THE BEAST

CAPITOLUL I- ÎNTÂLNIREA

—Rege Trantum, va fi imposibil să-i prindem înainte de a ataca un muritor.

—Vrăjitorii vă vor da un săculeț cu prafuri, când sunteți aproape de ei, aruncați praful și acesta îi va trimite la marginea lumii noastre. Dacă ei atacă, încercați să salvați muritorii.

     La comanda Regelui Trantum, Elijah și ceilalți eroi au pornit spre portal.

     Lumea Obișnuită era ceva nou pentru ei, nu mai văzuseră niciodată muritori și se minunau de chipurile lor frumoase. Pe stradă, toți erau atacați de către sigbini și cerberi, strigau după ajutor și îi implorau să le cruțe viața.

     În cărțile din Regat se vorbea adesea despre chipurile muritorilor, dar descrierea lor nu coincide cu realitatea. Oameni cu chip de lut, ochii albaștri și păr blond erau caracterizați de către monștrii, dar în realitate nu sunt toți la fel.

     Elijah, aflat pe o clădire din oraș, vede un sigbin sugând sângele unei muritoare. Acesta nu stă pe gânduri și sare în ajutorul ei, aruncând si praf pe monstru pentru a-l trimite la marginea lumii.

     Privirile li s-au intersectat, iar timp de câteva momente s-au uitat unul în ochii celuilalt, formând o legătură puternică. Fără să-și dea seama, deschiderea portalului și întâlnirea fetei a fost planul destinului pentru a-i aduce împreună.

     Sigbinii și cerberii înconjurau orașul și distrugeau clădirile, iar cine le stătea în cale, sfârșea mort.

     Elijah lasă fata și se duce după Apollgon, prietenul său cel mai bun care îi este alături de când s-a născut. Totul era distrus, forțele răului au distrus orașul, cadavre cât vezi cu ochii, monștrii săreau de colo-colo pentru a face noi victime, iar eroii noștri nu făceau față.

     Timp de zece secole, creaturile și oamenii coexistau în pace și armonie, nu se știa de existența lor și asta a făcut ca cele două lumi să trăiască în serenitate.

—Apollgon, nu vom rezista, strigă Elijah din celălalt colț al clădirii.

—Trebuie să chemăm toți monștrii aici!

     La cuvintele lui Apollgon, Elijah își cheamă semenii prin urletul său, care se aude de la mii de km distanță.

     În câteva secunde, pe terenul de război apar toate creaturile supranaturale ca forțe ale binelui. Printre incendii și cadavre se dezlănțuie o luptă interminabilă între cele două regate.

     A mai rămas doar un cerber, acesta se ascundea în subsolul unei case incendiate. Nu mai avea cale de scăpare, risca să fie ars de viu, dar Elijah a auzit strigătele sale și a venit numai decât să-l salveze. Chiar dacă fac parte din regate diferite, Elijah are o inimă bună și oferă ajutor, pentru el nu conteaza categoria socială.

     După ce toate creaturile au plecat din Lumea Obișnuită, toți vrăjitorii au încercat să spună încântații și să creeze o licoare care poate închide portalul.

—Rege Trantum, am reușit să trimitem toți monștrii în cealaltă parte a lumii noastre și vrăjitorii au refăcut zidul.

—Câte victime sunt? spune Regele Trantum așezându-se pe scaunul său din lemn.

—Doar câțiva oamenii au reușit să scape din ghearele lor, restul nu au supraviețuit.

—De astăzi vom pune paznici la toate colțurile zidului, astfel încât cei din Regatul Cybenyus nu vor mai putea să-l distrugă din nou. Apollgon va fi în frunte și a jurat că nimeni nu va mai trece din nou.

—Când am salvat o fată din mâinile lui Draco, m-am uitat în ochii ei, iar ea la mine, nu a fugit și nici nu a țipat. Crezi că ce scrie în cartea Summum amorem despre iubire e adevărat?

—Nu, Elijah, o ființă umană nu va avea sentimente de iubire pentru o creatură din lumea noastră, nu s-a întâmplat de când trăiesc eu.

—Atunci de ce e scris în carte? spune Elijah dezamăgit.

—Nu tot ce scrie acolo e adevărat.

     Regele Trantum știa că iubirea dintre doua ființe din lumi diferite poate aduce haos, de aceea îi ascundea lui Elijah adevărul. Era uimit de ceea ce îi spusese și totuși dezamăgit că îl rănește, dar cel mai bine pentru el e să nu se îndrăgostească.

     Elijah părăsește sala regală posomorât, cu gândul la acea fată și se duce la Apollgon pentru a-i spune cele întâmplate.

—Nu băga în seamă ce zice Trantum, sunt minciuni. Iubirea adevărată există și asta ar putea să-ți schimbe înfățișarea, spune Apollgon, dar nu știm dacă într-adevăr fata simte ceea ce simți și tu.

—Trebuie să o văd din nou, zice Elijah, mă gândesc la ea de când am văzut-o. E ireal că nu a țipat.

—Dacă ar mai fi portalul deschis, ai putea să o vezi din nou, dar e imposibil. Cum arăta fata?

—Avea ochii verzi ca de smarald, părul ca aurul, iar fața ei era ca de înger, albă ca laptele, voiam să îi ating pielea și să o strâng în brațe, spune Elijah cuprins de dor și iubire.

—Ești foarte îndrăgostit, dar încearcă să o uiți, nu o s-o mai vezi niciodată și nu merită să suferi.

     Cuvintele lui Apollgon i-au pătruns în inimă ca o sabie lungă și ascuțită. Gândul că nu ar mai putea să o vadă îl nimicește pe vârcolac, ar face orice pentru ea.