PICTORUL -In cautarea muzei

Dorul cel dureros

" Doare. Doare atat de tare incat inima mea sfasiata pare o alinare. Picioarele mi se clatina. Sentimentele se dezbina. As vrea ca tu sa fi aici. As vrea ca tu sa stai in bratele mele. As vrea sa-ti aud vocea despre care am scris atat de mult timp. As vrea sa iti aud inima de piatra cum bate. As vrea sa iti simt muschii otelati sub pielea mea fina. As vrea sa-ti vad ochii in care de atatea ori s-a oglindit cerul. As vrea sa fi din nou al meu. Ci nu doar cu gandul. Iti vreau sufletul si corpul si atingerile si vocea. Fanteziile nu imi mai ajung. Dependenta mea a devenit mai mare. Gandul tau nu o mai poate opri. Corpul meu nu si-a primit drogul, adica pe tine. Si acum tremura, orizonturile incep sa ii se scufunde in iluzii. Iluzii, fantasme in care tot tu predomini.

Esti crud stiai? Mi-ai otravit corpul, si mintea, si sufletul. Le-ai otravit fara macar sa le atingi, sau cunosti. Esti diabolic straine. Imi omori fiinta. Iar eu nu te cunosc. Nu te-am vazut. Nu te-am simtit. Iar acum nu o sa stiu niciodata. Nu am sa stiu de cine m-am indragostit. Nu am sa stiu cine ma drogat cu aroma sa. Nu am sa stiu cine mi-a lasat sufletul sa se stinga. Nu am sa stiu cine mi-a faramitat intreaga fiinta. Nu am sa stiu pe cine sa iert sau pe cine sa ma razbun. Nu pot sa simt iubire. Nu pot sa gust razbunare. Nu am sa mai pot face nimic.

Sa te cunosc? Sa te simt? Sa te tin in brate? Astea sunt lucruri imposibile pentru mine. Acum, atunci si apoi. Ah, cat te urasc starine. Ai ajuns sa ma termini cu totul. Mi-ai secatuit corpul, mi-ai evaporat spiritul. Straine, sufletul meu moare fara tine.

Macar acum in ultimul ceas gandestete, simte, traieste. Fa toate astea starine. Fa-le si vino la mine!"

Degetele mele parasesc tastele reci. Au trecut cateva saptamani. Iar eu fac asta. Scriu asta. Ma simt atat de deprimata. Si de infranta. Corpul si inima imi sunt cuprinse de o stare ciudata. O stare de nostalgie. O stare care doare. O stare care se incapataneaza sa nu am lasa in pace. Nostalgia asta dureroasa. Dureroasa pentru ca nu stiu de la ce vine. Nu stiu ce imi lipseste. Ce am pierdut. Pentru ca nu am pierdut nimic. Nu am pierdut nimic din ce nu aveam acum cateva saptamani.

Din contra mi-am implinit visul. Am publicat prima mea carte. Credeam, credeam cu tarie ca frica mea de exterior era ceea care ma facea sa tremur uneori. Frica era cea care imi crea acel gol in stomac. Dar m-am inselat. Am publicat cartea. Si a fost un succes. Un succes enorm pentru standardele mele. Incep sa primesc scrisori. Lor, oamenilor le place. Asa ca ar trebui sa ma simt implinita, fericita. Ar trebui. Caci eu nu ma simt. Ma simt goala. Goala inauntru. Iar acum durerea e si mai mare. E mai mare pentru ca acum stiu ca nu e din cauza frici. Iar de atunci. Din acel moment in care am realizat ca nu aceea era problema am clacat in momente continue de nostagie. Stiu ca ma doare. Dar nu stiu de ce. Si e greu. E greu sa stau asa fara sa fac nimic. Si chiar daca as face ceva nu ar fi de ajuns pentru ca nu stiu ce fac. Nu pot sa vindec nimic pentru ca nu stiu ce sa vindec.

Vantul batea in fata mea. Suvitele blonde de pe fate mea erau date pe spate. Era bine sa stau aici. Sa stau pe banca mea. Pe banca in care stau ore in sir scriind. Stau si scriu despre el. Oricine ar fi el. Stau si scriu despre vocea lui, ochii lui, corpul lui ... si mai ales despre sufletul si sentimentele lui care sunt singurele pe care le pot cunoaste, pe care le pot simtii.

