illo tempore

fortuna labilis

fortuna labilis

Fermecătoare, aducătoare de viață. Pierdută, simțită, ademenită. Privită cu zeci de ochi. Privită de sute de priviri. Seducătoare, amorțită. Barbara era privită în timp ce se mișca încet pe masa lungă, pătată cu vinul acela de proastă calitate. Pătată cu sânge. Pătată cu demnitatea ei. Mișcarea șoldurilor sale devenise aprigă, devenise asemenea unei furtuni care te zăpăcește, care te face să îți pierzi ultima fărâmă de simțământ. Nimeni nu se mai uita la altele, numai la Barbara. Așa-zisa Barbara, nimeni nu știe dacă numele acela, numele necredincios, numele necivilizat era al fetei cu trup magic, sâni micuți, cu pielea strălucitoare, cu ochii verzi ca două smaralde proaspete, cu părul acela blond, lung și ciufulit.

Nici Catesby nu putea să nu se uite la ea. Catesby, fermecat de o femeie atât de frumoasă. Era evident că soarta lovește uneori, dar pe nemernicul de Catesby nu îl lovise niciodată atât de tare, iar presupusa Barbara nu se uitase la el nici măcar o singură dată iar asta îi călca pe mândria de bărbat. De ce să aștepte prințesa de la Palat, prințesele alea împovărate cu diamante, cu chip urât și trup neatrăgător. În lumea pe care Kat Catesby o trăia cu trufie existau două tipuri de femei, două tipologii clare pe care toată lumea le respectă. Tipologia femeii cu ochi albaștrii, păr blond și trup angelic. Inexistentă vreodată în viața tuturor, încă de când regina Elxius a fost otrăvită și a murit în chinuri drastice. Mai există și femeia muncitoare, urâtă, menită să îți crească copii și să fie acolo când vrei să fuți ceva. Mereu erau aceste două tipologii. 

Ei bine, în categoria specială se aflau prințesele de la Castel care într-un mod sau altul ajungeau ca a doua femeie. Puține erau frumoase, iar ele mereu erau ascunse, doar cu numele rareori le puteau deosebi de celelalte. Se zvonea de o prințesă Yrbriya, dar nimeni nu știa cum arată.

Dar acum, când Barbara aceasta era deja lângă el și îi zâmbea, uitase și de tipologii și prințese, privindu-i trupul rece care încâlzise camera. Bărbații aplaudaseră, iar ea se așeză pe scaunul de lângă el și privi înspre încăpere. Catesby era cu spatele la ceilalți. Ea nu. Mirosea a miere, într-un mod foarte plăcut, iar claiele blonde îi cădeau pe umeri într-un mod sălbatic, făcând-o să arate mai exotic. Nu avea un decolteu adânc, nu avea o fustă foarte scurtă. Impresionase prin mișcări, prin frumusețe și mai exact prin ceea ce nu arăta. Îl lăsase puțin surprins, având în vedere că părea să fie vreo damă a nopții, probabil una destul de scumpă după cum arăta.

Dar dacă era scumpă, nu îi era permis să danseze așa într-o cârciumă ridicolă.

-Și tu cum te numești? îl întreabă ea pe el, bând dintr-un pahar cu apă și întorcându-se cu fața înspre el. El își privi paharul cu tărie. Nu avea absolut niciun chef să se întoarcă la fierărie, nu avea niciun chef să mai facă vreo sabie. Avea totuși un chef îngrozitor să mânuiască una. Îi era dor. 

-Ceea ce contează e adevăratul tău nume pe care nu o să îl scot de la tine. îi răspunde Catesby serios, iar Barbara scoate un chicot și trântește paharul de masă. Se crapă puțin, dar nu îndeajuns de mult, iar el privește înspre ea și înspre brațele ei subțiri. Era frumoasă. Era prea frumoasă. Pur de frumoasă.

-Niciodată. Dar mă bucur că speri. Barbara sunt pentru tine, toată lumea mă știe drept așa, nu ești mai special decât nimeni, fierarule. a vorbit ea, el simțindu-se jignit de vorbele ei dure, prinzând-o de încheietură și strângând-o cu toată forța de care era capabil. Ea se încruntă dar alte semne cum că o doare nu îi arătase. Sigur o durea dar orgoliul o împingea să nu îi arate asta.

-De unde știi tu astea, târfo? mârâie el, iar ea zâmbește și își dă capul pe spate, într-un mod care ar trebui să îl oftice pe el. Mai chicotește, apoi el o bruschează și țipă la ea. 

-Toată lumea știe cine ești, Kat Catesby. Încântată de cunoștință, de asemenea. vorbește Barbara, simțind cum oasele de la încheietură se mișcau din poziția lor inițială, iar venele stăteau să îi explodeze. Fierarul nu slăbea strânsoarea. Ei îi dăduseră lacrimile, dar o făcuse în așa fel încât să pară de la râs. Iar eu nu sunt târfă. continuă înțepată, el își dă ochii peste cap.

-Pentru mine ești, curvă notorie. a zis el, iar ea îl scuipă și cu palma liberă reuși să îi întoarcă foarte puțin fața, lăsându-i o urmă de unghii pe față. El o eliberă surprins de lovitură, în timp ce ea se furișează și fuge din cârciumă, luând-o prin târg. Kat pornește în urmărirea ei, dar Barbara, presupusa Barbara, dispăruse de mult prin mormanul de tarabe și oameni, ascunzându-se probabil într-un gang părăsit și întunecat. Ofticat, nu mai intră înăuntru, continuându-și drumul către Palat. Sir Titian nu o să fie prea încântat că băuse înainte.