Ambrosia

unu

Venirea frigului mi-a adus un sentiment de bucurie. Probabil ăsta e singurul lucru care mă încântă în ultimul timp. Ador să lenevesc pe pervazul ferestrei și să aud cum își face gerul simţită prezenţa prin șuieratul în hornurile caselor oamenilor.

Pe zi ce trece mă simt din ce în ce mai singură cu toate că locuiesc cu alte trei persoane în casă: mama, tata și fratele meu mai mic.
Nu înţeleg de ce nu putem fi și noi o familie normală... M-am săturat să am grija de copilașul ăla, în sensul că, am obosit să-i pun mâna la urechi de teama de a nu aude cuvintele urâte rostite de părinţi. În casa noastră, în fiecare seară, numai certuri poţi auzi. E trist. Știi de ce? Toţi copii au dreptul de a avea o copilărie fericită, de a sta fără griji că părinţii lor sunt pe cale de despărţire. E cel mai dureros să fii copil și să asiști la asemenea lucruri. Eu, însă, cu timpul, am acceptat, m-am obișnuit, dar îmi e milă de fratele meu mai mic, care probabil o să ajungă un singurativ depresiv ca mine, și oh nu, nu-i doresc asta.
Cel mai probabil o să rămân la fel cel puţin zece ani, dar nu văd ce s-ar putea schimba după, că va trebui să mă mut singură, hahaha, și mai amuzant!

Sunt o ciudăţică (puţin spus) care își petrece toată ziua în pat, pe computer, jucându-se jocuri video, desigur având lângă teancul de cărţi pe care niciodată nu reușește să le termine, și cănile cu ceai de mentă din care, eventual, mai ia o gură.
Îmi petrec nopţile pe youtube, uitându-mă la cele mai stranii lucruri, mai ales legate de vrăjitorii, teleportare, magie și toate astea din domeniul "paranormal". Mereu mi-am dorit să ajung să fac imposibilul, și anume, o poţiune pe care să o beau și să ajung în destinaţia în care mereu am vrut să mă aflu: galaxia.

Toţi știm că ăstea sunt doar niște super puteri pe care nimeni nu le poate avea, iar toate vor rămâne doar vise, nimic mai mult. O dată i-am povestit mamei gândurile mele și a vrut să mă programeze la psiholog... Presupun că avea dreptate.

Eu, în continuare, o să susţin că dorinţa mea cea mai mare care aș vrea să se îndeplinească este să vizitez lumea de sus. Cine nu ar vrea asta? Să audă glasul corpurilor cerești, să meargă către nicăieri, să se simtă grozav și în același timp ciudat că te aflii la miliarde de kilometri depărtare de omenire (ceea ce eu urăsc cel mai mult), să fii acolo, sus, singur... ar fi cel mai minunat lucru întâmplat.