Love of forgotten times

Chapter 4 "Ce e cu monstruletul ala din tufisuri?"

                   Se apleca peste un tufis vrand sa culeaga ceva cand vazu o perechi de ochi. Se sperie si se dadu inapoi, privirea fiindu-i atintita asupra perechii de ochi care o fixa pe Ferra.

-         Hei Ferra, am terminat! Haide sa ne intoarcem ca doar am lasat-o singura pe Tabitha! Veni Oteea din spatele Ferrei.

-         Aaaaaah! Tipa Ferra ingrozita. Sa nu ma mai sperii asa niciodata!

-         Dar ce s-a intamplat cu tine?

-         O pereche de ochi, in tufis, un monstru!

-         Ce? Prostii!

-         Daca este o prostie, atunci ce e cu monstruletul ala din tufisuri? Intreba Ferra aratand cu degetul spre tufisurile din fata ei.

                Oteea, vrand sa-i dovedeasca ca nu e nimic acolo, se apropie incet de locul unde Ferra vazuse perechea de ochi. Se apropie din ce in ce mai mult, apoi se apleca. Se uita la tufis apoi se intoarse catre Ferra.

-         Deci? intreba fata cu ochii albastrii.

-         Fuuuuugi! Tipa Oteea.

-         Ce?

                 Fata cu ochii caprui nu ii dadu o explicatie clara, doar o prinse de mana si o trase dupa ea, fugind fara o destinatie anume. Pe masura ce alergau tunete si fulger incepura sa cada din cer, urmate de o ploaie torentiala. Fosnetul facut de crengile copacilor pareau ca niste soapte neintelese de oameni, doar padurea parea sa le stie.

-         Oteea! Oteea! Opreste-te! Striga Ferra. Oteea se opri dintr-odata, Ferra ciocnindu-se de spatele Oteei.

-         Cred...ca am...scapat..de..ea, spuse fata gafaind puternic.

-         Scapat? De cine?

-         De creatura. Era mica, cu blana galbuie si ochii mari. Am crezut ca o sa ma atace.

-         C-C-Creaturaaaa?? O sa ne manance! Manance iti spun!

-         Linisteste-te! La cat am alergat nu cred ca a putut tine pasul. Dar lasand astea la o parte, unde suntem? Intreba Oteea uitandu-se imprejur.

-         Pe mine ma intrebi? Tu esti cea care m-a tras dupa ea tot drumul. Si in plus ploua atat de tare, sunt leoarca!!!  Se tranti Ferra la pamant gata sa planga.

-         Acum ce? Vei incepe sa plangi? Ridica-te! Vom gasi drumul inapoi cat ai zice "monstru din tufisuri".

-         Da...sigur. Spune-o cui te crede!

                 Ferra si Oteea pornira pe drumul de pe care venisera. Oteea mergea in fata, foarte repede, in timp ce Ferra, in spatele ei, mergea incet, uitandu-se speriata in toate partile.

-         Ploaia asta nu se mai opreste odata? Inteba enervata Oteea.

-         Esti sigura ca asta este drumul corect? intreba Ferra.

-         Sunt sigura de asta! Doar stii ca simtul meu de orientare e foarte bine dezvoltat, spuse Oteea intorcandu-se spre Ferra.

-         Ai drepatate, dar....Ferra ramase cu gura deschisa, privind in gol.

-         Ce? Ce s-a intamplat?

                  Ferra doar arata cu degetul in fata. Oteea se intoarse, in fata lor aflandu-se o silueta de 1,55 metri inaltime, acoperita de noroi, crengi si frunze care se misca de parca ar fi schiopatat, scotand sunete neintelese.