Cuvinte dincolo de Cuvinte

Scriu pentru că am ceva de spus

ES: Să revenim la nostalgiile imaginative... Christina ce fel de sentimente nutreşte pentru Ethan, dar Andrew pentru Charlotte?

OH: Să înţeleg că noile personaje introduse de mine au stârnit destule dileme încă de la începutul volumului doi. Christina şi Andrew sunt două persoane extrem de similare, cu aceleaşi dorinţe, însă cu moduri diferite de a le arăta. Amândoi sunt îndrăgostiţi iremediabil de Ethan, respectiv Charlotte, şi fac ceea ce consideră necesar pentru a le aduce fericirea, chiar dacă metodele lor sunt departe de a fi folositoare de cele mai multe ori. Următoarele sonate vor explica mai în detaliu aceste lucruri.

ES: Trebuie să-ți mărturisesc că titlul cărții tale mi se pare excepțional. „Nostalgia pianului fără clape"... Cum ți-a venit acest joc de cuvinte? Ce profunzime ascunde el?

OH: Îţi mulţumesc pentru compliment! Acum cinci ani, când am început lucrul la acest roman, aveam în minte doar epilogul. Personajele mele încă nu se conturaseră, să nu mai zic de faptul că nici nu aveam un titlu potrivit pentru lucrarea mea. Mi-a trebuit aproximativ o lună pentru a găsi un plan de bătaie şi o concepţie vagă despre ce îmi doream să scriu pentru a ajunge la finalul deja ştiut. Titlul ales descrie perfect ultima idee pe care am planificat-o pentru această poveste. Nu îţi pot dezvălui mai multe, pentru că ar însemna să expun modul în care voi încheia lucrarea.

ES: Îmi permiți și o glumă? Nu știu dacă ai auzit-o... Știi care este „culmea pianistului"?

OH: Nu am auzit-o, însă acum m-ai făcut cu adevărat curioasă!

ES: Răspunsul este „să-și tragă singur clapa".

OH: M-ai făcut să râd! Nu cunoşteam această glumă, însă este una reuşită!

ES: O ultimă întrebare pe subiectul romanului: La ce fel de final ar trebui să ne aşteptăm?

OH: Nu va fi un final fericit, de acest lucru vă pot asigura din start. Având în vedere natura personajelor mele, dar şi păcatele lor, lucrurile nu se pot termina cu bine pentru ei. Nu va fi nici un final tragic, însă cu siguranţă atât Charlotte, cât şi Ethan vor rămâne cu cicatrici adânci care să ateste încercările la care s-au supus pe cont propriu. Momentan nu sunt sigură de asta, însă cred că va fi un final deschis.

ES: Ai în plan publicarea romanului?

OH: Acesta este, cred, cel mai mare vis al meu de câțiva ani! Mi-aș dori din tot sufletul să pot publica romanul la care lucrez în prezent și să observ impactul lui asupra cititorilor. Sunt foarte curioasă să văd cum ar primi ideea mea. Sunt hotărâtă să fac acest lucru posibil, indiferent de ceea ce trebuie să întreprind!

ES: În sensul acesta, te-ai gândit la vreo colaborare? Poate cu cineva cu mai multă experiență care să îți șlefuiască romanul pentru publicare, ori cu cineva de la vreo editură?

OH: Sinceră să fiu, nu cred în aceste colaborări, pentru că este foarte greu să găseşti pe cineva care să aibă un stil asemănător cu al tău şi cu care să te înţelegi suficient încât să puteţi duce acest proiect la capăt. Am încercat o astfel de colaborare cu cea mai bună prietenă a mea acum vreo şase ani, însă stilurile noastre sunt foarte diferite, iar ideea a rămas la stadiul de prototip. Deci răspunsul meu este „nu" la această provocare.

ES: Și totuși, dacă va aparea și provocarea, dar va necesita să faci niște compromisuri, le accepți pentru a-ți vedea cartea publicată sau nu?

OH: Nu m-am gândit suficient de bine la acest lucru. Mai mult ca sigur că dacă voi fi pusă vreodată în faţa unei asemenea posibilităţi, mă voi gândi foarte bine înainte de a lua orice fel de decizie. Acesta este un lucru important şi nu vreau să mă grăbesc şi să greşesc.