Masacrul trandafirilor

Capitolul 1

                                                                               Strigăt fără ecou

          Vântul împrăştia frunzele peste firele de iarbă proaspăt crescute. Adierea era plăcută şi răcoroasă, iar mirosul de pământ umed amestect cu un iz de tămâie plutea uşor în aer, contribuind la peisajul dezolant ce mă înconjura de pretutindeni. Terenul era uriaş, întinzându-se pe câteva zeci de hectare. Oriunde priveam vedem petice de natură împletindu-se cu bucăţi antice de marmură, sculpturi ciobite răsărind din spatele unor stejari bătrâni sau doar biete scânduri scoţând capul din desişul de iarbă. Arătau triste şi părăginite, suflete uitate în vârtejul timpului, prea vechi pentru a mai fi amintite. Generaţii întregi zidite în ciment, lăsate în voia naturii. Era fără îndoială unul dintre locurile în care nici măcar speranţa nu putea supravieţui mai mult de-o clipită. O dovadă solidă a faptului că mai presus de idealurile noastre sordide, este realitatea. Iar de cele mai multe ori ea este brutală şi nemiloasă. Oamenii tind să se agaţe strâns de viaţă, sacrificând bucuria singurei clipe garantate în lupta pentru supravieţuire. Unde se termina bătălia? În mocirla umedă bătătorită de paşi străini, unde putrezesc zeci de trupuri care odinioară fuseseră oameni cu speranţe şi vise, care la rândul lor implorase viaţa să mai rămână măcar o secundă în trupurile lor, dar care inevitabil nu reuşiseră să păcălească timpul.

     Oamenii evitau să-şi întoarcă privirea spre ceea ce-i aştepta de teamă că echilibrul plăpând pe care l-au clădit le-ar putea fi zdruncinat. Ca şi cum o simplă privire spre un asemenea loc ar putea atrage mania timpului. Îngăduinţa lui nu este, însă dată de reţinerea noastră în a-l măsura cu adevărat. Nici de teamă sau curaj. Din orice perspectivă ai privi viaţa, vei obţine aceeaşi imagine de ansamblu. Nu suntem decât o picătură de ploaie într-un ocean, nişte prizonieri ai unui joc fără reguli. Putem fie trăi într-atât încât să credem că timpul ne-a uitat, fie ne poate fi revocat până şi dreptul unei unice inhalări de aer. Totul depinde de acea secundă fatidică care-ţi hotărăşte destinul.

    Nu mi-e teamă de moarte dar nici n-o idolatrizez. Ce ar fi însemnat până la urmă admiraţia sau dezaprobarea mea în faţa unei orânduiri pe care n-o înţeleg şi pe care nu mi-e permis s-o cunosc. Singurul motiv pentru care preferam un loc pustiint de viaţă în detrimentul oricărui altul era faptul că aici eram întâmpinată de realitate, pe când de fiecare dată când părăseam porţile cimitirului mi se vindeau iluzii. Sub toate formele. Şi în plus, îmi place să hoinăresc printre cripte, explorând vieţi ce acum s-au stins, poveşti ce n-au apucat a fi spuse şi vise ce n-au apucat a fi împlinite. Prezenţa mea este singură asigurare pe care le-o pot oferi că n-au fost uitaţi, că existenţa lor n-a fost în zadar. În acelaşi timp este şi cea mai mare minciună pe care mi-o vând de una singură.

     Nimeni nu se încumetă aici la o ora atât de târzie, nu când soarele alunecă printre nori, lăsând cerul scăldat într-o negură sângerie. Este un mister straniu ce se instalează odată cu apusul, şi lăsarea întunericului care îndepărtează până şi trecătorii.

    Din locul acesta, orizontul pare nemărginit, un adevărat tărâm al tuturor posibilităţilor.Păcat că este doar o iluzie. O dulce şi minunată iluzie pentru care ajungi să plăteşti înzecit.

     Am măsurat cu privirea drumul spre cărarea principală, zăbovind doar o secundă în plus pe o piatră funerară de la câţiva metri distanţă. Îmi scăpase din vedere în inspecţiile mele anterioare, iar judecând după pământul bătătorit de paşi şi coroanele proaspete de flori îmi era clar că se alăturase de curând celorlalte. Am răsuflat prelung privind din nou firele de iarbă printre care-mi răsfirasem degetele. Dacă avem să privesc înainte tot calmul avea să mi se transforme în disperarere. Nu puteam evita la nesfârşit motivul pentru care mă aflăm acolo, dar îl puteam amâna până când simţurile nu-mi mai erau atât de ascuţite, iar emoţiile îşi slăbeau intensitatea.