Evelyn

Războiul de 11 ani

 - Sire, statul afară pe o așa vreme nu este bun pentru sănătate. Spune Evals cu o voce tremurândă către rege.

  Afară ploua torențial, tunetele puternice zguduiau turnurile castelului iar o ploaie de fulgere lumina regatul în zare. Cu toate astea regele Daichin stătea nemișcat, ud până la piele, privea către un leagăn ruginit pe care era aruncată o păpușă.

- Nu va veni să o ia? Nu? întreaba Daichin ca și cum ar fii așteptat un răspuns de la ploaie. Vocea sa joasă și mereu autoritară a devenit precum șoapta unui om de rând.

- Majestate.....

- Știi, Evals, ploaia nu face rău. E un dar de sus, dă de mâncare poporului și mai curăță din răni. Poate va curăța și bătrânețea ta. Spune regele și un surăs îi apare pe sub mustață.

-Măria ta, anii mei, numai cel ce ține clepsidra timpului îi mai poate curăța. Sir Villian s-a întors de la Adunarea Marilor Imperii.

-A cerut o audiență?

-Mi-a spus să vă anunț cu privire la sosirea lui și că nu a întâmpinat nici o primejdie.

- Cheamă-l aici. De asemenea adu-mi capa.

 După un timp, Evals se întoarce cu o capă mare, neagră, însoțit de un bărbat trecut de prima tinerețe, puțin chel în vârful capului. 

- Mă bucur să te văd Sir Villian.

- Plăcerea e de partea mea. Sire.

- Spune-mi cum a fost la adunare.

- Aceleași discuții și complimente de metal neprețios. Unii nu știu cum să se mai plângă, alții nu știu cum să se mai laude. Desigur, nu au lipsit atacurile subtile și insinuările la adresa regatului nostru legat de războiul de 11 ani. 

- Nu mă surprinde. Cei slabi știu doar să lovească subtil pentru că sabia le e prea grea pentru a o ridica.

- De asemenea, au făcut referire și la... Aici regele îl întrerupe pe Villian.

- Nu mai vreau să aud! Sunt sătul de acei așa-ziși conducători care doar dau din gură stând confortabil pe tronurile lor din aur. Un adevărat rege este acela care ține în mână sabia și e în mijlocul războiului, nu ascuns în spatele a mii de soldați. Ei se plâng de războiul de 11 ani pentru că l-au pierdut. Dacă nu își măsoară cuvintele, va mai urma unul de 11 ani. Dintr-un regat mic, am creeat Marele Imperiu de Apus. Au fost 11 ani grei, multe vieți s-au pierdut, cu toții am sacrificat ce aveam mai prețios pentru a fii unde suntem. Vocea regelui se înmoaie din nou: i-am promis că voi cucerii lumea, o voi face chiar dacă vor mai urma 11 răzzboaie.

 Marcat de aceste cuvinte și de pasiunea cu care au fost rostite, Villian spune cu umilință în voce.

- Chiar și lumea asta toată e prea mică, un omagiu neînsemnat adus prințesei Evelyn.

- Cu astfel de cuvinte l-ai face și pe necuratul să se închine. Ești ca un șarpe Villian. Acum pleacă. Orice ai mai avea important să îmi spui, îmi vei lăsa o notă. E târziu iar mâine va fii o zii importantă.

  Villian se înclină și pleacă, coborând din balconul castelului, acesta scoate o hârtie din buzunar, o citește în gând și zămbește. La capătul scărilor era o masă, cu un scaun și instrumente de scris. Acesta se așează și copiază ce era scris pe acea bucată de hârtie, grijului ca să nu fie nimeni prin apropiere.

 După circa un sfert de oră, Villian părăsește castelul și se îndreaptă către casă. Ploaia de afară nu dă semne să se oprească, acest lucru nu îl oprește pe boie să lase pe sub ușa a 3 case mari, câte o copie la ceea ce a scris.