The thoughts of a blind raven

1.

El ma saruta si ii simt zambetul in intreaga mea fiinta. Buzele sale sunt intinse din cauza ranjetului si imi este greu sa i le apuc si sa i le framant asa cum doresc. Ne sarutam pe o banca invechita dintr-un parc gol, intr-o lume parasita, o lume asemenea unui lant de inox.
Si lantul se rupe. Lumea se dilata. Cercul devine infinit si noi suntem puncte ce danseaza pe orbita sa. Si eu sunt in picaj si incerc sa apuc aerul, dar apoi imi dau seama ca nu exista. Ca suntem in vid, ca vidul se afla in plamanii mei, ca eu am devenit vidul, abisul, intunericul. Si el cade cu mine si se invarte odata cu capul meu si ma ameteste. Si ma striga, ma implora sa il ajut. Si eu ii spun ca e prea tarziu. Si imi pare rau ca l-am ucis intr-un fel atat de miselesc. Si plang. Si lacrimile refuza sa imi paraseasca ochii. Si par malefica, lipsita de suflet in fata celui pe care l-am pierdut. Si eu sufar si imi doresc ca el sa nu ma vada asa. Si ii spun ca in curand totul se va sfarsi, ca vom fi impreuna, dar nici eu nu ma aud. Si il vad cum tipa, dar vocea lui e atat de departe incat nici nu ma atinge. Si regret, dar imi intorc capul. Si totul se opreste. Cercul este intrerupt si fuga noastra salbatica in jurul sau se incheie. Si deschid ochii. Sunt pe banca ruginita. Am in fata un baiat ce zambeste temator. Stiu ca a simtit si el. Stiu ca stie. Am murit. Amandoi, dintr-o data, atat de brusc incat n-am avut timp nici sa icnim. Am murit si acum suntem pe lumea cealalta. Acum putem sa spunem ca am ajuns dincolo. Si este frumos. O durere ce trebuie impartasita. Si suntem fericiti. Si ma simt batrana, obosita si daca nu mi-as simti mainile fine si stabilitatea din picioare, as putea sa jur ca am 100 de ani. Si stiu ca si el se simte asa. Asa este in dragoste: incepi de la moarte, apoi imbatranesti, ca sa ajungi in final un copil intr-o haina de adult.