Atracție fatală

Sinceritatea

Tânăra fată vorbea deschis și accentele ei de sinceritate îi mișcară pe cei ce-o ascultau. Știuse să le câștige simpatia și sprijinul. Le plăcea chipul ei rotund, expresia onestă și zâmbetul larg ce dă-dea la iveală frumoșii ei dinți albi. Îi admirau părul lung de un blond arămiu care-i încadra fața și-i cădea liber pe umeri.
Femeile îi apreciau gustul. Tricoul ei de culoare bleu mergea perfect perfect cu nuanța părului. Bărbați re-marcaseră felul în care acesta îi punea în valoare formele.
- Fie ploaie, fie vânt, noi vom învinge, spunea ea cu o notă de provocare. Orice ar face autoritățile locale, chiar dacă se vor folosi de buldozere ca să ne distrugă școala, vă promit că Rob Bowles și cu mine vom continua să facem ore cu copiii voștri chiar pe ruinele pe care ei le vor lăsa în urma lor!
Tânăra fată aștepta să se termine aplauzele înainte de a continua:
-Împreună vom duce această luptă și împreună vom învinge. Se aseză pe scaun dar se ridică imediat pentru a mulțumi din nou pentru aplauze. În rândul întâi, un omuleț cu părul alb nu-și ascundea aprobarea. Privirea lui se plimba peste auditoriu ca pentru a le spune:"Nu-i așa că este formidabilă nepoata mea? Ia priviți-o cum este gata să se bată!"
Katrine le mulțumi tuturor, sperând că nimeni nu-i remarcase nervozitatea. Știa că, având ajutorul lui Bob Bowles, se va putea bate până la capăt. În fundul sălii, stătea așezat un bărbat, singur. Ea îi dădea vreo treizeci de ani. Părea detașat, avea un mod de a observa ce se întâmplă care-l deosebea de toți ceilalți.
Katrina îl privi. Nu numai că nu aplaudase, dar nu părea că locul lui este aici. Era înconjurat de scaune goale ca și cum ar fi ținut să se separe de "turma".
Statea sprijinit pe o spetează, cu fața în palmă. În ciuda distanței care-i despărțea, Katrina fu frapată de duritatea privirii lui, de gura cu contururi ferme și de bărbia ce arăta încăpățânare. Abia atunci ea își dădu seama că, în timp ce ea îl analiza pe acest individ, zgomotul conversațiilor din sală încetase. Era ca și cum nu s-ar mai fi aflat de față decât cei doi, ea și acest bărbat brunet din fundul sălii. Katrina roși. Nu numai că el îi percepuse privirea, dar se amuza răspunzându-i cu un ușor zâmbet oarecum rece. Pentru a evita orice echivoc, ea își întoarce privirea brusc și apoi, cu un pas hotărât, se îndreaptă către Rob. Acesta își aduna foile , și el se adresase auditoriului, și-o întâmpină pe Katrine cu un zâmbet cald.
- Bravo! Zise el, ai știut să le câștigi încrederea
- Și tu, Rob.
- Da, dar vezi tu, zise el cu și mai multă căldură, eu nu am atuurile tale, blândețea ta, feminitatea, să nu mai vorbesc de aureola arămie a părului tău!
Ea îi răspunse cu un zâmbet timid.
***
La finalul seri oamenii plecau din sală, Katrina fu în mod irezistibil atrasă de privirea bărbatului din fundul salii. Acum se ridicase în picioare și îi domina pe toți ceilalți cu cel puțin un cap. Hainele îi erau de o croială impecabilă. Bătrânul se întoarse spre sală. O singură privire îi fu de-ajuns.
- N-o să ai pretenția ca și el să fie de acord, copila mea. Este Moran......
- ....... Dușmanul nostru, îl întrerupse Rob, dușman cu "D" mare. Iată deci că s.a intors.
- Este președintele comisiei școlare, îi explică bunicul său.
- Adică este cel care ia deciziile importante, se neliniști Katrine.
- Era plecat cu afaceri în străinătate, îi răspunse bunicul. Îi merge destul de bine, are vreo câteva fabrici. Se plimbă în Rolls Royce. Se poate spune, cu alte cuvinte, că nu duce lipsă de bani.
- Și numai de el depinde supraviețuirea școlii noastre?
- Șsst.... Spuse bunicul ei, dar era prea tarziu.
- Așa este, domnișoară Hume.
- De unde știa el numele fațași aminti atunci că fusese înscris cu litere de-o schioapă pe afișele care-i chemase pe oameni la ședință. Așadar, cel care avea puterea, cel care nu-i aplaudase discursul, se afla aici, în fața ei.
- Ce mai faci, Thomas? Zise el cu mâna întinsă către bunicul ei.
- Mă bucur să vă văd printre noi, domnule Moran. Eu sunt bine, mulțumesc.
- Katrine privi mâna mai mică și mai firavă care se întinse la rândul ei. Cum de putea să dea mâna cu dușmanul, cu cel care avea puterea să închidă porțile școlii pentru totdeauna?
- Văd că satul a mai primit cel puțin o nouă locuitoare de la plecarea mea, comentă el cu o licărire ironică în ochi.
Thomas răspunde rapid solicitări mascate.
- V-o prezint pe nepoata mea, Katrine, domnule Moran. Este noua noastră învățătoare, adaugă el cu mândrie.
- Am înțeles asta din discursul dumneaei.
Lex Moran îi întinse mâna tinerei fete. Ea i-o strânse din curtoazie și fără ca nici cel mai mic surâs să-i apară pe buzele frumoase.
Lex Moran , în schimb , îi zâmbi.
- Felicitările mele, Thomas, pentru nepoata dumitale. Pare pe cât de frumoasă, pe atât de hotărâtă.
Complimentul neașteptat o făcu pe Katrine să roșească. Bunicul ei izbucni în râs.
- N-am să comentez această părere, domnule Moran. Sunt mândru de nepoata mea, și sunt fericit că o am lângă mine. Fiul meu și soția lui trăiesc în Nord, iar Katrine seamănă cu mama ei, în afară de o singură latură :ca și tatăl său, este foarte incăpătânătă. Si deobicei spune lucrurilor pe nume.
Din nou, bunicul izbucni in râs.
- în privința asta îți seamănă și dumitale, Thomas. În familia Hume, dumneata ești cel care le spune lucrurilor pe nume, nu-i așa? Adaugă Moran.
Expresia de pe fața katrinei deveni dura.
- Cred că vreți să spuneți că nu ne place să ne învârtim în jurul cozii, domnule Moran?
- Este o provocare, domnișoară Hume?
El își ridicase, surprins, sprâncenele frumoase, înainte de a continua:
- Ei bine, mie-mi plac cei ce nu se învârtesc în jurul cozii, așa cum spui dumneata. Și, în calitatea mea de consilier general, crede-ma că nu întâlnesc mulți din ceilalți.
- Tremur când ma gândesc la modul în care vă purtați cu ei, zise ea ascunzându-și iritatea în spatele unui zâmbet provocator.
Rob Bowles terminase să-și adune hârtiile și se hotărî să vorbească.
Ei bine,sunt sigur că domnul Moran,presedintele comisiei noastre școlare,va sti să se folosească de puterea pe care o are în interesul maxim al școlii noastre, nu-i așa katrine?
Orice ați crede,asta am făcut întotdeauna. Domnule Bowles.domnisoara Hume poate că nu stie,fiind nouă aici,dar bunicul său ar putea să-i confirme.
Thomas Hume zâmbi.
Pai domnule Moran, ce pot sa spun, noi n-am fost întotdeauna de aceeași parte, din punct de vedere politic,vreau sa spun.
Oricum, nu stiu ce ai putea să-i povestești nepoatei dumitale despre mine pentru că să-i mai îndulcești un pic părerile în ceea ce mă privește. Privirea i se indrepta spre afise. Citi cu voce tare:
"Să ne salvăm școala!" , "Să asigurăm viitorul copiilor nostri!"
Katrine nu putu suporta tonul său ironic.
Cum poate fi cineva atât de cinic? Presupun că nu aveți copii,domnule Moran.
În furia ei,ea nu observase nici neliniștea lui Rob Bowles,nici agitația bunicului său.
Pentru că dacă ați avea, ați fi de acord cu aceste afise. Și ați fi aplaudat ca toți ceilalți prezenți la ședință.
Katrine,copila mea,n-ar trebui să fi mai...
Mai discreta, asta vroia să zică Thomas, domnișoară Hume, făcu lex Moran.
Apoi se întoarse către bunicul ei.
- nu-ți face griji, las-o să vorbească liber. Eu nu pot decât sa ii admir sinceritatea, printre altele. Fața katrine se împurpură . În fata cinismului lui, furia ei lasă locul unei oarecare remușcare. Poate că mersese prea departe inchipuindu-și ca el nu are familie?
