Strada Bizară

Prolog

-Trei copii vor veni aici! exclama directorul. Le-ati pregatit camera?
-Cum sa nu... Este gata, vorbi cu glas increzator o femeie grasuta, coafata ca o regina din 1930.
-Bine atunci. Intampinatii cu bucurie! Destul ca parintii i-au abandonat aici, zise Audun Law-directorul unui orfelinat- parand dezamagit de locul in care se afla.
-Ei bine domnule Law, merg sa pregatesc micul-dejun pentru copii.
In acel orfelinat se aflau 10 copii cu cei care vor veni. In asteptarea celor 3, directorul pregatise 3 jurnale si 3 pixuri. Asa le daduse si celorlalti copii.
Nu stia ce comportament puteau avea. Poate se exprimau mai bine atunci cand nu isi spuneau sentimentele altor persoane. Femeia care vorbise cu Audun Law se numea Mae Smith. Era menajera care intretinea 5 etaje ale unui fost conac. Nan Fey- poreclita "Nebuna" de catre Mae- era bucatareasa. Domnul Adam era responsabil cu "treburile barbatesti".
-Iei munca prea in serios! ii reprosa Nan adesea. La urma urmei, copii astia nu se iau in serios pe ei, dar pe dumneata. Relaxeaza-te!
-Doamna...
-Domnisoara!!
-Domnisoara Fey... cred ca acesti copii merita un exemplu bun.
-Da, da! Iti dai seama ce exemplu bun! zise "cucoana" Mae strangand mocurile de tigari. Sa ne lasam ramasitele pe masa.
Fata lui Adam i se schimba rapid printr-o incruntatura, dar la fel de repede si-o schimba la loc.
-Du-te si cheama copii! zise "domnisoara" Fey. Le-am pregatit cafeaua.
-Nuuu!!! strigara cei doi oameni din fata ei.
-Nu le da iar cafea! Ai vazut cum au facut data trecuta, ii reprosa domnul care isi aranja parul intr-o lingura.
-Stati linistiti domnilor! Am glumit... Poate! spuse bucatareasa cu un ras malefic.
-Asa si-a luat porecla, ii raspunse menajera lui Adam pe un ton pe care doar acesta il putea auzi.

In biroul directorului, copii incepusera sa poarte deja o discutie lenjera cu acesta:
-Dragi copii, va urez "Bun venit!". Drept dovada va dau aceste cadouri. Domnul in costum scoase din sertarul de la birou 3 jurnale si 3 pixuri. Acestea se deschid doar cu prima amprenta pe care o retin. Va rog, folositi-le cu cap. Se spune ca au puteri inimaginabile, continua domnul coborand vocea... Acum, sa auzim povestea voastra...
Audum privea la cei doi baieti si la fata care sta in mijlocul lor. Unul dintre baieti parea sa aiba 17 ani, celalalt 13, iar sora lor 15 ani.
-Eu sunt Peter, zise copilul de 17 ani. Acesta este fratele meu, Samuel si sora mea Ellie.
-Bun... Numele de familie si ce s-a intamplat cu parintii vostrii, spuse barbatul fascinat de vocea blanda, dar totusi sigura pe ea a baiatului.
-Numele de familie este Richard. In urma cu cateva zile, parintii nostrii au suferit un accident. Nu avem nicio ruda. Din banii care se aflau in casa le-am facut inmormantarea, iar apoi ne-au luat la orfelinat, zicea baiatul cu capul intors spre sora lui.
Observase lacrimile de pe obrajii ei, dar si lacrimile fratiorului lui erau la fel de firbinti ca ale lui Ellie. Obsrevase ca si el ardea de tristete si suparare.
-Imi pare rau pentru tot ce vii s-a intamplat... Linistiti-va, va rog!
Inimile copiilor ardeau ca lemnele pe foc. Incercau sa nu mai fie tristi, sa fie increzatori si sa poata purta o discutie cu acel domn fara sa planga.
-Eu ma numesc Audum Law. Sunt directorul care v-a adus aici si care va da cuvantul lui ca voi nu veti pati de acum in colo nimic grav atata timp cat va aflati in acest orfelinat.
Acestea fiind zise, barbatul ii conduse pana la bucataria spatioasa unde 7 copii infulecau cu placere mancarea aburinda, iar 3 persoane adulte ii priveau.
-Mae, Nan, Adam si cu mine suntem adultii care locuiesc in aceasta casa.
Adam veni catre director si il intreba:
-Domnule, nu trebuia sa fiti la o conferinta?
-Oo, da! Haide!...
Spunand acestea, cei doi barbati iesira din incapere, copii ramanand cu Mae care inca ii privea pe "cei noi" si cu Nan, o femeie inalta si slabuta, cu parul scurt de culoarea abanosului care isi sorbea cafeaua linistita.
-Ei bine, luati un loc! zise Mae. Va aduc imediat niste farfuri cu supa. Intre timp va puteti servi cu ce e pe masa.
In acel moment, toate privirile copiilor se indreptara catre "cei noi" de parca nu ii observasera de prima data. Cand se asezara pe scaune, o fata mai mare decat restul copiilor spuse:
-Bun venit! Numele meu este Frejya. Acesta este fratele meu, Frey. Sper ca ne vom intelege bine. Oricum, toti copii de aici sunt ascultatori, dar putin "posnasi", cum zice domnul Adam atunci cand exploram etajele patru si cinci.
-Aaa... grai Ellie incercand sa puna un zambet pe fata.
-Dar ce este cu etajele 4 si 5? intreba Samuel in timp ce tacanea pixul dat de director. Si ce este cu acest pix si cu acest jurnal? Eu sunt baiat, nu scriu in jurnale!
-Despre etaje va voi spune dupa masa.... Si... apropo... nu trebuie sa il iei ca pe un jurnal "de sentimente". Poti sa il faci jurnal de explorator. Poti desena in el, sa faci calcule... Cel putin asa ne-a zis directorul. Acum luati si mancati.
In acel moment Mae le aducea castroanele cu supa si le urase "Pofta buna!".

Gata! Am terminat primul capitol... Va rog sa scuzati greselile de ortografie si/sau de punctuatie. Sper ca v-am starnit interesul si continuati sa cititi si urmatorul capitol. Merci!