Simt acei fiori din nou in jurul meu. Simt cum o senzatie placuta urca din degetele mele spre tot corpul meu. Inspir adanc si simt mireasma aceea dulce. Ma inconjoara tot mai des in ultimul timp. Si este la fel cum mi-am imaginat... e la fel cum mi-am imaginat parfumul lui. Parfumul celui pe care il gasesti in orice rand din versurile, paragrafele, cartile mele. Imi place sa ii simt prezenta chiar daca nu este reala. Chiar daca nu este adevarata. Nu stiu de ce dar corpul si mintea mea se joaca cu mine facandu-ma sa il simt langa mine chiar daca nu e. E intrun fel... magic... cred ca da, se simte magic... Poate as avea nevoie de un psiholog.

Dar gandurile mele sunt atat de amestecate. Si poate inebunesc dar orice scriitor ajunge la un momentdat la puncte culminante in care se desprinde de realitate. Are un moment in care se contopeste cu universul creatiei. Universul lui. Universul personajelor lui. Iar acel moment de plutire se poate numii un moment de clacare, de nebunie. Deci cred ca deodata ce alegi calea asta, calea artistica. Risti sa traiesti momente de nebunie care de fapt te fac sa te simti feeric.

Simt cum cineva se aseaza langa mine. Afara vremea e oribila. Vantul bate putenic iar ploaia e gata sa inceapa. Cine si-ar pierde timpul aici? Intr-un parc gol? Stand singur si meditand... Ma rog, cine ar face asta inafara de mine? Imi intorc privirea si ii vad parul negru prins intr-un coc frumos aranjat. Purta o geaca rosie si o pereche de blugi care se pulau pe picioarusele ei micute si subtiri. Un zambet mi-a aparut pe fata. Ea imi zambeste inapoi. Apoi ii aud vocea calda, usor mataita specifica copilor.

-La ce te gandeai?

-La nimic Anabell. Stateam si meditam.

-La ce?

-Cred ca la sentimentele pe care le simt. Si la starea mea nostalgica.

-Nostalgica? Ce e aia?

-Pai e un sentiment. Un sentiment pe care il simti cand ai pierdut ceva.

-Ca atunci cand nu-ti gasesti ursuletul si iti e dor de el?

-Ca atunci

-Si de ce meditezi?

-Nu stiu ce sa fac...

-De ce?

-Pai nu stiu ce simt in momentul asta. Si nu stiu de ce simt asta. Nu am pierdut nimic.

-Nimic nimic.

-Nimic

-Atunci nu stiu... dar tu ce simti?

-Simt un gol in piept. Si simt fiori in corpul meu. Si ma doare sufletul. Si ma simt singura.

-Atunci e clar.

-Ce e clar?

-Ca ti-e dor?

-De ce?

-Nu de ce... Ci de cine.

-Dar pe mine ma doare.

-Pai da, e dorul ala dureros.

-Multumesc pustoaico.

-Cu mare placere Caroline.

Am auzit acele cuvinte abia soptite imi intoarsem privirea. Dor de cineva? Cred ca are logica. Imi e dor de el. De barbatul din visele, viziunile, creatile mele. Dar cum sa-mi fie dor de ceva ce nu cunosc? Cum sa-mi fie dor de ceva ce nu am avut niciodata.

Ma intorc cu privirea spre Anabell. A disparut. Corpul ei nu mai era langa mine. A plecat. Sunt din nou singura. Simt golul acela apasator. Chiar seamana cu aceea senzatie. Cu senzatia de dor. Ma uit in sus la cer. Vocea mea soptita era mai mult pentru gandurile mele.

-Ai dreptate pustoaico. Asta e dor. Dor de ceva misterios. Ceva misterios care trebuie sa fie al meu. Singura problema este ca nu l-am gasit inca. Si nu stiu unde sa-l caut. Dorul asa... ai spus bine. Asta e dorul cel dureros.

__________________________________

Asta e un capitol ciudatel la fel ca toate :> cred ca capitolele din perspectiva ei sunt cele mai misterioase si ciuadate.. :> Upsi. Sper ca va placut :> :* va pupacesc.

Capitolul asta e special pentru tine draga mea. E al tau pentru ca ai spus ca iti place atat de mult povestea asta :> :* Asa ca savureaza-l nu stiu cand mai postez la Pictorul :)) Probabil la anu :>> Te iubesc chiar daca te tachinez cateodata :) :**