"Călăul"

Capitolul 14

” Mai bine plec și eu. ” Spun și dau să mă ridic.

” Mai rămâi! ” Kevin ordonă calm.

” Oh, nu și așa am puțină treabă și trebuie să o sun și pe mama, am cam uitat de ea. O zi bună! ” spun și-mi iau geanta pe umăr.

” Păi … atunci ne vom vedea în zilele următoare. ” Mă întorc și o privesc pe Emma, ce a vrut să spună?

” Eu și Kevin vom pleca weekend-ul acesta la ai lui. ” Blonda spune iar eu îi zâmbesc dând din cap.

” Ok … atunci. Distracție plăcută! ” le urez și dau să plec.

” Ai grijă cu Max! ” Kevin râde dar Emma îl ghiontește. Mă întorc și îi ofer o privire nu prea prietenoasă.

” O să am. ” Spun exasperată.

   Ies pe ușa cafenelei și tot ce fac este să scot telefonul pentru a o suna pe mama. Ea nu a făcut asta deoarece este destul de ocupată dar măcar un mesaj puteam primi și eu. Scot telefonul și o apelez pe mama,sună de trei ori și a patra oară răspunde puțin distrasă.

” Da? ”

” Hei, ma. Ce faci? ” întreb zâmbind.

” Mia, nu pot vorbi acum. Mă îndrept către tribunal, vorbim diseară, bine? ” întreabă și deja îmi vine să arunc telefonul din mână.

” Da, bine. ” Spun și închid imediat.

  Am înaintat pe stradă, nu am luat nici un taxi,voiam să merg pe jos și așa aveam să opresc la niște magazine pentru a cumpăra niște chestii pentru apartament. Nu aveam chef să fac asta, nu singură dar acum aveam puțin timp liber dar hotărăsc să o las baltă pentru altă zi. Nu am chef de nimic.

 Când eram acasă totul era la fel. Mama era mereu plecată de acasă și când eram mică mă lăsa cu Nona, doamna care avea grijă de mine. Uram când făcea asta, uneori o vedeam la 2 zile pe motiv că venea după ce adormeam eu și pleca înainte să mă trezesc. Știe doar să se înece în muncă, asta a făcut de când tata a plecat. Deși au trecut 12 ani încă cred că nu a trecut peste, nu am discutat niciodată subiectul *TATA*, nu știu nimic de el de mai bine de 7 ani. Știu doar că a părăsit orașul, motiv? Locul de muncă. Nu m-a sunat de atunci niciodată dar nu pot să spun că-i simt lipsa, ori cu el sau fără el tot una cred că avea să fie. Când aveam 6 ani știu că mereu era ocupat, stătea toată ziua încuiat în birou, înconjurat de dosare și hârtii. I-am simțit lipsa și atunci când el încă era în viața mea iar acum m-am obișnuit, să am doar o mamă care și ea e mai mereu ocupată și uită de mine și de existența mea atunci când se află în preajma unei închisori sau al unui tribunal. Iar până acum nu și-a refăcut viața, uneori cred că eu am fost obstacolul care a oprit-o.

   Mă trezesc deja în fața apartamentului meu. Nu am habar cum a trecut timpul și am ajuns deja. Am băgat cheia în ușă și am întors-o. Am pătruns ușor și mi-am așezat jacheta în cuierul de pe hol. Sunt obosită atât fizic cât și psihic. Vreau doar să fac un duș și ca mai apoi să adorm.

Max povestește.

   Trecuse deja 4 ore de când am ajuns acasă iar ceasul era deja 19:00. Ușa se deschide iar Kevin și Emma își fac apariția. E stăteam întins pe canapea cu o cană de cafea în mână. Încă eram tulbure și mă simțeam obosit.

” Max, trebuie să vorbim. ” Kevin stă chiar în fața mea.

” Ce vrei? Și dă-te din fața mea, îmi bruiezi imaginea. ” spun, ridicându-mă de pe canapea.