Pe drumuri diferite

Capitolul 2

             Peste o săptămână,Serena se afla în toaleta aeroportului Charles de Gaulles  din Paris. Se aranja în oglindă. Părul ei şaten deschis,aproape blond şi puţin ondulat se ciufulise în urma zborului. Noroc că era relativ scurt,îi ajungea până în dreptul lobilor urechilor. Îşi trecu mâinile prin el încercând să-l aranjeze cât de cât.

             Se uită la imaginea ei din oglindă şi oftă nemulțumită. Ochii mari albaştri nu se potriveau cu faţa mică şi ovală,unde mai puneai că avea numai un metru şi șaizeci de centimetri. Măcar de-ar fi fost şi ea înaltă ca Louise,care avea un metru şi șaptezeci de centimetri.

             Se uită la ceas şi merse în sala de sosiri să vadă dacă Paul a venit să o ducă acasă. Louise îi telefonase şi îi spuse că îi rezervase un loc avion,deşi Serena îi spuse că putea călători cu trenul. Bineînțeles că aceasta nici măcar nu o ascultase şi o informă că va veni Paul să o ia de la aeroport şi să o ducă acasă,deşi s-ar putea să întârzie puțin.

             Ridicând privirea,îl văzu intrând în sală şi căutând-o cu privirea. Inima fetei bătu mai tare şi stomacul îi făcu un salt ca de fiecare dată când îl vedea. Văzând că el încearcă să o identifice,ea se întrebă dacă el mai ştie cum arată ea,având în vedere că o văzuse doar de câteva ori şi că ea,spre deosebire de el nu era o figură memorabilă.

           Profitând de faptul că el nu o văzuse încă,ea îl studie cu aviditate. Era mai atrăgător decât îşi amintea ea. Părul lui negru atingea uşor reverul sacoului de calitate pe care îl purta şi care îi scotea în evidență lățimea umerilor. Ochii lui negri erau mai accentuaţi datorită tenului bronzat care dovedea că petrecea mult timp în aer liber. Şi era mai înalt decât îşi amintea ea.

             Când ajunse cu privirea în dreptul ei,Serena ridică mâna,el o văzu şi se apropie de ea.

               -Serena!zise el,luându-i mâna şi aplecându-se să o sărute pe un obraz. Cum a fost zborul? Sper că nu obositor pentru că mai avem trei ore de mers cu maşina până ajungem la castel.

               -Bună,Paul! Zborul a fost plăcut,nu sunt deloc obosită.

              El îi luă bagajale,şi se îndreptară spre maşina lui ce părea nouă. Îi deschise portiera mașinii şi apoi se urcă la volan.

               -Sper că nu m-ai aşteptat mult. Întâlnirea pe care am avut-o s-a prelungit mai mult decât m-am așteptat,îi spuse el înainte de a intra în trafic.

               -Nu am aşteptat decât câteva minute şi aşa cum i-am spus şi Louisei,nu trebuia să se deranjeze,puteam lua trenul până în satul de lângă castelul.
                -Nu m-ai deranjat deloc,oricum mergeam acasă,iar Louise,care abia așteaptă să ajungi m-ar fi omorât dacă te lăsam să mergi cu trenul,zise el zâmbind fără să-şi ia privirea de la strada destul de aglomerată.

               -Cum e Louise?întrebă Serena,căutând un subiect de conversaţie pentru ca timpul să treacă mai repede.
    
               -Agitată şi nerăbdătoare. Cum Bernard nu se întoarce decât cu trei zile înainte de petrecere,greul organizări a căzut pe ea şi pe mama lui Bernard.

                -Şi mătuşa Juliette?

                -Mătuşa Juliette nu se simte tocmai bine,obosește foarte repede,iar Louise nu a inclus-o în organizarea petrecerii. Oricum,o să o întâlnești la cină,vine special să te întâlnească.

               -E bolnavă?întrebă Serena îngrijorată.

               -Ea spune că nu,dar sincer e cam palidă în ultimul timp.
             
             Un timp îndelungat nici unul dintre ei nu mai spuse nimic,fiecare dintre ei fiind cufundat în propriile gânduri,apoi Paul o întrebă: