Tatuaj pe suflet

Capitolul 1

Bună!
Eu sunt Lidia McCourtney și am 17 ani. Locuiesc în Londra împreună cu părinții mei,Melisa și Josh, pe numele lor(ei dețin o firmă de contabilitate) și sora mea mai mica Dalia.
Să revenim la mine, sunt în clasa a 11-a și am note foarte bune, sunt cea mai deșteaptă din clasa mea și mă mândresc cu asta. Sunt înaltă am 1.70, sablă, nu foarte slabă, arăt chiar bine, părul meu este castaniu și am ochii căprui deschiși. Îmi e mai ușor să mă descriu fizic decât moral, dar vă pot asigura că sunt o persoană orgolioasă și cu greu recunosc că iubesc pe cineva înafara familiei și prietenelor mele, știți voi la ce mă refer, adică să recunosc că plac un băiat. Am un caracter puternic și îmi place să fiu cât mai organizată și totul să fie pus la punct. Sunt destul de exigentă și perfecționistă. Ce să faci, așa sunt nu mă poți schimba sau cel puțin așa cred eu.

Astăzi este prima zi de școală din clasa a 11-a și am mari emoții. Mama mă trezește la ora 07:00 și nu pot să îmi explic de ce, ea nu a înțeles că am ore după-amiaza? Se pare că nu. Mă trezesc și o întreb:
Eu: Neața!! De ce mă trezești de la ora asta?
Mama: Păi dacă te las pe tine să dormi nu mai ajungi la școală doar știi și tu că ai putea dormi toată ziua.
Eu: Mda ai și tu dreptate..
Mama: Dacă tot ești trează vii cu mine și sora ta, trece în clasa a 5-a și poate ai vrea să fii acolo.
Eu: Mama, știi că vă iubesc, dar hai să nu exagerăm, prefer să stau acasă.
Mama: E decizia ta.
Și după ce spune aceste cuvinte iese din camera mea, știu poate ar fii trebuit să merg, dar am destule emoții pentru mine și nu vreau să mă mai încarc și cu cele ale surorii mele. Mama pleacă împreună cu sora mea la școală, iar tata se duce la firmă, iar eu rămân singură acasă.
Tot ce fac cam toată dimineața este să mă uit prin dulap și să realizez că nu știu cu ce să mă îmbrac.. Aa și desigur să mă panichez așa cum fac mereu în zilele importante, am niște emoții de parcă e prima zi de școală în clasa I. Simt că anul ăsta de școală va fi diferit și nu știu de ce sincer nu-mi doresc o schimbare, dar totul e imprevizibil, deci voi lăsa totul pe mâna destinului.
La ora 13:00 trebuia să fiu la școală, iar acum este ora 11:30. Mă gândesc să mănânc ceva, dar am niște emoții încât nu pot mânca, așa că dă-o încolo de mâncare, voi rezista și fără, măcar până îmi mai trec emoțiile. Deci merg la baie să îmi fac un duș și să mă spăl pe dinți.
După ce ies de la duș, îmbrăcată într-un halat pufos merg din nou în fața dulapului, de data asta cu speranța că voi găsi ceva cu care să mă îmbrac. Este chiar o porcărie că am un dulap foarte mare, plin cu haine și eu nu mă pot decide cu ce să mă îmbrac. Într-un final aleg o pereche de blugi albi cu talie înaltă și o cămașă neagră largă. După ce mă îmbrac merg în fața oglinzii și mă uit la părul meu care arată dezastruos. Îl pieptăn și apoi mă hotărăsc să îi fac niște bucle pentru că eu am un par ilegal de drept, stă atât de drept zilnic de parcă ar fii întins cu placa, dar eu abia dacă folosesc măcar o singură dată pe lună.
După ce termin și cu părul îmi iau o geantă neagră de piele în care îmi pun telefonul, căștile, portofelul, o sticlă de apă, deși nu cred că voi putea bea nici apă din cauza emoțiilor, agenda și un pix și cheile de la casă și mașină. Aa da, conduc deși tatei i-a fost foarte greu să mă convingă să conduc, într-un final a reușit și sincer acum chiar mă bucur că a insistat pentru că îmi e chiar bine să știu că nu depind de el sau mama când trebuie să ajung undeva.
Este deja ora 12:30 așa că mă încalț cu o pereche de ghete de toamnă negre îmi iau pe mine geaca de piele și plec spre școală. Mă urc în mașină, pun geanta în locul din dreaptă și apoi pornesc mașina și conduc liniștit până la școală. Când ajung caut un loc de parcare și îl găsesc cu greu, dar mă mulțumesc că l-am găsit totuși. Când mă dau jos din mașină aud cum cineva mă strigă cu toată puterea, era Emma, cea mai bună prietenă a mea, imediat cum o văd merg și o iau în brațe, îmi era așa dor de ea pentru că nu am reușit să ne prea vedem vara asta, dar am vorbit zilnic.
