Strigând după ajutor

Opt

     - Josh se întoarce în două ore.

    - Atunci să mergem, nu avem prea mult timp la dispoziţie, spuse ea grăbită.

     Într-o secundă, dispăru în camera ei pentru a se pregăti, iar Ferras doar rămase acolo şi aşteptă în linişte. Sau cel puţin, ar fi vrut să fie linişte. Din camera fetei se auziră câteva bubuituri puternice, apoi mişcări succesive, ceea ce îl făcu să râdă. Fata aceea era cu adevărat uimitoare, în tot ceea ce făcea. Ştia însă că nu va putea la nesfârşit să se ascundă de Josh. De aceea, încă se întreba dacă greşise prin ceea ce făcuse în acea dimineaţă.

     - Sunt gata, îi auzi fetei glasul, apoi o zări în cadrul uşii.

    Ca întotdeauna, fata era îmbrăcată într-o rochie decentă până la genunchi, ţinând în mână un rucsac şi un şevalet. Se gândi că acolo îşi luase toate ustensilele necesare şi că probabil cântărea destul de mult.

     - Lasă-mă să te ajut, se oferi el, şi-i luă rucsacul mare şi greu din mână.

     Părăsiră în cele din urmă apartamentul, îndreptându-se către magazinul "Sarah", locul preferat de unde Audrey îşi cumpăra tot ce era necesar pentru a picta. Locul de unde ea se inspira. Se aflau nenumărate tablouri în acel magazin şi, totodată, o mulţime de pensule, culori, planşe, suporturi şi multe altele. Se grăbeau, ştiind că nu beneficiau de foarte mult timp.

    Ajungând la locul cu pricina, Audrey îşi instală toate lucrurile de jur împrejur, blocând calea oamenilor. Cei mai mulţi priveau nedumeriţi, iar alţii se adunau în jurul ei, dorind să afle ce pune la cale. Fata nu se simţea deloc stânjenită. Şi nu-i venea a crede. Ei chiar îi acordau atenţie, ei chiar stăteau acolo, iar ea chiar era observată. Ea chiar îşî stăpânea emoţiile, iar Ferr al ei se afla chiar lângă dânsa.

     Cu atenţie, începu să întindă pe spaţiul mare şi alb câteva linii, câteva culori ce păreau la început abstracte. Amesteca nuanţele, îşi mişca braţele cu o abilitate incredibilă. Nimeni nu ştia ce face, nimeni nu-i înţelegea tabloul, dar ea nu se oprea. Continua să acopere fiecare colţ cu puţină culoare, să dea viaţă acelui loc, reuşind, aşa cum îşi propusese, să se detaşeze de tot şi de toate. Ignora zgomotul enervant al maşinilor, ignora sutele de voci ce se pierdeau pe lângă ea, ignora întregul Halifax ce se afla într-o continuă mişcare. Era doar ea şi tabloul. Doar ea şi culoarea. Doar ea şi frumuseţea. Doar ea, în afara bolii, fără să se teamă, fără să simtă nimic altceva decât dorinţă pură şi încântare. Asta îşi dorise mereu, să pătrundă până în adâncul celor mai necunoscute văi şi să transcende totul într-un univers propriu, în care timpul şi spaţiul sunt inexistente. Acum îşi îndeplinea visul. Unul dintre ele.

      Cu fiecare mişcare a sa pe planşă, oamenii începeau să distingă din ce în ce mai mult ceea ce reprezenta tabloul. Curând, câţiva dintre ei îşi întoarseră capul spre un anumit băiat ce se afla chiar lângă ea. Ferras. Chiar el rămase uimit de ceea ce vedea. Îi făcuse chipul. Un potret. Şi era cu adevărat desăvârşit. Atât de reuşit, încât lui i se părea ireal; nu-i venea să creadă. Toţi acei ochi din jur îl făcură să se simtă mândru, fiindcă realizaseră cu toţii că Audrey îl pictase. Pe el.

     Fata zâmbea necontenit, dând viaţă acelor ochi sticloşi şi mari. Încercă să atingă toate detaliile, să împrăştie culoare pe fiecare centimetru, să redea un Ferras perfect. Totuşi, era conştientă că nicio copie nu putea fi asemănată cu originalul. Când termină de pictat, îi scrise numele în josul tabloului, cu un negru puternic: Ferr. Aşa cum obişnuia să-l alinte. Aşa cum lui îi plăcea să audă. Aşa cum numele devenea parcă o melodie.