Scuzați-ma zise ea cu sinceritate, n-am vrut...
Te rog, domnișoară Hume, nu-i nevoie, zise el pe un ton taios. De fapt, ai dreptate. Eu nu am familie.nu sunt nici însurat. Cu toate acestea , departe de mine gândul să fiu cinic în legătură cu aceste afise. Cred doar că îți pierzi timpul.
Katrine ridică barbia.
Ne batem ca să câștigăm,domnule Moran.
După agitația lui Rob,Katrine înțelesese că trebuie să fie mai prudentă.
- Ne batem împotriva administrației locale.
- Vrei sa spui împotriva comisiei scolare, și mai ales împotriva mea care sunt președintele ei. Unde ți-a dispărut franchețea?
El își privi ceasul.
- trebuie să plec, dar sunt sigur că ne vom revedea, domnișoară Hume, și voi fi încântat. Îmi place să mă lupt cu oameni inteligenți și voluntari, mai ales când e vorba de tinere ca dumneata. Și, în lupta dumitale împotriva administrației,nu uita ca eu sunt autoritatea care ia deciziile. sunt chiar cuvintele dumitale, domnișoară Hume.
Ii salută scurt si pleacă.

***

Foarte bine, zise katrine de cum ieși el,din sala. Am gresit. M-am lăsat dusă de val, am fost lipsită de tact.
Cu obraji stacojii, privirea ei trecu de la Rob la bunicul său.
- oricum cineva tot trebuia să-l pună la punct.
- Nu numai că ți-ai făcut un dușman, katrine, dar ai făcut un dușman al cauzei noastre.
Ea a simțit cum lacrimile îi îneacă ochii. Știa că Rob are dreptate.
- Știu , ar fi trebuit să am mai mult tact, cel puțin pentru compania noastră. Dar eu nu sunt în stare să mă lingușesc, indiferent cine ar fi, chiar dacă e vorba de cineva sus-pus.
- Dar, katrine, insistă Rob, știi bine că trebuie să înveți sa taci. Noi vrem să împiedicăm închiderea școlii. Ceea ce contează este să castigam,chiar dacă pentru asta va trebui să ne lăsăm mândria la o parte sau să fim niste lingusitori, așa cum spui tu. După aceea...
Katrine dădu cu hotărâre din cap.
- când ți-ai pierdut demnitatea, este pentru toată viața. Nu mai poți uita vreodată. Și nu-l poți ierta niciodată pe cel care se face vinovat de asta.
- poate că pentru tine este așa, katrine, răspunse Rob aranjându-și servieta. Dar eu nu sunt de acord asupra acestui punct si sunt sigur că nu sunt singurul.
Thomas observă îngrijorarea de pe fața nepoatei sale.
- Asta nu folosește la nimic, Rob. N-ai s-o convingi. Ea este ca si tatăl său . Nu învață decât din propria experienta, chiar dacă uneori sunt niște experiențe penibile.
Katrine iarăși simți că i se umple ochii de lacrimi. Crezu mai întâi că este vorba de lipsa de loialitate
- Dar, bunicule, toată după-amiaza eu m-am zbătut sa....
- Hai,hai, copila mea, zise el cu o voce liniștitoare. Nu pune si tu la inima. Nu era o critică la adresa ta, ci purul adevăr. Sunt lucruri în viață pe care trebuie să le accepți așa cum sunt, chiar dacă îți lasă un gust amar.
- Unul dintre aceste lucruri, de exemplu, este să fi umil în fața unor oameni atât de detestabil cum este Lex Moron, numai pentru că el deține puterea?
- Da, trebuie să știi să te umilești, zise Rob.
Bunicul tău are dreptate, Katrine
- aveam o părere mai buna despre tine, Rob.
Nu știam ca ai fi în stare să-ți vinzi sufletul numai că să-ți păstrezi postul de învățător.
Ea coborî de pe estradă. Aveam sentimentul că fusese nedreaptă, dar nu se putuse abține. Era ca si cum toți se ridicaseră împotriva ei, chiar și propriii ei prieteni.
Îl auzi pe bunicul ei vorbind cu voce scăzută.
O să se calmeze, Rob. Cred că domnul Moran a adus-o în starea asta . Ai zice că i-a fost antipatic de cum l-a văzut . Chiar mă întreb de ce .....