Baltagul - Mihail Sadoveanu

Capitolul 11

- Sa vedem, intreaba-ma. Iaca vinul pe care l-ati cerut, iaca paharele. Dar socot ca sa bei intai dumneata, care intrebi. Si daca ti-oi fi de folos, oi gusta si eu.

- Nu ma-mpunge, omule, grai Vitoria cu blandeta. Sa te fereasca Cel de sus de nacazuri ca acela pe care-l am eu.

- Daca nu mi-i spune ce te doare, nu ti-oi putea fi de nici un folos. Femeia a vorbit de turma de trei sute de oi si de trei oameni calari. Omul isi aducea tare bine aminte; si obrazul muntencei se insenina putintel. Catra Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril, intr-adevar a facut popas mai la vale, pe toloaca, asemenea turma cum o descria nevasta. Cand ciobanii s-au miscat inspre crasma, au sosit din urma si stapanii, in numar de trei. Da, da!

unul era pe-un cal negru tintat si purta caciula brumarie. Acela a dat porunca pentru rachiu s-a cinstit pe ciobani. A cerut o litra deosebita pentru el si pentru ceilalti doi tovarasi. Aflandu-se de fata si parintele Vasile, l-a poftit si pe sfintia sa sa guste cu dansii un paharel. Parintele Vasile nu s-a pus impotriva, vazandu-i oameni cumsecade, si crasmarul i-a pus scaun la masa drumetilor. Nu mult dupa asta, dupa ce-au mai cinstit o litra, omul cel cu caciula brumarie a avut gust sa-i faca parintele o cetanie s-o aghiazma si sa-i stropeasca oile.

- Asta mi-a placut. Si parintele Vasile a trimes sa-i aduca basmaua cea rosa cu patrafirul, cartea si celelalte scule ale sfintiei sale. A binecuvantat turma frumos, s-ajunga cu bine la iernatic si-n primavara sa sporeasca. Cel cu caciula brumarie a scos din chimir s-a platit, ramanand parintele Vasile multamit. Dupa aceea, intr-un tarziu, s-au sculat s-au dat porunca de plecare.

- Cine a dat porunca?

- Tot acel cu caciula brumarie. Acela avea doua parti din oi, si ceilalti doi numai a treia parte. I-am auzit graind si facand socotelile iernatului. Spuneau ceilalti ca au sa traiasca bine oile. Dar am uitat sa va spun ca inainte de a incalica, cel cu caciula brumarie si-a mai adus aminte de o datorie. Mi-a mai cerut o bucata de pane s-a hranit el cu mana lui un cane pe care-l avea. Mi-a placut si asta. Au platit cinstit ce-aveau de platit si s-au dus.

- Tovarasii zici ca erau oameni de treaba si prietini?

- De treaba si prietini. Unul era mai putintel la trup si negricios ca mine. Celalalt mai voinic decat toti si radea des si tare. Avea buza de sus despicata ca la iepure. Mai ales ii placea tare bautura. Multe vorbe nu spunea. Radea si bea. Mester la vorba era cel cu caciula.

- Cel cu caciula brumarie?

- Acela.

- Apoi il stiu, ofta Vitoria. Din pricina lui bat drumurile.

- Vra sa zica ti-i sot?

- Da; mi-i sot.

- S-acuma umbli dupa dansul?

- Ce sa fac? Daca nu umbla el dupa mine, umblu eu dupa dansul.

- Cauta-l bine unde va fi facut un popas mai lung zambi crasmarul. Vitoria dadu din cap, c-o parere de zambet, isi inabusea o intepatura dusmanoasa, intoarse fruntea si-si cauta in san naframa, ca s-o dezlege si sa plateasca vinul. Dupa ce incalecara, Gheorghita saluta pe crasmar:

- Ramai sanatos, domnu Macovei, si noroc bun!

- Mergeti sanatosi. Sa gasiti paguba!

- Acuma si tu!

bombani femeia catra flacau. De unde stii ca-l cheama Macovei?

- Cum sa nu stiu, daca asa-i scris pe firma, deasupra usii? Dumitru Macovei.

- Vad ca toti sunteti cu cap si cu invatatura. Numai eu is o proasta. Flacaul tacu. Uneori ii era lehamite sa se mai uite la obrazul maica-sa. Munteanca simtea intr-insa mare neliniste, dar si o putere mare. Binevoind Dumnezeu, dupa staruinta sfintei Ana, a-i da cele dintai lamuriri si cea dintai buna indrumare, jurui in sine lumanari si daruri manastirii Bistrita. O impingea tot catra vale vantul de la spate. Ea baga de seama truda si foamea lui Gheorghita. Dar se facea a nu pricepe tocmai bine. Grabi cat putu spre Paltinis, pe urma spre Darmoxa, pe urma spre Brosteni. Numai cand vedea calutii sfarsiti, se indupleca sa faca pentru dansii popas. Acuma incepeau sa arda ochii ei si sa se stanga ai flacaului. Caii rontaiau cu multamire orzul, varandu-si adanc boturile in traistiie aninate pe dupa urechi; se scuturau, pufneau, asteptau apa, ca sa prinda in ei puterea pamantului. Flacaul incepea sa doarma mai putin si sa se traga la fata.