Istoria mea începe aşa...
Azi e prima zi în şcoala mea nouă. Am venit din London în New York. Toată veața mea eu cu mama călătorim, şi mereu cel mai greu era să mă acomodez,să-mi fac prieteni noi, însă eu nici nu mă stăruiam să-mi fac prieteni,fiindcă mai dureros e să-ți iai rămas bun de la toți prietenii tăi,ştiind că peste un timp toți o să uite de tine de parcă nici nu erai.
-Mam sculat azi mai devreme ca să nu întîrzii la școală în prima zi.
Mama: Sara esti gata,hai mai repede, monițică, că o să întîrziem.
Eu: Catrin, nu-mi mai spune aşa eu deja am 17 ani,nus copil mic.
Mama: Bun, dar oricum hai mai repede,o să te duc cu maşina azi,fiindcă încă nu ştii drumul şi e un oraş nou pentru tine.
Mi-am aranjat repede parul meu caştaniu şi văluros,mam îmbrăcat într-o pereche de blugi albaştri şi o coftă mai lărguță albă.
..."Bip,bip..."se auzea de afară şi mama striga"Mai repede că eu o să întîrzii la lucru."
Mama mea lucrează jurnalist,are o imaginație nebună şi este o femeie atrăgătoare,are parul caştaniu închis,o pele cam palidă ca la mine,ochii căprui şi o figură superbă.
Mă urc repede în maşină şi îmi pun muzica mea preferată.Tot drumul eu cu Catrin (mama) am cîntat şi ne râdem una de alta cum cîntăm.
Am ajuns la şcoală,ies din maşină şi uimită, mă uitam la şcoala mea nouă care era de două ori mai mare decît şcoala trecută.
În gîndul meu:Da Sara, şcoala asta e uriaşă,o să ne rătăcim prin ea pînă o să găsim cabinetul.
Mama:Bine draga mea,o zi plăcută şi să nu faci prostii. Eu o să vin să te eau după lecții.
Eu:Bun Catrin, să nu uiți numa să vii să mă ei,cum ai uitat în şcoala trecută,am stat două ore în ploaie şi înghețam de frig,semănam cu o găină ploată.
Mama a zîmbit blînd şi a spus: s-a întîmplat odată,n-o să se mai repete.
Sper în asta, şi am zîmbit uşor.
Am intrat în şcoală,mam uitat în jur,am facut un pas din loc şi brusc mam lovit, am scăpat cărțile şi geanta jos. M-am uitat de ce m-am lovit,însă nu m-am lovit de ceva, dar de cineva,de un băiat atrăgător cu părul blond,ochii albaştri-strălucitori ca o sticlă albăstrie-deschisă şi era înalt, cu corpul bine făcut.
Eu:Ups,mă scuzi,nu te-am observat.
El:Vezi pe unde mergi.
Ooo...ce avem aici?...
O fată, ce-mi fură atenția cu ochii ei verzi-albăstrii,şi după cum văd eu, această păpuşă este nouă în şcoala noastră.
Eu:Termină,cu mine aşa ceva nu merge aşa că nici nu te chinui.
El:Păpuşa are caracter...Da?
Poate, să te ajut să-ți găseşti cabinetu?...
Eu:Nu mersi, mă descurc şi singură, fără ajutorul unui play boy ca tine.
Repede îmi eau geanta şi cărțile de jos şi mă duc pe coridorul lung al şcolii, să-mi caut cabinetul.
Pînă la urmă am găsit cabinetul,era al 5-lea cabinet, din partea dreaptă a coridorului.
Am intrat în cabinet cu nişte emoții enorme,am văzut mulți copii de seama mea,care vorbeau unul cu altul, care stătea pe bancă,care cînta,care arunca cu un penar prin toată clasa,şi brusc a nimerit cu penarul acesta în cap la mine.
Toată clasa începe a rîde,iar eu furioasă şi jenată eu penarul de jos şi îl arunc înapoi acestui băiat,şi nimeresc drept în fața lui. El enervat se porneşte la mine, însă a intrat profesoara de matematică şi el s-a întors înapoi. Cum a intrat profesoara în cabinet,toți s-au liniştit şi s-au aşezat fiecare la locul lui.
Profesoara era o femeie tînără,cam de 30 de ani(blondă,ochii albaştri şi o pele bronzată). După ce a intrat,din urma ei a intrat şi un băiat. Ca să vezi, era play boyul, care l-am întîlnit cu cîteva minute în urmă. El s-a uitat la mine,a zîmbit uşor şi s-a aşezat la loc.
