Complicat

Capitolul 1: Început

Bună! Mă numesc Bella, am 17 ani şi locuiesc într-un cartier drăguţ din Franţa, învecinat cu Paris, împreună cu mama mea.

În zilele libere, prefer să-mi petrec timpul la bunica mea, care locuieşte într-un cartier liniştit, în care locuieşte şi cea mai bună prietenă a mea, Amber.

Are un păr de culoarea nopţii cu bucle lejere, ochi căprui închis, care par a fi de culoare neagră. Ne cunoștem de când eram mici, dar abia acum câteva luni am început să ne înţelegem, să ne ataşăm una de alta, să ne susţinem în momente tensionate, este sora pe care nu am avut-o.

Prima zi de vacanţă, o zi însorită, numai bună de ieşit afară. Nu stau pe gânduri, îmi iau telefon de pe mobilă şi o sun pe Amber.

-Hei! Ce faci?
-Hei! Bine, mă gândeam să te sun. Ce zici? Ieşim pe afară? Este o zi suuuper şi vreau să-ţi povestesc ceva legat de un băiat, spune pe un ton plin de entuziasm.
-Hmm, sună interesant. Ne vedem la 4 în faţa casei mele, în regulă?
-Perfect!

Mă ridic din pat, îmi aleg un tricou mulat negru şi nişte blugi strâmţi de aceeaşi culoare,care îmi evidenţiază formele, îmi pieptăn părul blond ciufulit, îmi dau cu puţin rimel şi observ că-mi vibrează telefonul. Aveam o bănuială, aşa că mă îndrept spre fereastră şi observ că afară mă aşteaptă o idioată pe care o iubesc, observând cât de nerăbdătoare este să mă vadă.
Nu ne-am mai văzut de o săptămână şi câteva zile. Ştiu, puţin, dar noi ne ducem dorul şi după o zi în care nu ne vedem. Ies afară şi două braţe mă strâng puternic de talie, iar eu îi răspund în acelaşi fel.

Ne aşezăm pe bancă şi începe fără să o întreb

-Îl ştii pe băiatul blond cu ochi albaştri care stă la câteva case distanţă de tine?
-Angel?
-Da! spune chicotind.
-Ah! Mi se pare arogant, mai ales fratele lui, evit orice conact cu ei!
-Eh, na... Nu-i cunoşti cu adevărat. Poate chiar sunt de treabă, şi nu poţi nega faptul că sunt frumoşi.
La auzul ultimei fraze îmi apare un zâmbet tâmp pe faţă. Are dreptate, dar nu cred că vom avea ocazia să-i cunoștem, cum zice ea, ţinând cont că nici măcar nu ne salutăm.

*După 3 săptămâni*

Ne-am strâns toată gaşca, nebunii de care chiar mi-a fost dor. Eram 6 în total: Michael, Louis, fraţi gemeni, blonzi de statură medie, care au aproape aceleaşi trăsături, Anne, înălţime medie, păr blond cu o tentă de şaten, Marie, un minion cu păr castaniu şi ochi căprui spre verde, eu şi Amber.

Observ că o maşină kaki încetineşte când se apropie de noi, oprind în faţa noastră. Din maşină a coborât băiatul blond de care îmi povestea prostuţa mea mică, iar eu rămân uimită. Ce a făcut oare?

Mă uit la ea şi observ că afişează faţa de copil prostuţ care îşi primeşte jucăria promisă. Văzându-i reacţia, încep să râd în sinea mea, la exterior afişând doar un surâs.

După un timp petrecut împreună cu el observ că nu e chiar aşa îngâmfat pe cum credeam, ba' din potrivă. Aş vrea să văd cum se comportă şi fratele său, care nu e rău deloc.

Îmi arunc privirea în altă parte şi o maşină argintie face ca cea anterioară. Din ea a coborât un băiat cu păr de culoarea castanelor, aranjat pe partea dreaptă,cu un tricou negru lărguţ şi blugi albaştri care îi vin perfect. Îmi ridic privirea şi mă pierd în nişte ochi de culoarea jadului, care mă fixaseră încă de când a coborât.