I'm the Hell

Cum a început totul

De ce? De ce eu? M-am săturat să aud voci în noapte. Să îmi spună că nu sunt bună de nimic. Să îmi spună fix locul lamei. Să îmi spună unde a ascuns mama țigările sau unde e cel mai apropiat Magazin de Vise. Dar nu vocile mă deranjează cel mai tare. Ci el. Nu știu cum îl cheamă. Nu știu cine e. Nu știu dacă îmi vrea binele sau răul. Dacă îmi vrea răul poate să îl ia pe tot. Nu am nevoie de el. Tot ce știu despre el este faptul că stă în cel mai întunecat colț al camerei mele. Când aprind lumina dispare iar când o sting,ochii lui roșii continuă să mă privească. De doi ani face același lucru în fiecare seară și sunt singura care îl vede. Amicele mele spun să dau jointul mai departe și să nu mai țin atât de mult fumul în mine. Dar în seara asta sunt hotărâtă. O să vorbesc cu el. M-am săturat să mă tot tem de el. Se face seară. Trag perdelele. Fac în jurul meu o pentagramă de sare. Pun câte o lumânare la fiecare colț al pentagramei și le aprind. Mă așez în mijlocul ei și trag aer adânc în piept. Era ora 22:13. Ochii lui au început să pâlpâie din întunericul sumbru al colțului unde lumina nu ajungea. Mă privește mirat și parcă îi simt rânjetul.
-Te-ai hotărât să vorbești cu mine,mic Iris?vocea lui mă speria. Era groasă,mai ceva ca unui rapper fumător de botanice. Nu te speria. Nu sunt rău.
-Cine ești? De unde vii? De ce ai venit tocmai la mine?
-Wow. Wow. Wow. Ia-mă ușor. Numai ce am ajuns. E călătorie lungă de jos,până aici.
-Deci ești un demon,venit din Iad.
-Bingo.
-Totuși... Nu mi-ai spus cum te cheamă.
-Numele meu,spus de buzele tale dulci,mi-ar da putete,iar micuțul tău scut de sare,nu te-ar mai proteja de mine.
-Eu știam că dacă știu numele unui demon,am control asupra sa.
-Draga mea... De când ai intrat prima dată în astral ai control asupra mea. Din prima secundă,am știut că tu îmi esti aleasa.
-De ce eu? Și cum adică aleasa?
-Păi... Știi acel moment când un băiat se îndrăgostește de o fată și știe că acea fată îi va fi mireasă într-o zi? Asta mi s-a întâmplat mie. Și vrei să știi de ce? Deoarece... Nu frumusețea ta m-a atras. Nu că părul tău negru,buzele rozalii,chipul alb și acei ochi căprui-aurii,uneori chiar verzi,să nu mai spun de forme,nu m-ar fi atras. Dar sufletul tău... Sufletul tău e atât de negru și întunecat,dar există un strop de bunătate acolo. Iar asta...începe să iasă din umbră...M-a atras cel mai mult la tine,Anastasia.
După ce termină de vorbit iese complet din umbră. Era... Frumos. Era imposibil să nu fie frumos căci demonii sunt îngerii căzuți. Părul negru,ochii de un roșu sângeriu,tenul alb și curat și buzele sale pline ce formau un zâmbet ștrengar și arogant,mă lăsaseră fără suflare.
-Bucuroasă să mă cunoști?