valori si normele morale

Un punct de vedere diferit asupra valorilor întalnim la cei care pleaca de la o cu totul alta premisa. Ei pot fi încadrati într-o categorie, generic numita obiectivistii. Acestia rationeaza, în forma concentrata astfel: valorile nu sunt dependente de subiectul care valorizeaza, ci, ele apartin în mod intrinsec lucrurilor, cam tot asa precum unei substante îi sunt constitutive anumite proprietati fizico-chimice.11 În aceasta viziune axiologica, obiectele sau persoanele au o anumita valoare utilitara, vitala, estetica, sau morala tot asa cum ele au volum, densitate, masa, culoare etc. De vreme ce valoarea apartine obiectului, sesizarea de catre subiect a valorii este, în cel mai bun caz, un act de cunoastere, care poate fi ratat, nu arareori. Se presupune în aceasta perspectiva din axiologie ca unii oameni „se pricep" si înteleg valoarea lucrurilor, pretuindu-le corect, pe cand altii sunt nepriceputi si, prin urmare, incapabili sa judece „adevarata" valoare. În timp ce subiectivismul presupune o deplina echivalenta între diferitele preferinte ale indivizilor, acceptand ca fiecare om are propriul sau sistem de valori, obiectivismul împarte oamenii în doua categorii: pe de o parte, sunt cei care recunosc si pretuiesc valorile adevarate si, pe de alta parte, sunt cei care cred în false valori. Cei din prima categorie sunt „specialistii" sau „expertii", iar ceilalti au doar „o alegere" de facut: sa renunte la propria judecata si sa asculte întrutotul de sfaturile si recomandarile celor priceputi.12

Sa luam doua cazuri în care perspectiva obiectivista pare, la prima vedere, total potrivita: vitalitatea (sanatatea) si utilitatea. În primul exemplu, se poate accepta urmatorul rationament: viata sanatoasa depinde de proprietatile biologice, chimico-fizice ale organismului, iar daca noi cunoastem toate dereglarile de la acest nivel aparute în caz de boala, atunci putem restabili sanatatea actionand astfel încat acele proprietati sa revina la un „optim functional". În fapt, iar în cazul bolilor organice, chiar asa se petrec lucrurile, medicul, pe baza competentei sale profesionale este expertul capabil sa afirme viata ca valoare. În acelasi timp însa, de pilda, exista suferinte psihice care n-au neaparat o baza bio-chimica. În aceasta situatie este foarte important „ce crede subiectul". Ori, ce anume crede acesta nu este ceva comparabil cu un obiect (sau cu o substanta) valoros (valoroasa) în mod intrinsec. Al doilea exemplu se refera la valoarea utilitatii. Multi pot sa gandeasca ca în sfera utilitatii, obiectivismul este la el acasa. Într-adevar, un produs oarecare este util, si, ca atare, valoros prin proprietatile sale intrinseci, care îi permit sa aiba o anumita functionalitate. Un avion, un automobil sau un televizor pot fi mai bune sau mai proaste prin caracteristicile lor tehnice, pe care le poate aprecia cel mai bine inginerul aerospatial, expertul în acel tip de masina sau tehnicianul specializat în obiecte electronice. Evident ca, profanul adopta o strategie corecta si de bun simt daca asculta de recomandarile celor amintiti. Putem nota astfel ca, meritul principal al acestei conceptii obiectiviste rezida în apararea ideii ca valoarea nu este atribuita lucrurilor sau persoanelor în mod cu totul arbitrar de catre subiect, dupa cum îi dicteaza acestuia starea de moment, toanele sau capriciul. Trebuie sa existe ceva în obiect care sa îi sustina valoarea, iar acel „ceva" sta în fata subiectului, ca un „ce" independent de dorintele si de închipuirile noastre, care poate fi cunoscut prin experienta si judecata rationala. Dincolo însa de acest merit se întind multe obiectii fata de interpretarea pur obiectivista. Astfel, pentru chiar sfera utilitatii s-ar putea formula îndoieli. Fireste ca un produs trebuie sa aiba anumite însusiri întrinseci pentru a fi util, dar utilitatea fara subiect este un nonsens. De pilda, la ce si cum poate folosi un obiect depinde în mod decisiv de nevoile, deprinderile si chiar de situatia de viata în care se afla cineva. Sigur, un microscop este util biologului în laborator dar daca acest specialist este naufragiat si n-are la dispozitie nici un alt obiect tare, sofisticatul aparat va fi folosit de exemplu, pe post, ciocan13, sau de tarnacop etc. În fapt, economistii, fie ei teoreticieni, sau practicieni stiu foarte bine ca însasi valoarea comerciala a diferitelor produse si servicii variaza în functie de raportul dintre cerere si oferta, ca si de alti factori, conjuncturali. Prin urmare, nu exista o utilitate în sine, ci exista lucruri utile pentru cineva si în anumite conditii. Înseamna ca valoarea utilitara propriu-zisa depinde si de proprietati specifice si de nevoile subiectului si de situatii speciale în care acesta se poate afla.