Pe soția mea am întâlnit-o prin anul trei după vreo câteva relații pasagere și era așa cum îmi imaginasem eu atunci idealul, femeia perfectă. Sala de curs era ticsită cu colegii de an, iar lumina soarelui de primăvară aducea atmosferei încărcate o notă de veselie, toată lumea sporovăia în voie, din când în când auzindu-se râsete scurte. Profesorul Dâlcu a intrat și a așteptat răbdător în picioare să se facă liniște, iar pe măsură ce îl observau, studenții se potoleau. Am fost invitat să prezint un referat de la catedră, fiindcă profesotul ne lăsa pe cei care făceam acest lucru să-i luăm locul în timp ce el se așeza în auditoriu. Spre deosebire de ceilalți colegi ai mei care-și citeau producțiile, eu vorbeam liber, gesticulând uneori pentru a puncta câte o idee ce mi se părea mai importantă. Am vorbit mai mult de o oră, fiind într-un fel de transă, iar când mi-am ridicat privirea am întâlnit doi ochi care mă urmăreau fascinați, parcă doreau să pătrundă în mine, prin mine, să-mi inducă o anumită stare. Mi s-a părut cea mai seducătoare privire, deși nu exprima decât pură admirație. Am fost înconjurat de un grup de colege care mă felicitau pentru discursul meu, însă eu nu reușeam să-mi dezlipesc privirea de acei ochi căprui sclipitori. Am studiat-o și chipul ei frumos încadrat de un păr lung șaten cu șuvițe blonde arse de soare m-a vrăjit. Între timp a devenit roșcată pentru că, cică, așa era la modă, însă asta era o altă discuție.
Următoarele săptămâni am studiat-o avid pe coridoarele facultății, la cursurile comune și mă simțeam ca un zeu când mă învrednicea cu câte o privire. Mi-a plăcut inocența gesturilor sale, felul în care își abătea ochii când observa că mă uitam la ea și roșeața care îi cuprindea ușor obrajii. Auzisem că provenea dintr-o familie sus-pusă și cu cât aflam mai multe despre ea, cu atât îmi părea mai intrigantă. Nu-mi puteam închipui o tipă de bani gata să se comporte așa.
Într-o zi după cursuri una dintre colege, Maria, vorbea entuziasmată cu fata visurilor mele și am încetinit pasul dornic să știu despre ce discutau. Ei, de fapt voiam s-o spionez și știam că gestul meu e lipsit de eleganță, dar nu mă puteam reține.
- Hai și tu cu noi! E un film bun, îți va plăcea! îi spunea Maria cu efervescența ei specifică.
- Nu știu ce să zic, Maria. Tu vii cu prietenul tău, iar mie nu-mi place să fiu a cincea roată la căruță, a ezitat ea să accepte oferta.
- Ai mai fost cu noi și nu te-ai simțit așa, s-a rățoit la ea Maria.
- Bună, Maria, am tușit ușor pentru că vocea mea a semănat cu o șoaptă.
- A, bună, George, s-a întors uimită spre mine. Ce vânt te aduce pe-aici? m-a privit în față, însă ochii mei căutau reacția ei. Peste umărul Mariei am observat cum și-a plecat ochii stânjenită.
- Voiam doar să mai văd ce faci! am spus și am fixat-o cu privirea pe cea din spatele ei. Cine este această domnișoară încântătoare?am ocolit-o pe Maria, i-am apucat degetele fine în palma mea și o roșeață binecuvântată i-a colorat obrajii. M-am abținut cu greu să nu răsuflu ușurat.
- Astrid, am auzit o șoaptă și glasul ei melodios m-a cucerit.
- George, încântat de cunoștință, mă înclin și-i sărut mâna, percepând un tremur ușor.
- Dar ce galant ești, m-a ironizat Maria, pironindu-și nerăbdătoare privirea asupra lui Astrid. Și? Cum rămâne? Trebuie să te decizi, pentru că mă așteaptă Alin! Vii la film sau nu? insistă.
- Dar ce film rulează? am întrebat la rândul meu.
- Știi tu, ăla de care vorbeai deunăzi cu Alin al meu, m-a lămurit cu un zâmbet mare pe față, de parcă simpla pomenire a iubitului ei o făcea foarte fericită. Nu-mi puteam închipui cum se simțea asta, dar în ultima vreme mă apropiam tot mai tare de stări asemănătoare, de zâmbete largi și tâmpe, însă nu doream să-mi explic și să recunosc logica lor.
- Mergem împreună! am afirmat atingându-i din nou mâna entuziasmat. Ce zici? m-am uitat la ea intens cu acea privire studiată ce știam că face ravagii printre fete, dar am rămas eu cel fermecat când i-am întâlnit ochii de culoarea ambrei din care parcă curgeau valuri de liniște.