Ne hotărâm să mergem în clasă și urcăm amândoua pline de emoții scările pâna la etajul 1 al școlii și mergem la sala 107 și când intrăm și ne revedem toți colegii bucuria ne cuprinde. Îmi era tât de dor de ei, ne-am apropiat foarte mult în acești 2 ani petrecuți împreună și nu vreau să mă despart vreodată de ei, deși știu că asta se va întâmpla.
Îi salut pe toți și începem să vorbim despre vacanță despre ce a făcut fiecare și suntem foarte fericiți să ne revedem.
Când s-a făcut ora 13:00, așa punctuală cum o știm, diriginta intră pe ușă cu un zâmbet larg pe față.
Aceasta ne dă orarul și apoi ne spune că anul acesta manualele vor fi trimise de către școală direct acasă, ehh prea puțin conta asta. Apoi suntem liberi și putem pleca.
Merg împreună cu Roberta, Kira, Emma și Allison în parcare și fiecare merge la mașina ei.
Mă urc și când pornesc mașina și sunt gata să plec tresar și mă sperii ca o proastă de soneria telefonului. Cine mama dracului s-a trezit să-mi dea acum mesaj ? M-am speriat ca naiba. Iau telefonul din geantă și văd că este un mesaj de la Lucas, un coleg:
Lucas: Hei, vii în oraș mai târziu?
Eu: Sigur, la ce oră?
Lucas: La 16:00 ne vedem în fața parcului de lângă școală.
Eu: Ok, pa!
Lucas: Paa!
Ajung acasă și când intru pe ușă urlu tare "Am ajuuuns" și aștept ca cineva să-mi răspundă, dar nimic. Tata clar e la firmă , aa da și mama cu sora-mea sigur sunt la cumpărături. Urc sus în camera mea și îmi las geanta oe birou și apoi mă arunc în pat. Stau așa câteva minute și din nou primesc un mesaj și tresar și mă sperii din nou, mă sperii de soneria telefonului meu, cât de curajoasă sunt. Văd că am primit un mesaj de la Jackson. Hmm, îmi e prieten foarte bun, dar nu prea obișnuim noi să vorbim la telefon sau prin mesaje.
Jackson: Heii!
Eu: Bună!
Jackson: Ce faci?
Eu: Ăăm bine stăteam în pat, tu ?
Jackson: La fel.. Uite vreau să-ți zic ceva important și sincer habar n-am cum.
Eu: Ăăh, important? S-a întâmplat ceva?
Jackson: Ă, nu..
Eu: Dacă este important nu ai prefera să îmi spui față în față?
Jackson: Să zicem...
Eu: Păi bănuiesc că vii și tu în oraș nu?
Jackson: Normal.
Eu: Păi vorbim atunci, ok ?
Jackson: Da, e bine.
Eu: Ok, paaa!
Jackson: Paa!
Ceva important? Ce e așa important ? Ei bine voi afla peste o oră. M-am hotărât să îmi schimb cămașa și îmi iau pe mine un tricou negru larg pe care scrie cu alb "78", blugii i-am lăsat pe aceiași și în locul ghetelor iau niște Converși negrii și o geacă de blugi pe deasupra. Îmi iau geanta și merg la mașină, conduc până în fața parcului și când ajung mă dau jos și merg pe o bancă și îmi aștept colegii.
Când mă uit în stânga îl văd pe Jackson că vine spre mine, perfect, este momentul să-mi spună acel lucru important. În momentul în care mă observă devine palid la față parcă ar fii văzut o fantoma și când ajunge lângă banca pe care stăteam eu îl văd puțin panicat.
Eu: Hei, Jackson!
Jackson: Bună! Ce mai faci ?
Eu: Bine... Mm, tu? Pari puțin speriat sau panicat ce s-a întâmplat ?
Jackson: Sunt bine.Știi că trebuie să îți zic ceva, nu ?
Eu: Da, normal.
Jackson: Bine.. Chiar nu-mi găsesc cuvintele...
Eu: Păi... Este ceva de rău?
Jackson: Depinde de tine, din punctul meu de vedere nu.
Eu: Păi atunci spune.
Jackson: Ok...
Eu: Deciii?!?
Jackson: Uite, te plac... *Când am auzit acele cuvinte pe fața mea a apărut o ușoară expresie de uimire, dar am încercat să mă stăpânesc ca să nu îl fac să se simtă ciudat.* Defapt, te plac de mult.. Și azi când te-am revăzut la școală am simțit cum inima începe să îmi bată nebunește.
Eu: Jackson... Nu este nimic rău în asta, stai calm. Mă bucur că mi-ai zis.
Jackson: ....

Heii! Mulțumesc că ați citit până aici. Știu că poate acum la început este plictisitoare cartea, dar va deveni mai interesantă promit.
Sper că v-a plăcut până aici și mulțumesc din nou că ați citit. Vă pup!