Psihologul

Banca din parc.

  -Ati stat vreo data pe o banca, pur si simplu asa, fara sa faceti nimic, doar stand si observad? Sa priviti fiecare lucru in detaliu? Ati incercat asta vreo data? Eu cred ca e uimitor cate detalii se pot observa doar daca incercam sa clipim mai putin.- 

Mi-a placut mereu psihologia, in special limbajul trupului, cum un gest poate spune mai mut de cat 100 de cuvinte, de asta am si ales sa ma specializez in acest domeniu.
Va pot spune ca, daca va puneti pe o banca si stiti cateva notiuni de psihologie veti putea priviti lumea dintr-un unghi diferit. E incantator cum poti citi oamenii, viata lor, ce simt, paote si ce gandesc pur si simplu fiind mai atent la cateva detalii in plus...
Veneam aici pe banca asta miercurea pe la 4:00 dupa-ameaza si uneori sambata. Ce faceam? Stateam si obervam, citeam sentimentele oamenilor si as fii vrut sa-i ajut pe uni, dar ar fii fost ciudat, zic.
In fiecare zi era totul normal, era acelasi om la doua banci departare de mine, citind o carte. Dar obervand mai bine puteai deduce ca acel om de fapt e acolo din alt motiv... ridica ochii prea des din carte de parca i-ar fii rusine sa nu cumva sa-l vada cineva citind, dar atunci de ce sa alega un parc ca sa citesca o carte? Simplu, el defpat cauta pe cineva, se tot uita daca acel cineva e prin preajma sa-l vada citind. De ce vrea asta? Ca sa impresioneze pe acel cineva; postura lui e foarte dreapta, cartea ridicata destul de sus in cat sa se citesca titlu. Clar cauta pe cineva special caruia sa-i arate ca citeste acea carte. Mai era un baiat, de vreo 16 ani, el se tot plimba acolo pe o bicicleta si se uita la mine cu un fel de stima, de parca i-ar fii placut ce fac, de parca si-ar fi dat seama ca sunt acolo doar ca sa analizez, si parca i-ar fii placut... Dar cum ar putea un pusti de 16 ani sa-si dea seama de asemena lucru...
Imi amintesc intr-o zi, trecuse pe acolo un cuplu, care se cam certa, iar la un momendat fata a tipat "gata, lasa-ma, poti pleca!" si a plecat, iar baiatul statea, chair la cativa pasi de mine, s-ar fii dus s-o opresca si s-o sarute dar nu era sigur ce sa faca. Poate de as fii avut mai mult curaj i-as fii spus ca trebuie sa se duca dupa ea, pentru ca fata numai asta astepta. Tinea capul sus si nu in jos ca sa se poata uita cu coada ochiului daca el vine; rituml mersului ei varia, nu era constant uneori mai incetinea de parca ar fii vrut ca el sa o prinda; mainile erau ferme, drepete de parca ar fii asteptat ca cineva s-o apuce si s-o opresca. Dar nu am spus nimic, am tacut.
Dar persoana care ma interesa cel mai mult in parcul ala, era o femeie, 30 de ani maxim, 1.80 si ceva, bruneta, slabuta si cu cel mai furmos zambet care l-as fii putut vedea vreo data. nu aveam curaj s-o bag in seama in niciun caz si nici nu intelgeam bine de ce e acolo, pe banca aia, mereu! Nu-i vedeam scopul, nu se uita dupa nimeni, nu era agitata, nu avea nimic, pur si simplu statea acolo pentru ca asa voia si nu cu un anume motiv. Veneam constat in parcul ala, si de fiecare data o vedeam, iar curiozitatea mea crescuse foarte mult! 



Asta e prima parte.. nu e mare lucru .. dar imi placea foarte mult povestea.. daca vad ca se uita destuii la ea pun si a doua parte. :3