- Bine, a răspuns aproape bâlbâit și i-am eliberat palma mulțumit.
Am stabilit să ne întâlnim în fața cinematografului înainte cu un sfert de oră. Palmele îmi transpirau abundent de emoție și totuși eram încrezător din cauza experiențelor anterioare pe care le avusesem cu fetele. Încercam să mă îmbărbătez cu argumente în favoarea unei relații cu Astrid, însă conștiința nu-mi dădea pace, contrazicându-mă din cauza implicațiilor ce o presupuneau. Provenea dintr-o familie bună și eu mă aflam la extrema cealaltă, dar nu mă rușinam de originile mele, în schimb mă gândeam la ce-ar fi zis părinții ei în legătură cu asta. Cu mintea și inima scindată nici n-am observat-o, doar când am simțit o atingere ușoară pe umăr.
- Ă, am prelungit sunetul surprins, bună, Astrid! am salutat-o rapid să nu-și dea seama ce impact avea asupra mea. Când era vorba de ea, trebuia să-mi păstrez reputația de cuceritor sau măcar să nu par că eram unul care-și pierdea ușor capul.
- Bună, George, a șoptit încet, fără să mă privească, frângându-și mâinile cu nervozitate. Mă întrebam dacă eu eram cauza pentru care se simțea așa sau era o timidă. Îmi plăcea să cred că eu eram responsabil, mai ales că pe măsură ce o studiam, de câteva săptămâni încoace, mi se părea o femeie în adevăratul sens al cuvântului, adică un amestec potrivit de pragmatism și sensibilitate. Dacă unele dintre colegele mele păreau rătăcite la profilul de inginerie, ea stăpânea foarte bine majoritatea noțiunilor și mă impresiona plăcut ori de câte ori lua cuvântul la vreun curs, în special la cele ale profesorilor mai puțin scorțoși care preferau interacțiunea cu studenții, cum era domnul Dâlcu. Mă uimea prin inteligența ei, dar și prin disponibilitatea de a învăța lucruri noi. M-a privit intrigată și atunci am realizat că m-am lăsat furat de gânduri în loc să-i acord atenția cuvenită. Ziua însorită de primăvară a devenit mai veselă de îndată ce am privit-o mai atent, iar verdele proaspăt al rochiei mi s-a imprimat pe retină. Era superbă, deși nu părea conștientă de felul în care fața de obicei palidă și ochii pasivi se însuflețeau când o priveam. În fața mea se descoperea o nouă Astrid și asta mă măgulea, umflându-mi pieptul. Am cuprins-o de cot, materialul moale al pardesiului alb mângâindu-mi pielea mâinii. Mă blestemam în gând de alegerea mea lipsită de inspirație și mă gândeam cu groază la pata ce va rămâne imprimată pe stofa imaculată cauzată de transpirația abundentă a palmei mele. Totuși inima nu mă îmboldea să renunț la atingere, până nu am ajuns la locurile noastre. Sonorul puternic al genericului de început a invadat cu ecou încăperea mare și curios am urmărit cu coada ochiului efectul pe care l-a avut asupra ei. În ciuda sunetelor și a luminilor puternice, Astrid privea calmă ecranul, singurul gest care-i trăda neastâmpărul era sclipirea din ochi și tremurul imperceptibil al mâinilor. I-am privit fascinat profilul până când i-am învățat toate curbele și am închis ochii pentru a încerca să zugrăvesc chipul ei în mintea mea. Am clipit și am descoperit-o studiindu-mă la rândul ei, însă zâmbetul i-a pierit pe buze, dar cu toate acestea în lumina difuză era de-o frumusețe răpitoare. Doritor de un contact mai apropiat cu ea, am întins mâna și i-am prins degetele lungi acoperindu-le protector. A zâmbit din nou, umplându-mi inima de o bucurie nouă și neexperimentată încă. Și-a întors capul spre ecranul uriaș și a urmărit acțiunea captivantă care pentru mine nu era nici pe departe la fel de atrăgătoare ca și ea.
- Scuze, scuze, am auzit lângă noi și bineînțeles că erau întârziații, Maria și Alin. Salut, au spus la unison și am înclinat din cap plictisit. Astrid le-a răspuns cu glasul ei dulce și am fost deosebit de încântat să constat că nu și-a retras mâinile din a mea, deși Maria le privea insistent.
Am vizionat filmul tăcuți, eu și Alin intervenind din când în când cu observații legate mai ales de absurditatea unor scene de acțiune. La final am plecat la plimbare cu Astrid, deoarece Maria a insistat că avea treabă la cămin și l-a târât pe Alin după ea. Puteam afirma cu certitudine că aceea a fost prima noastră întâlnire, în ciuda faptului că niciodată nu ne-am raportat așa la ea.
