Pregătirile de dinainte de nuntă erau gata. In jurul miresei, Mell, oamenii roiau ca nişte albine grăbite pentru a se asigura că lucrurile se desfăşoară conform planului: florile erau la locul stabilit, domnişoarele şi cavalerii de onoare erau îmbrăcaţi şi aranjaţi, preotul repeta pentru ultima dată discursul pe care avea să-l ţină mirilor. Era totuşi părintele lor spiritual, confidentul lor din copilărie si era mândru că le putea fi alături şi acum.
Cele trei prietene ale lui Mell, Lavinia, Iulia şi Oana, îi aranjau cu deosebită pricepere minunatul păr lung, şaten, prinzându-l într-un coc lejer şi stilat, înconjurat de numeroase şuviţe cârlionţate. Era exact aşa cum ar trebui să fie orice mireasă: cea mai frumoasă în cea mai specială zi.
- Sunt atât de emoţionată, fetelor! rosti Mell cu încântare. O să fie bine, nu-i aşa?
- Desigur, o incurajă Iulia, cea mai optimistă dintre cele trei. Nu mai este mult şi trebuie să ajungă Randy.
- Da, au spus şi celelalte în cor.
- Poftim? Incă nu este aici?
Ingrijorarea întunecă privirea fetei. Trebuia să fi venit cu o jumătate de oră în urmă. El ştia foarte bine cât ura ca cineva să întârzie. Doar era ziua nunţii lor… Dar dacă a păţit ceva? Gânduri tot mai negre se perindau prin mintea ei tânără. Cu mâna tremurândă ridică telefonul şi formă numărul, apăsându-l de ureche pentru a auzi când logodnicul ei va răspunde. Nimic. Doar zgomotul obişnuit al apelului şi avertismentul că utilizatorul nu poate fi contactat.
- Nu dau de el, le anunţă pe domnişoarele de onoare. Are telefonul închis. Il sun pe Brian.
Brian era prietenul lui cel mai bun de pe vremea facultăţii şi în acelaşi timp unul dintre cavalerii de onoare. Dacă cineva ştia unde era Randy, atunci el era acela.
- Bună, Brian, spuse ea de îndată ce luă legătura cu el. Nu ştiu nimic de Randy de aseară, de când aţi plecat la petrecerea burlacilor. S-a întâmplat ceva?
Linişte mormântală. Nu ştia cum să-i explice. Era datoria lui Randy, nu a lui, aşa că începu să se bâlbâie, căutând o scuză plauzibilă.
- Nu. Nu s-a întâmplat nimic. A exagerat putin cu băutura şi probabil că nu a auzit ceasul. O să dau o fugă până la mine. Acolo l-am lăsat azi-dimineaţă.
- Ok. Mulţumesc mult. Anunţă-mă când ai veşti.
Le-a povestit apoi fetelor ceea ce aflase, răsuflând uşurate. Si ele au avut o petrecere noapte trecută, dar Mell refuzase alcoolul pentru a se simţi în formă la cununie. Se părea că Randy era pus pe distracţii.
Coborând cu atenţie pentru a-şi păstra echilibrul pe scări datorită rochiei ce ocupa jumătate din holul bisericii, Mell îl anunţă pe preot că vor mai aştepta puţin venirea mirelui. Doar nu putea avea loc nunta fara el.
Au trecut mai bine de 20 de minute, dar nicio veste. Cât putea fi de obosit încât să nu vină? Sau beat?
Lacrimile inundau curând ochii miresei, rugându-se ca să nu i se fi întâmplat nimic. Dar el era mai bine decât atât.
Brian se apropie cu sfială, trăgând-o de mână şi încercând să-i explice tragedia. Trebuia să fie pregătită să o înfrunte. Totuşi a fost prea târziu. Randy intră mândru cu mâinile în buzunar, iar vederea lui umplu inima fetei de bucurie. Făcu câţiva paşi pentru a-l întâmpina, dar apoi aerul i se opri în gât. Avea hainele mototolite şi murdare de băutură, cămaşa şi gâtul îi erau pline de ruj şi duhnea de la depărtare a alcool.
- Imi cer scuze că am întârziat, rosti el cu voce tare pentru a atrage atenţia. Am avut puţină treabă…
Când termină ultima propoziţie se şterse cu subînţeles pe gât de rujul roşu şi izbucni în râs.
- Nu durează mult, continuă apoi. Sunt aşteptat.
