Strigăte,urlete,sunete de cioburi.Dimineți obișnuite din viața mea.Degeaba mă consolează,nimeni nu are habar prin ce trec,coșmarul din fiecare zi se repetă.Stau și plâng,ca de obicei cu genunchi alipiți de fața rece,încuiată în camera mea.
Mereu am urât diminețile,din simplul fapt că sunt trezită într-un scandal continu.Tata,e tot mai nervos și singura cale de a-și elibera nervii este prin insulte la adresa mea,în ochii lui nefiind doar o servitoare,asta în zilele bune,iar în cele mai puțin bune,mai vine la pachet si cate o palmă.Am mers la școală cu sute de minciuni și vânătăi machiate,dar niciodată omul ăla nenorocit nu s-a gândit la rușinea și la durerea mea înainte să mă atingă. E o zi ca oricare alta.Măcar de s-ar schimba ceva vreodată în casa asta.M-am săturat să mă trezesc cu perna udă de lacrimi și ori și cine ar încerca să mă convingă că viața mea nu e o mizerie,ar eșua.M-am săturat până peste cap de locul ăsta,de închisoarea plină de amintiri naive și copilarești.Aș da orice să plec de la tata de acasă,aș da orice ca să încep o nouă viața
Mă ridic de pe podea,și îmi car scheletul amorțit și îndurerat spre bucătărie,de unde se aud sunetele.
-Neața!bolborosesc încercând să par cât mai neutră.Sunt slăbită dar nu vreau ca tatăl meu să afle.Dacă e nevoie am să lupt până la ultima putere doar ca să nu le arăt altora slabiciunile mele.
Nu îmi raspunde și își vede de comvorbirea telefonică,iar cănd termină și așează telefonul pe masă,urechile mele,sunt loate prin surprindere de un strigăt grosolan.
-De ce mama naibii,nu ai spălat astea aseara?Mă întreabă,arătând spre chiuvetă.Are ochii rosii,semnul exident că e băut și distrus psihiic.
-Iarta-ma tata,dar nu am avut timp.Ieri am venit târziu de la biblioteca,si am zis ca le voi spăla astăzi.Mint,ca deobicei.Aseară mă plimbam singură prin parc iar seara când am ajuns acasă mi-a fost prea silă să îi văd fața.Am intrat direct în pat,încercând să am măcar o zi în care să nu fiu agresată.Dar nu îi pasă și se vede pe fața lui că e în stare de orice.
-Ai ajuns o leneșă și o nepăsătoare.Spune în timp ce își pune o cană de ceai.De când am realizat că doar ceaiul îl calmează din beție ,de pe aragaz nu lipsește niciodată ibricul.
-De ce spui asta?Dacă pe interior sint neagră,măcar încerc să nu fiu rea și cu tata.Știu că nu am șanse în fața lui.
-Ar trebui să începi să muncești mai mult pentru întreținerea noastră.
-Fac tot ce pot,nu sunt un robot.Ridic puțin tonul făcându-l să tresară.
-Ceea ce faci nu e de ajuns,ar cam fi cazul să lași preocupările și să începi să îi iei locul mamei tale.Un suspin,o lacrimă,reacțile pe care vreau mereu să le ignor când aud de mama.Mama a fost,si mama este acum acolo unde trebuie.Nu pot fi vorbe mai tăioase decât cele care o amintesc pe mama.
-Dar am nevoie de timp și pentru mine,am nevoie de dristracție,odihnă,relaxare,nu sunt un adult și mai ales nu sunt servitoarea ta,fă-ți singur poftele.spun lăsând adrenalina să îmi inunde venele.
-Ești o nerușinată,cum poți avea asemenea tupeu să vorbești în halul ăsta cu mine?Se ridică brusc de pe scaun și dă dintr-o dată cu pumnul în masã.
Da,nici nu sunt surprinsa ca în următoarea secunda mă trezesc cu obrazul arzand,e ceva atât de obisnuit.Pot doar să las lacrimile să curgă și să sper că i se va face milă.De fiecare dată când face asta,mă gândesc doar la ce ar face mama.Dar e gata.Ultima picătura a curs pe lângă pahar.Nu mai suport și nu mai îndur.Nu sunt o sclavă și am și eu demnitatea mea.Cu siguranță o să mă descurc.
