Frînturi de aer gîfîi des
Și mă înec în disperare.
Frînturi de aer gîfîi des
Și înghit lacrimile-amare.
Și mă încrunt, mă necăjesc,
Prin vîntul rece mă avînt.
Pe toți în jur eu îi rănesc
Și apoi cad la pămînt.
Și de-aș putea să mă ridic,
Să fug, să mă refugiez.
Dar eu nu pot
Și stărui mult, ca sufletul s-atrofiez.
Să nu mai simt nimic, nicicînd.
Destinul, mi-a jucat o farsă.
Prin amintiri eu bîntuind,
Să îmi văd veșnic umbra șterasă.
Dar am căzut,m-am prăbușit,
Am suspinat în reverie
Și-am îngînat cu glas șoptit:
-„Eu mă îndrept spre veșnicie".
