Vanhellsing

Pădurea, un loc atât de întunecat pe timp de noapte, un loc pustiu și rece.
Comparația perfecta cu sufletul meu.
Un om pribeag, un simplu zburător, un țel , o dorință nebuna și o pofta de sânge.
În liniștea serii pot sa mă gândesc liniștit la viață mea, viața mea de singuratic , la copii și soția mea moarta, la ilegalitatea ce se întâmplă în lume

-De ce ? De ce doamne l-ai lăsat pe diavol sa aibă descendenții?-mă trezesc urlând în liniștea serii, probabil ca dacă as fii fost în oraș as fii fost privit ciudat.
Oricum mereu am fost privit cu ochii rai de societate.
Voi cum veți simți sa va întâlniți cu o namila de 2 metri,cu fata acoperita de par negru și cu o cicatrice în jurul ochiului stâng?
Ei bine ăsta sunt eu , un vânător de cadavre , de creaturi fără suflet, cunoscute sub denumirea de vampiri, descendenți ai Diavolului.
Un țipat înfundat mă trezește din sirul gândurilor, mă îndrept cu pașii grăbit spre sursa zgomotului, alerg, simt mirosul lor, după atâta timp am învățat chiar și ce miros au.
Ce om.patetic sunt!
Intr-o balta de sa.ge zăcea o blonda, rochia ei alba devenise sângeriu iar urma unei mușcături adânci era prezenta pe al ei gat .
M-am aplecat asupra ei, vroiam sa iau pulsul dar acesta era inexistent.
M-am ridicat și lăsându mantia sa fluture am plecat prin întuneric, știam ca sunt urmărit, o privirea arzătoare mă atingea.

-Ivan, tu ești? Întreb sec dintre copac făcându apariția un vampir bătrân, parul lui blond era împrăștiat de vand, ochi roșii mă ardeau iar pielea sa atât de alba avea o strălucire aparte sub lumina blande lunii.

-Vanhellsing? Mereu o neplăcere!
Surprinderea din vocea lui era vizibila, cred ca era la fel de evidenta ca lipsea de interes.