Cu venirea zilei. Îi mușcaseră corbii piela sfârtecată,
Fiind prea silit să se apere de pericolele de care retina-i era înconjurată.
Soarele îl lovise cu arșiță, prefăcând nisipul în sticlă,
La fiecare pas, durerea arzându-l constant, ca o boală.
Plânse până la ultima picătură din corp, de-l luă cu amețeală,
Uscându-i-se singurul ochi ce-l mai avea cu vinețeală.
Hoinărise așa zile întregi, flămând și abătut în agoniseală,
Până când într-un colaps, nisipul îi deveni o pernă de argilă.
Din febra rece, apăsătoare, negura eternă
Fusese tăiată, de o umbră de lumină.
O mână caldă se așternu ca o aspirină
Peste scalpul său moale, plin cu arină.
Era un bătrân Beduin cu fața blajină.
Îi scutură nisipul din blană
Și îi dădu un pumn de lucernă.
Mângâie iubitor sufletul său bocnă.
Îi spuse că el colinda de mult timp
Ungherele însângerate ale deșertului
Împreună cu animalele, spre casă,
Și că de acum, nu va mai fi nevoie
Să ducă războiul nimănui, căci îl va lua cu el.
Un zâmbet îi răsări pe chip calului.
Trepat, începu să își recapete încrederea în oameni.
Să viseze la păduri și pajiști, de unde vin ai lui semeni.
Doar gândul acesta, îl făcea să tremure din genunchii rumeni.
Noaptea, batranul îi puse tandru capul în poală,
În jurul unui foc, ce aprindea cerul smoală.
Povestise de ce a fost odinoară, înaite de răscoală,
Câte lucruri îi smulse din mâini într-o răfuială,
Războiul, ce i-a luat copiii să meargă, cum a fost și el, la rânduială.
Spuse că azi, îi vede în stele, așteptându-i să se întoarcă acasă.
Străbătură mult timp deșertul, abia așteptând
Să ajunga în acel loc... unde este pace și se aud râuri curgând.
Într-o zi, văzură ei de la depărtare, tot călătorind,
Că o furtună se apropia, să-i inghită, vibrând.
Batrânul îl calmă, zicând că se așteapta la asta venind,
Căci deșertul e însuși ca viața – neprevizibilă. spuse zâmbind.
După o stâncă strâmbă, găsi lăcaș, adăpostind
Animalele sale, apoi se duse și el, simțind
Cum se apropie clipa... din ochi închizând.
![](https://img.wattpad.com/cover/28730645-288-k800573.jpg)
YOU ARE READING
Cântecul de la miezul nopţii
PoetryDacă te uiţi pe geam şi e lună plină Iar glasul începi să-mi auzi, Nu te îngrijora, e doar momentul ce îmi vărs bucaţi din suflet, În papirusul de argint. ¤¤¤ #1 în Poezie Dec 27, 2014 #1 În Poezie Ian 22 , 2015 #1 în Poezie Feb 3 , 2015 Încep...
Calul de lupta
Start from the beginning