Prizonier In Trecut

I.

Oare trebuie să pierzi?

Razele soarelui de dimineață se reflecta insistent pe chipul perfect al lui. Niște obraji catifelați și netezi fără urme își fac prezența aceste raze strălucitoare. Genele se mișcă ușor , semn că bărbatul se trezește încet, încet. Ochii de culoare cenușei se deschid și privesc spre fereastră . Razele îi străpung irisul deschis al bărbatului atât de perfect.
"Numele meu este Dylan, am 24 de ani și sunt arhitect. Dimineața m-am trezit în voia razelor de soare. Însă gândul meu tot la ea este. Iubita mea și viața mea. Îmi este atât de dor de ea încât aș da orice să îi privesc macar chipul ei angelic. Însă ea nu mai e.. dar amintirea ei mi-a rămas, o port in suflet ca o presiune ce îmi inundă intreaga minte" .
Dylan își asortate un rand de haine pentru prima întâlnire cu psihologul. Își privi reflexia în oglindă și îsi închide ochii tinundu-si strâns pleoapele căci oriunde privi o vedea pe ea. Durerea ce o avea in suflet nu se putea compara cu nicio durere fizică. Îi simțea lipsa oriunde mergea, orice făcea cu oricine vorbea.
"Iubito..."
Își luase cheile de la mașină și porni spre cabinetul psihologic. Un gentleman privit și dorit de atâtea femei frumoase, însă el nu putea alege pe niciuna. El o dorea pe ea, ea, ea..
Pieptul lui bine lucrat lăsa impresie erotica in costumul elegant atârnat pe carnea dezvoltată a acestuia. Buzele rozalii sunt umezite de limba sa uscata, iar mâna lui dreaptă își freacă ușor barba proaspăt bărbierit. Pașii lui se repezesc tot mai rapid in fata cabinetului, semn că este neliniștit și nerăbdător.
"Sa scap și de asta o dată"
Se simțea iritat de sfatul dat de prietenul său, Daniel ,care îi propusese sa consulte un psiholog să își revină după pierderea ei. Îl asculta, insa o făcea de dragul lui nu și de bunăvoie.
Ușa este bătută de trei ori de degetele lui perfect cornoase. O femeie bruneta, îmbrăcată foarte elegant intr-o rochița până la genunchi de culoare neagra , îi zâmbește bărbatului ce sta nemiscat câteva secunde in fata ei. Ochii ei negri ciocolatii îl absorb pe bărbat și îl invita înăuntru.
-Doamnă Sarah Brien?
-O, te rog , spune-mi doar Sarah, avem vârstele apropiate. Intră, și fa-te comod.
Dylan se lăsa condus de vorbele dulci ale Sarei și se așează bazat pe unul dintre fotolii. Femeia eleganta și foarte frumoasa se așează în fața lui pe un scaun. În mână ținea un album foto plin cu poze misterioase.
-Deci, Dylan, am primit acest album foto prin posta. Am analizat fiecare amintire pe care o ai alaturi de ea. Cu ce te pot ajuta?
-Sarah, nu știu cum să îți spun, nu o pot uita, gândul meu doar la ea imi fuge, nu pot zâmbi, nu pot fi fericit.
Psihologul îl privește pe bărbat cu milă și îl consolează incontinuare.
-Povesteste-mi totul de la început.
-Bine.
Dylan oftă adang și privi în ceata provocata de lacrimile ce atârnau pe globul ocular.
" O întâlnisem prima data în liceu, o fata inocenta și calmă. Îmi absorbea de fiecare dată privirea când o vedeam. Parul ei blond, ochii ei negri, buzele ei roșii, cornoase și obraji ei rozalii îmi dădeau o stare de euforie mereu. Aveam 18 ani pe atunci , ultimul an de liceu pentru amândoi. Ea urma profilul uman iar eu real. Îmi era greu să îi vorbesc dar am incercat totuși să îi vorbesc.
Intr-o zi de joi, o zi încărcată pentru mine, pe vremea aceea o căutam oriunde priveam. Tot holul era inundat de liceeni de-abia treziți și plictisiti de școală, visau cu toții la vacanta, cu excepția mea căci aici era singurul loc unde o puteam vedea pe ea.
Intr-un final am văzut-o că intră în sală ei de clasa, frumos aranjata și ca întotdeauna frumoasă.
-Hei?
-Hei?
Inima parcă îmi stătea în loc când am văzut ca îmi răspunde cu atâta blândețe și cu zâmbetul ei frumos.
-Am auzit că ești bună la literatura, imi poți da mici indicații?
-Desigur. Acum?
-Cand dorești!"

Sarah râdea de vorbele lui Dylan.
-Ai găsit repede o scuza cum sa te împrietenești cu ea!
-Da, nu puteam sa ii spun doar "ce faci" , păream prea ridicol.
Amândoi râseră amariti iar bărbatul cuprins de amintiri continua povestea...
"Ma rugase sa trec pe la ea după ore și mă va ajuta pentru că doar atunci avea ocazia. "

-Si ai fost atent la predarile ei când ai fost la ea?
-Bineinteles că nu, eram vrăjit de vocea ei atât de mult încât simțeam că sunt vrăjit. Mda.. ciudat!
-Asa este când te îndrăgostești, spuse Sarah atât de hotărâtă.
-Ea era diferită de toate. Cam așa ne-am cunoscut în mare parte.
-Inteleg!

Sarah deschide albumul la întâmplare și zărește o fotografie în care îndrăgostiții zâmbeau fericiți.

-Imi poți povesti despre acest eveniment?
-Aici.. , zâmbea amar și privea poza adang, aici am fost la cinema.
Zâmbea și privea podeaua , nu mai conștientiza pe ce lume trăiește sau mai bine zis , trăiește în trecut sau prezent?
-Se supărase pe mine că am vărsat pe ea popcorn din cauza că stranutasem cu energie.
Sarah și Dylan se amuzau de evenimentele fericite petrecute de bărbat.

Bruneta răsfoiește din nou albumul și observa o fotografie cu un tatuaj misterios.

Dylan interveni :
-Tatuajul ista a fost făcut cu 2 săptămâni înainte să o pierd. Își dorea de mult un tatuaj.
-Ce simbolizează acest tatuaj?
-Labirint.
-De ce a ales acest simbol?
-Ea vedea viața ca un labirint, era fericita alaturi de mine insa dorea să fie libera sufletește. Încă nici acum nu am înțeles acest lucru...
-Poate ii lipsea ceva .
-Nu știu exact.
-Ai stat de vorbă cu ea despre acest subiect?
-Nu, dar acum nu mai are rost.
-Orice are rost, Dylan, pentru a nu mai trăi in trecut trebuie să faci un pas destul de dificil sa o poți uita căci observ că sentimentele tale încă sunt pure. Trebuie să ajungi in prezenți și să te realizezi, ești incă tânăr și ai toată viața în față.
-Viata mea fara ea nu are sens...
Vocea lui tremura când rostea un cuvânt, devenea tot mai sensibil cu cât psihologul accentua situația.
-Cum o cheamă ?
-Mya.
Privirea bărbatului devenea iritabila și privea fereastra fără speranțe.
-Uite, ce ar fi sa revi mâine?
-Ok, oftă Dylan.

Albumul este închis și lăsat pe suprafața biroului.