Cuvinte dincolo de Cuvinte

Scriu pentru că am ceva de spus

ES: Răspunsul tău mă motivează să îți pun și întrebarea: Care sunt valorile pe care le apreciezi cel mai mult la un om?

OH: Mi-ai pus o întrebare cu adevărat frumoasă aici. În primul rând, apreciez din tot sufletul sinceritatea, pentru că nu pot suporta minciunile de niciun fel. Consider că această calitate preţuieşte cel mai mult la o persoană, fiindcă este nevoie de mult curaj pentru a o arăta şi celorlalţi. Îmi plac foarte mult îndrăzneala şi hotărârea, dar şi ambiţia, căci fără aceste valori viaţa este şi mai dură decât de obicei. Avem nevoie de ele pentru a ne îndeplini visele.

ES: Te rog să te autocaracterizezi în câteva cuvinte.

OH: Se presupune că noi ne cunoaştem cel mai bine pe această lume, însă, atunci când trebuie să ne descriem singuri, devine dificil. Mă consider o persoană simplă, comună, cu vise mari, care dispune de ambiţia şi voinţa necesare pentru a nu renunţa la ele. Nu cred că ies cu nimic în evidenţă şi lucrul cel mai de preţ pe care îl am este scrisul. În scris mă regăsesc, scrisul este o artă care se manifestă sub formă de confesiune. Așa cum Cella Serghi spunea la un moment dat, scriu pentru că am ceva de spus.

ES:„Scriu pentru că am ceva de spus", Cella Serghi. Frumos spus... Tu cum ți-ai găsit pasiunea pentru scris?

OH: Aceasta este o întâmplare chiar amuzantă și pe care o voi spune cu plăcere. Prietena mea cea mai bună, Karina, scria de ceva vreme atunci când ne-am cunoscut. Firea ei veselă ne-a apropiat încă de la început și țin minte că eram amândouă implicate într-un joc în care fiecare persoană putea scrie o replică, construindu-se astfel o poveste colectivă, dacă o pot numi astfel. Acest joc poartă denumirea de Role Playing Game. Pentru a putea să mă înscriu, am fost nevoită să îmi construiesc un personaj și să îi aleg pasiunile, vârsta, înfățișarea, familia și o mică poveste de bază pentru a avea de unde începe. Fiind nouă în comunitate, am cerut părerea Karinei care avea ceva mai multă experiență decât mine. Îmi amintesc și acum cât de mult a insistat să încerc să dezvolt povestea, fiindcă îi plăcuse ideea. Astfel am început să scriu primul roman pe care nu l-am terminat nici până în prezent. Însă am descoperit în acest fel și faptul că îmi face o deosebită plăcere să îmi aștern ideile în scris.

ES: Când crezi că vei termina romanul tău de debut? Are un titlu deja?

OH: Mi-aş dori foarte mult ca romanul meu de debut să fie reprezentat de „Nostalgia pianului fără clape". În momentul de faţă mai am foarte puţin de scris pentru a finaliza volumul doi şi intenţionez să îl editez cât de bine reuşesc, iar apoi să îmi testez norocul. Având în vedere faptul că facultatea mă solicită destul de mult, sper ca vacanţa de vară să mă ajute să îmi duc la îndeplinire planul.

ES: Deci, practic, de cât timp scrii?

OH: Scriu de aproximativ nouă ani. Aveam patrusprezece ani în momentul în care m-am îndreptat spre această pasiune.

ES: În afară de romanul momentan abandonat, ai avut și momente în care pur şi simplu ai fi vrut să renunți la scris?

OH: Atunci când am început facultatea, acum trei ani, am renunțat pentru doi ani la această pasiune și am crezut că va fi un lucru definitiv. Timpul meu era puțin, îmi era greu să mă adaptez noului program și să îmi găsesc un echilibru. Am încercat o vreme să împac facultatea cu această pasiune, însă atunci când nu am reușit, am decis să renunț. Înainte să îmi dau seama, timpul a trecut, iar doi ani au zburat într-o clipită fără ca eu să revin asupra deciziei luate. Am crezut cu adevărat că nu voi termina romanul început și, deși uneori îmi era dor de personajele mele, am hotărât să merg înainte cu ceea ce mi se părea mai important. Mă bucur foarte mult că viața nu mi-a permis să fac acest lucru. Știu că aș fi regretat foarte mult.