Arătă cu braţul înspre ieşire, iar acolo stătea sprijinită de unul din pereţi bisericii o tipă îmbrăcată în cea mai scurtă rochie pe care Mell o văzuse vreodată. Din câte ştia ea, Randy detesta tipul acesta de fete: frivole şi indecente. Ca să nu mai punem la socoteală că era blondă – vopsită blondă. Ce putea fi mai fals decât atât?
Blonda îşi flutură mâna în semn de salut şi cu un zâmbet tâmp pe faţă, iar Mell o privea ca pe o stafie, ca pe o închipuire a minţii ei. Ceva ce nu exista.
Bărbatul se apropie de mireasă şi o măsură din cap până-n picioare.
- Eşti bună, zise el, apoi fluierând. Numai ca nu destul de bună pentru mine.
Invitaţii îl urmăreau şocaţi, cu gurile deschise – la propriu. Preotul Petru îşi făcu cruce şi veni la dreapta lui Mell, urmat fiind de parinţii fetei care erau foarte supăraţi.
- Ce s-a întâmplat cu tine, Randy? Când ai devenit bărbatul ăsta?
Vocea îi tremura, la fel şi trupul de parcă ar fi avut convulsii. Nu mai scoase niciun sunet pentru a nu se da de gol că plânge, dar ochii o trădau. Ruşine să le fie! Iar durerea era aprigă.
Dar Randy nu răspunse imediat, ci continua să zâmbească de parcă ar fi descoperit ceva, ceva ce toţi ceilalţi nu cunoşteau.
- Asta sunt eu, baby. Nu-ţi mai recunoşti iubitul? Pardon. Fostul iubit. Te părăsesc.
Din depărtare se auzi un aplaudat isteric. Desigur era ‘distinsa’ doamnă.
- Ce naiba te-a apucat ? strigă furioasă Oana. Ai fumat iarbă?
Apoi îşi aminti unde se aflăş rosti un ‘Iartă-mă, părinte.’
- Te-au răpit şi ţi-au schimbat creierul extratereştrii ? începu şi Lavinia, care mereu avea câte o replică inteligentă pe sub mânecă.
- Nimic nu poate fi mai bine. Aţi venit să salvaţi ziua, Powerpuff Girls?
Brian îşi pierdu răbdarea şi îl apucă pe prietenul său de gulerul cămăşii. Simţea că o ia razna! O simpatizase pe Melanie de când o cunoscuse, însă a renunţat la ea pentru a o vedea fericită. I-o încredinţase lui Randy, deoarece era evident că fata nutrea sentimente profunde pentru prietenul său, iar acesta îi jurase că va avea grijă de ea. Iar acum găsise pe altcineva într-o singură noapte. Nemernicul!
- Ce e scumpule? Ti-am frânt inima? îl întărâtă cu neruşinare Randy.
- Nu meriţi nimic din ceea ce ai, prietene. O să aibă Dumnezeu grijă de tine. Nu are rost să-mi pierd eu timpul.
A condus-o apoi pe mireasă la maşina lui, lăsându-i pe toţi cei prezenţi să se ocupe de anularea nunţii şi mire. Ii deschise portiera în tăcere, privind-o cu milă pe Melanie. Fata avea ochii roşii şi tot machiajul la care se chinuise pentru mai bine de o oră îi curgea pe obraji în râuri negre. Basmul minunat în care trăise ultimele săptămâni luase sfârşit şi a rămas singură. Dar de data aceasta el va fi alături de ea, aşa cum îşi dorise dintotdeauna.
Au mers vreme de câteva ore fără a se privi reciproc. Brian verifica doar din când în când dacă mai plângea, însă ea urmărea alternanţa peisajelor, cu ochii goi. Aceasta s-a uitat la un moment dat timidă spre Brian, mulţumindu-i în gând pentru faptul că i-a luat apărarea. O şocase atitudinea lui. Mereu îl văzuse un tip cu probleme şi răutăcios. Cât de mult se înşelase însă. Randy era de asemenea diferit de cum crezuse ea: afemeiat, încrezut şi mândru. Nu era o bună judecătoare de caractere.
Au trecut 3 ani de la acest eveniment. In prezent lucrurile stau altfel: Brian şi Mell sunt foarte fericiţi împreună şi plănuiesc să se căsătorească. Când îşi amintesc trecutul zâmbesc şi se îmbrăţişează. A fost nevoie de un eveniment nefericit pentru a se găsi unul pe celălalt.
