Dimineața de Crăciun. Înainte de 5 dimineața. Arome orientale împrăştiate prin cameră de bețişoarele parfumate ce ard pe noptieră. Nici măcar n-am reuşit să dorm până acum. Îmi mai fac o cafea. Mirosul cafelei se contopeşte perfect cu aromele camerei. Afară e întuneric și frig. În casă, nicio lumină de Crăciun, nimic care să amintească că e Crăciun. Deschid uşa balconului iar vântul de afară intră în ringul aromelor combinate din cameră. Ies pe balcon şi mă uit la stele. Cu ceaşca de cafea în mână, cu trupul acoperit de o cămaşă de noapte. Mi-e frig, paralizez de frig şi nu mai simt nimic. Nu mi-e frig, nu mi-e cald, nu mi-e dor. Tot ce e în mine se lasă înghețat de ger. Iar eu privesc stelele cum stau paralizate pe cerul înnegrit. Ca mine. Şi asta mă face să mă gândesc dacă și eu mai am sclipirea pe care o au ele acum, deşi amorțite în propiul lor abis ce-l numesc "acasă". Oare mi-am pierdut şi vaga mea sclipire? Era o sclipire mică, tăcută, mută. Dar era a mea.
Îmi opresc şirul gândurilor la ideea asta şi intru în cameră, închizând uşa după mine. Îmi privesc camera. Reflexia sufletului meu. Dezordonată. Hârtii cu poezii rupte. Desene vagi, schițe, aruncate unele peste altele sau pironite pe perete. Vinilurile vechi împrăştiate pe jos. Căutasem un vinil mai vechi decât toate, dar nu ştiu care e şi de ce îl căutasem.
Acum realizez că nu am băut din cafea, doar țin în mână ceaşca. S-a răcit puțin cât am paralizat afară. E dulce. E cu lapte. E cum îți plăcea ție. E cum era cafeaua ta în ziua aia la cafenea când ți-am băut o gură din ea. E cum e fiecare cafea pe care o bei, pentru că doar aşa îți place. De aia nu am băut-o până acum. Aştept să se răcească puțin, să fie exact ca aia a ta de atunci. Nu-mi plăcea cafeaua dulce sau cu lapte. O beam mereu amară. După ai apărut tu. Şi mi-am băut cafeaua dulce de atunci. Şi acum ai plecat, dar cafeaua mi-a rămas dulce uneori. Alteori, o fac cum o beam înainte să te întâlnesc. Dar acum, mi-e dor.
Beau o gură de cafea. Are gust a tine, a noi şi a fericire. Mă aşez uşor pe patu-mi dezordonat. Cărți, creioane, caiete de schițe. Astea îmi acoperă patul. Cu ele îmi împart patul în nopțile când mi-e dor de tine. Ridic cartea pe care o citeam mai devreme. E cartea pe care tu m-ai făcut să o citesc. Ştiu cât de mult îți place. "Kafka pe malul mării" a lui Murakami. Nu mai ştiu a câta oară o citesc. Te-am găsit printre rânduri de atâtea ori încât nici nu mai contează. Te-am găsit, apoi te-am pierdut din nou.
E Crăciunul, unii zic că se fac minuni de Crăciun. Atunci îmi pun şi eu o dorință. Vreau să te uit. Printre arome orientale, printre aburii cafelei, printre stelele paralizate, vreau să îți pierd amintirea.
