Ei bine, a sosit ziua cea mare. Trebuia să încep să mă pregăresc pentru petrecerea Alessiei. Mă trezesc mai de dimineață și merg la baie, îmi fac un duș și mă spăl pe dinți după care merg înapoi în cameră ca să mă îmbrac. M-am îmbrăcat cu o rochie rosie și niște pantofi gri. M-am machiat și mi-am pus cerceii mei preferați după care am plecat spre petrecere.
La scurt timp ajung, intru în curtea sălii unde se ținea petrecerea și la intrare o zăresc pe Alessia care avea o rochie crem, lungă până în pământ ca de prințesă. Era așa de lună în cât nici nu i se zăreau pantofii. Mă apropii ușor de ea, îi dau cadoul după care o pup pe obraz și intru la petrecere.
Nici nu am intrat bine că îi și văd pe 1D care îmi făceau de zor cu mâna. ”Ciudat!” îmi spun în sinea mea după care le fac și eu cu mâna.
Mă îndrept ușor câtre masa unde erau așezate platouri cu fel și fel de prăjituri și bunătăți, suc și alte băuturi minunate. Când să iau niște suc, se sting toate luminile. Mda, știam ce urma, urma să se lumineze scenă iar 1D să înceapă să cânte. Mă duc și mă așez la o masă, unde încep să mănânc ce era în farfurie. Stăteam la masă cu Alessia și mai erau 5 locuri libere, unde urma să se așeze 1D după ce cântau, adică lângă noi.
Luminile scenei se aprind iar 1D încep să cânte. Eram îmătată cu cântecele lor, parcă începea să ămi placă, iar ochii lui Harry, strălucirea din ochii lui. Poate îl plac, sau poate că îl iubesc. Sau poate... ”Ce tot spun eu aici?” izbutesc eu deodată. ”Îi urăsc pe tipii ăștia de la one direction.” am continuat.
După ceva timp au terminat de cântat, băieții coboară de pe scenă și vin să se așeze la masa noastră.
- Ce fac fetele? întreabă Harry în timp ce se uita la mine.
- Bine, voi ce faceți? întreabă Alessia.
- Noi suntem bine. continuă Niall.
- Alexis, ești bine? mă întreabă Zayn.
- Ah, ce? Da, sunt bine. De ce nu aș fi? Doar sunt cu cea mai bună prietenă a mea la petrecerea ei aniversară. De ce nu aș fi bine? spun eu încercând din greu să mă port frumos cu ei.
Am vorbit toată seara dar la un moment dat se făcu liniște, semn că 1D erau plictisiți. Se uitau insisten la mine toți cinci, ciudat, știu!
- De ce vă uitați așa la mine? întreb eu neștiind de ce se holbau așa la mine.
- Ești foarte drăguță! spune Zayn în timp ce îmi pune mâna în păr.
- Zayn are dreptate. continuă Harry în timp ce mă mângaia pe obraz.
- Ajunge! Am încercat să mă port frumos cu voi, dar văd că nu merge! Sunteți insuportabili și vă urăsc! spun eu revolată, dar defapt, nu era așa. Parcă ura pentru 1D, dispăruse. Nu îi mai uram, din contră, Harry mi se pare chiar drăguț, dar nu vreau ca el să știe asta și nu vreau ca ei să știe că nu îi mai urăsc.
O iau pe pe Alessia și ne ridicăm de la masă și mergem să ne așezăm lângă verișoara Alessiei pe care o cheamă Irma.
- Ea e Irma, verișoara mea! spune Alessia în timp ce arată spre ea.
- Eu sunt Alexis, încântată! spun eu în timp ce dau mâna cu ea.
- Irma va mai sta ceva timp pe la mine deoarece părinții ei sunt plecați cu afaceri.
- Vom fi bune prietene, sunt sigură. spun eu.
Timpul a trecut iar dimineața a sosit și odată cu ea, petrecerea s-a terminat iar toata lumea a plecat la ea acasă.
