SCUDI - Capitolul 23

3K 97 10
                                    

!!!Varianta necenzurată!!!

Capitolul 23

Sunetul soneriei de la uşă o scoate din sărite pe brunetă.

“Kristeen, a venit Brenden!” strigă Sandra, surâzând către tânărul băiat.

“Da, da,” mormăie fata, nu prea încântată.

Îşi leagă şireturile la adidaşi încet, fără nicio grabă, îşi ridică fermoarul la hanorac şi merge lent spre birou, luându-şi ghiozdanul de jos.

“Kristeen!” stigă iarăşi mama ei.

“Vin,” anunţă aceasta, mergând cu viteza melcului până la scări.

Brenden, văzând-o, îi oferă un zâmbet, ştiind că merge atât de lent drept pedeapsă pentru vizita lui aici. Ce-i drept, nici nu-i lăsase loc de răspuns ieri când se oferise s-o ducă la şcoală.

“Scumpo, vei întârzia,” o anunţă Sandra, pupând-o pe obraz şi dând-o efectiv afară din casă.

“Va avea grijă Brenden să nu întârzii, aşa-i?” îi aruncă acestuia o privire furioasă, dar care îl face să râdă. Nu, serios, privirea ei este ceva de speriat, dar lui i se pare că arată mai mult cu o pisică ce se vrea tigroaică.

Sandra, din pragul uşii de la intrare, surâde şi scutură din cap niţel.

“Sigur, sigur,” aprobă băiatul, luându-i palma în mâna lui şi trăgând-o spre maşină. Deschizându-i portiera, aşteaptă ca aceasta să intre.

“Te rog... Pot să mă descurc şi singură, mulţumesc frumos!” îşi pune mâinile la piept, răzvrătită.

“Dar cât timp eşti cu mine, îmi face plăcere,” îi face acesta cu ochiul.

“Şi cine a spus că sunt cu tine?” îl priveşte urât.

“Nu trebuie să spună; te văd în faţa ochilor.”

Brenden se abţine să nu pufnească în râs când vede faţa lui Kristeen înroşindu-se ca racul. Murind de ruşine fiindcă a interpretat cuvintele greşit, aceasta îşi ia privirea de pe băiat şi intră în maşină fără a mai spune o silabă.

Chicotind încet, să nu fie auzit, şatenul urcă la volan şi pleacă spre şcoală.

Ajunşi aici, îi deschide portiera fetei, care se abţine să mai facă vreun comentariu legat de aptitudinea ei de a se descurca, ruşinea de mai devreme dându-i în continuare târcoale.

Luând ghiozdanele de pe bancheta din spate, Brenden le pune pe amândouă pe umăr şi o apucă de mână pe Kristeen, după care porneşte spre intrarea liceului.

“Chiar trebuie să mă ţii de mână? Nu sunt un copil,” mormăie aceasta nemulţumită.

“Nu intră în discuţie altceva,” răspunde Brenden clar. Vrea ca toată şcoala, toată lumea, de se poate, să ştie că ea este a lui şi nimeni nu are voie să o atingă. Da, probabil este o gândire primitivă şi posesivă, dar – la naiba! – fata asta îl face să-şi piardă minţile. Iar privirile ce tot le primeşte de la băieţi – chiar de ea face abstracţie totală de ele – îl deranjează până-n vârful degetelor de la picioare. Cum ar putea el să piardă o aşa oportunitate de a se etala cu ea drept prietena lui, iubita lui?

“Şi dacă eu nu vreau?” îl provoacă bruneta, uşor iritată de lipsa unui liber arbitru. Adică, dacă ea vrea, îl ţine de mână, dacă nu, la dracu’ cu toate şi punct!

“Soarta, trebuie să suporţi!” ridică neinteresat din umăr, mărind pasul.

“Brenden, dă-mi drumul!”

Pentru minţi ghiduşeUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum