Strigând după ajutor

Doi

     Josh râse calm, încercând să-l liniştească.

     - Bineînţeles, rosti sincer. Te cunosc foarte bine, şi am încredere în tine. Vreau doar ca ea să fie în siguranţă. Să o opreşti de la orice acţiune fără judecată a ei. Şi să stai aici cu ea. Nu-ţi mai face grij, bine?

     Ferras aprobă şi mai discutară câteva minute, apoi închise, văzându-şi şeful îndreptându-se spre el. Adam era un bărbat de doar douăzeci şi opt de ani, aşa că se înţelegea destul de bine cu el. Nu era genul de om exigent, care să ceară prea mult de la angajaţi ori să-i trateze cu indiferenţă.

     - Ce faci, Kennedy? îl întrebă acesta, ţinând o cană de cafea în mână. Cum te descurci?

     - Destul de bine, presupun, îi răspunse Ferras, întinzându-şi braţele obosit.

     - Cum de aţi hotărât, tu şi Sparks, să lucraţi separat? se interesă, schiţând un zâmbet larg, vioi.

     Adam obişnuia să fie bine dispus în fiecare zi, să glumească împreună cu angajaţii ori să stea la discuţii fără să se ostenească. Iar Ferras îl aprecia pentru asta.

    - Vrea să îl ajut cu nişte treburi atunci când eu nu lucrez. Aşa că am făcut schimbul ăsta. Deşi, trebuie să recunosc, e mult mai plictisitor fără el. Keith şi Amanda sunt lipsiţi de amuzament. Şi creier.

     Adam râse, dar îi dădu dreptate. Ştia că tipa era o uşuratică fără minte, dar cel puţin îşi făcea treaba de chelneriţă, aşa că restul nu-l interesa. Iar Keith zâmbea o dată pe lună, atunci când îşi primea salariul.

     - Te descurci tu cu ei.

     Ferras îşi continuă treaba, întristându-se pentru că sfârşitul programului se apropia, iar Oscar nu fusese prezent deloc în acea dimineaţă. Nu cântase la vioară, aşa că băiatul trebuia să fie mulţumit cu difuzorul slab de pe perete ce derula aceleaşi melodii banale.

     Ora două sosise mai repede ca de obicei, în ciuda plictiselii care se acumulase în lăuntrul lui. Îşi luă rucsacul, răsuflând uşurat, şi dădu să părăsească restaurantul după ce îşi termină toată treaba. Înainte să iasă pe uşă, Amanda ieşi înaintea lui. Băiatul oftă nervos, ştiind deja intenţiile ei.

     - Pleci deja? întrebă ea fâstâcită.

     Nici că putea să existe o persoană care să îl enerveze mai mult, se gândi Ferras. Tipa era atât de prefăcută şi schimonosită, încât orice om întreg la minte ar fi sesizat superficialitatea ei numai atunci când Amanda scotea două vorbe pe gură. Îşi lăsă privirea în jos, încercând să o evite şi să plece.

     - Mi-am terminat tura.

     - Şi ce-ai de gând să faci azi? continuă ea, aşezându-se din nou în faţa lui.

    De data asta, Ferras ridică privirea, încruntat, abţinându-şi câteva înjurături. Era totodată imposibil ca fata aceea să discute cu o persoană fără să vrea să obţină ceva. Iar la cât de ieftină se dovedise deja a fi, nu i se părea prea greu de ghicit ce voia.

     - Merg la Josh. Ai de gând să-mi stai în cale sau pot pleca? rosti ceva mai ferm.

     - Uşurel, mă gândeam că am putea ieşi la un suc sau ceva mai târziu dacă ai chef, propuse, făcându-i cu ochiul.

     - N-am timp şi nici chef, răspunse el, dând-o din calea sa şi ieşind.

     Amanda nu mai apucă să spună nimic, aşa că Ferras continuă să meargă în linişte. Deja îi era dor de Amber şi Josh. Îşi voia înapoi turele cu ei. Şi-aşa timpul petrecut la restaurant era plictisitor, acum mai avea pe cap şi doi nătărăi. Se hotărî totuşi să nu se gândească la asta şi să-şi concentreze atenţia spre ceea ce avea să facă în acea după-amiază. Spera doar ca puterile să nu-i fie epuizate şi mai mult cu o nebună care avea nevoie de psihiatru.