RENAȘTEREA

Capitolul 1

                  

O nouă zi aici,în New York.New York-ul,statul în care ne-am mutat acum două săptămâni,eu împreună cu mama și noul ei soț.Parcă și acum imi aduc aminte ziua în care am ajuns aici și am pășit afară din mașină,simțind cum umiditatea excesivă îmi invadează tot corpul.Nicio rază de soare nu reușea să iasă la iveală din cauza norilor fumurii care acaparaseră intreg cerul,spargandu-se în mii și mii de picături.Am privit cu o ușoară timiditate spre tot ce mă înconjura,făcând o răsucire de 360 de grade și constatând cu stupoare că mă aflam exact în mijocul orașului,unde aglomerația este groaznică.Claxoanele mașinilor deveneau din ce în ce mai acute și mai dese,acționând asupra auzului meu într-un mod destul de neplăcut,iar eu am decis să găsesc altceva care să-mi capteze atenția.Am privit de data aceasta în sus și mi-a fost dat să văd că aici sunt niste blocuri ce păreau infinite,cu o mulțime de apartamente,în unul dintre care,probabil o să locuim și noi,așa gândeam atunci,la baza cărora se aflau felurite magazine de haine,pub-uri,cafenele și tot felul de alte încăperi de unde se putea achiziționa câte ceva.Atunci mă intrebam pe unde intră oamenii ăștia în apartamente,însă acum cunosc prea bine răspunsul.

Era frumos,însă mă demoraliza complet atmosfera și gândul că m-am desprins total de vechea mea viața din Lousiana,încercând să mă adaptez la ceva total nou pentru mine.Încă nu am menționat faptul căruia se datorează prezența mea aici.Cu 3 ani în urmă,tatăl meu a decedat în urma unui accident.Câtva timp mai tarziu mama l-a cunoscut pe Josh,actualul ei sot,și am fost nevoiti să ne mutam aici,acasă la Josh.În urma nefericitului accident,tata a fost grav rănit,ajungând într-o comă indusă.Eu am scăpat destul de ușo,cu zgârieturi pe mâini,față și abdomen,deoarece la momentul respectiv mă aflam pe bancheta din spate.După aceasta,un an mai tarziu,apropiații văzând că nu se mai trezește din acea comă,au decis să îl deconecteze de la aparate,asta ducând la decesul său complet,până la urmă.De fapt,mama a decis asta,doar ea ,fără nimeni altcineva,știu asta,însă se încearcă să se arunce vina pe mai multe persoane pentru a se mai diminua din gravitatea situației.Eu eram singura care putea comunica cu tata,într-un mod ciudat și poate imposibil pentru alții și pentru mine până la un moment dat,dar o puteam face. Ceea ce nu am menționat despre mine este faptul că pot citi gândurile oamenilor,cu alte cuvinte le aud gandirea.Și pentru mine la început era destul de frustrant pentru că nu puteam dormi sau nu mă puteam concentra din cauza vocilor ce peregrinau de colo-colo prin mintea mea,dar cu timpul am reușit sa-mi educ corpul și creierul,în așa fel încât să nu-mi folosesc aceasta,așa-zisă "aptidudine" decât când decid eu că este necesar.Nici măcar eu nu stiu cum și în ce mod am căpătat această înzestrare,dar cert este că am început să aud gândirea oamenilor cam în același timp când bunica Miranda,mama mamei mele,a murit.Asta se întamplă când eu aveam în jur de 7-8 ani.

După decesul complet,dacă îi pot spune așa,al tatălui meu am căzut mai apoi într-un fel de depresie,în care drogurile puseseră stăpânire pe mine chiar dacă atunci aveam doar 15 ani,nu-mi păsa,voiam să încerc orice mi-ar putea face rău, eram pe principiul că nimic nu mai contează și cui ii pasă dacă îmi bat joc de mine,oricum o să mor odată și odată,este inevitabil acest lucru,nimeni nu-i nemuritor.Daca nimănui nu îi pasă de părerile mele,viața mea este practic inutilă pe acest pământ.Pot spune că nici în momentul de față nu mi-am schimbat opinia,însă acum nu mă mai droghez absolut deloc...sau încerc să fac asta.Uram și urăsc în continuare să nu fiu băgată în seamă,mai ales când stiu cu certitudine că am dreptate.Urăsc când oamenii din jurul meu mă desconsideră,de parcă aș fi rămas la vârsta de 5 ani,unde luau alții deciziile în locul meu că eu nu eram capabilă de acest lucru.Nespus de frustrant este că,în mod special mama,nu conștientizează că m-am maturizat,am 17 ani totuși,iar ea se comportă cu mine de parcă m-aș fi născut ieri.Este adevărat că niciodată nu și-a dorit copii și este de asemenea adevarat că niciodată nu a știut cum să se comporte cu unul,dar ar fi trebuit să se fi obisnuit cu ideea de acum multă vreme, nu să se poarte ca o liceeancă rebelă,precum pare că este.În acea perioadă dificilă,pot spune că aurolacii îmi erau prieteni,pentru că mă ajutau să fac rost de droguri.Treceam o dată pe săptămână pe acasă,atunci când nu mai aveam bani,și mă culcam pe unde apucam,dar de multe ori eram strânsă de pe stradă de poliție sau de către vecini care mă duceau acasă.Mă drogam până nu mai știam cine sunt și dormeam fără vise,intr-o euforie ce nu poate fi descrisă în cuvinte, până ziua urmatoare când o luam de la capat.Mulțumesc zeilor că niciodată nu am sfarșit violată sau mâncată de câini,căci de cate ori am dormit pe băncile din parc,numai eu știu.

M-am oprit doar atunci când am intrat în sevraj și aveam groaznice probleme de respirație și dureri stomacale.Am luat și iau o grămadă de pastile care incep să mă pună ușor,ușor pe picioare, însă oprirea mea a venit din interior nu din cauza medicamentelor,când am constatat că nu e încă momentul să mor, nicidecum să mă sinucid.Am ținut-o așa timp de jumătate de an, după care am început să prind și eu puțină culoare și să nu mai arăt ca un gunoier. Făceam duș la o săptămână ,dacă aveam norocul ăsta.Din apariția mea întotdeauna frumoasă, din părul meu drept,șaten și lung,din corpul meu ce odinioară era perfect nu se mai alesese nimic, din mine nu mai rămăsese nimic.Cearănele și culoarea galbenă îmi acaparaseră tenul,care cu ceva timp în urmă era lipsit de imperfecțiuni.Ajunsesem să cântăresc 45 de kg la înălțimea mea de 1,75, nu se mai distingea pielea de os. Josh,cu care nu mă înteleg cine știe ce,este la fel ca și mama, abia dacă ne vedem o dată pe zi,iar dacă se întâmplă să ne vedem de mai multe ori nici nu vorbim, pentru că eu nu vreau să o fac.Nu am avut niciodată o relație apropiată cu mama pentru că nu știe cum să se comporte cu mine.Știu că sunt extrem de dificilă, dar ea e mai rău ca mine.

De când a murit tatăl meu nu am mai purtat nicio discuție normală cu mama, ne comportăm ca două străine,sau mai bine spus,ea este o străină pentru mine.Am contestat întotdeauna alegerea pe care a facut-o, de aceea ne aflăm în aceasta situație jalnică.Aceste două luni le-am petrecut citind și plimbându-mă de una singură,analizând atent împrejurimile.