Anihilează-mi rațiunea

Capitolul 2

        Trădătoarea își abandonează proaspătul iubit, după care se așază din nou pe bancă, petrecându-și o mână pe după umerii mei.

        — Nu te enerva, mă roagă ea. Am pus pariu cu Bryan, chiar nu vreau să-l pierd.

        — Pariu? se arată Darren neștiutor.

        — Da. Care îl va scoate din sărite primul pe celălalt. Iar eu am pariat pe Leire. Nu îmi place să pierd! se văicărește Jess.

        Mă simt ca într-un film prost, în care regizorul și-a dat demisia și l-au înlocuit cu un începător. Trebuia să fi rămas acasă, în loc să cedez insistențelor Jessicăi.

        Promit să nu mai am niciodată încredere în ea când vine vorba de băieți. Niciodată!

        — Bryan i-a spus lui Darren aproximativ aceeași poveste pe care ți-am spus-o și eu. L-a rugat să vină la o întâlnire cu mine, pentru a se asigura că, într-adevăr, vreau ceva serios cu el și nu spun același lucru tuturor. Apoi...

        — Încalci regulile! o atenționează Bryan, roșu la față.

        Ea îi face semn că nu mai contează și îmi cuprinde mâna. Trage aer în piept, înainte de a spune totul, dintr-o singură suflare:

        — Aseară, Bryan i-a spus că cel mai probabil voi veni însoțită. Pentru că așa am mers la întâlnirea cu el. Și i-a arătat câteva poze cu tine. Într-una din ele aveai tricoul cu Batman. Iar Darren a spus că așa arată fata ideală. Apoi l-a rugat pe Bryan să îi trimită și lui pozele. Gata, am zis-o! sare ca arsă în picioare, acoperindu-și gura cu palmele, parcă abia acum realizând tot ce a mărturisit.

        Asimilez cu greu informațiile. Mă uimește meticulozitatea planului lor, au anticipat toate bănuielile pe care le-am fi putut avea și ni le-au retezat de la rădăcină. Stai! Darren a spus că eu arăt ca fata ideală, în viziunea lui?

        Un zâmbet ironic îmi curbează buzele. Pentru prima oară, mă uit la el neîncruntată, fără să depun efort. Nu mă uit la el și atât. Nu. Îi arunc acea privire plină de satisfacție și amuzament, care strigă eu am câștigat.

        După ce mușchii mi se relaxează, îmi îndrept spatele.

        Darren rămâne cu brațele strânse la piept ca înainte, numai că privește în altă parte. E amuzant ce turnură pot lua lucrurile. Cu un minut în urmă, aș fi dat orice să pot pleca mai repede de aici. În momentul acesta... parcă aș mai rămâne un pic. Doar un pic.

        — Oh, nu te rușina acum! îl îndemn, lăsându-mi capul într-o parte pentru a intra în aria sa vizuală.

        Tușește scurt, să își dreagă glasul, pironind cu privirea un punct fix, îndepărtat de mine.

        — Nu m-am rușinat, catadicsește să răspundă.

        Ce tocmai a povestit Jess mă face să mi-l imaginez pe Darren ca pe un băiețel din clasele primare, care trage de codița fetiței pe care o place, crezând că așa îi va capta atenția și o să îl placă și ea. Dar acestei fetițe nu îi place să fie trasă de păr.

        Urmăresc cum obrajii lui Darren se îmbujorează, dar... începe să se instaleze dezamăgirea că a cedat atât de ușor. Nu e deloc distractiv să râzi de cineva când se simte stânjenit.

        — Nici nu roșești, nu-i așa? îmi mai încerc o dată norocul.

        Darren își proptește mâinile pe genunchi, privindu-mă fără să mai zâmbească ori să se fâstâcească. Nu numai eu pot trece ușor de la o stare la alta, din câte observ.