburile îi încurajează pe cutezătorii care-și încep urcușul, știind că muntele Targon îi judecă pe toți și doar pe puțini îi consideră demni să ajungă în vârf. Iar cei care nu sunt demni sunt ca și morți.Urcușul pe pantele abrupte ale muntelui este inuman de greu, iar vremea înșelătoare îl face încă și mai dificil. Stâncile sunt presărate cu trupurile contorsionate ale celor care au eșuat în încercarea de a ajunge pe culme. Oasele lor sunt încă o dovadă că urcușul e aproape imposibil, un test extenuant al forței, caracterului, hotărârii, voinței și dârzeniei celor care încearcă. Unii exploratori urcă timp de săptămâni sau luni, alții doar timp de o zi, pentru că muntele este mereu diferit, mereu în schimbare. Și chiar și aceia care reușesc cumva să supraviețuiască și să ajungă în vârf descoperă că testul lor n-a ajuns la capăt. Chiar dacă au reușit să se târâie în sus pe stânci, sleiți de forțe, unii dintre supraviețuitori nu văd pe culme decât ruine părăsite și semne de neînțeles sculptate adânc în munte. Din motive necunoscute, muntele le respinge căutarea și le consideră sufletul nedemn de mai mult.Se spune însă că unii aventurieri, doar o mână de oameni, văd o lumină strălucitoare ce învăluie culmea, iar prin ea zăresc minuni și peisaje îndepărtate, viziuni amețitoare și ademenitoare asupra unui tărâm de dincolo de lume. Deși și-au atins țelul în clipa în care au atins piscul, majoritatea dintre ei nu reușesc să treacă acest ultim test și se retrag temători din fața tărâmului celest. Dintre puținii care merg mai departe, majoritatea nu se întorc niciodată, iar ceilalți reapar după minute, ani sau chiar și secole.Un singur lucru este sigur – cei care se întorc sunt de nerecunoscut.
