Urcând scările ce duceau spre librărie, am văzut capul blond și ciufulit al Gretei de după biroul ei. Apropiindu-mă de ea, mi-am dat seama că iar caută ceva prin dulapuri și nu găsea.
- Unde nai...
- Fără înjutăruri în locul acesta magic, te rog! I-am spus Gretei, cu un zâmbet ștrengăresc și brațele încrucișate.
Ridicându-și capul, m-a privit pe deasupra ochelarilor, recunoscându-mă și ridicându-se imediat în picioare.
- Îmi cer scuze! s-a scuzat imediat, ca mai apoi să continue: naiba să-l ia de catalog, că nu-l găsesc!
Fiind obișnuită cu limbajul ei colorat, aproape m-a bușit râsul auzind-o.
- Nu îl găsesc! Chiar nu știu pe unde poate fi. Poate l-a luat doamna care face curățenie. Doar eu sunt foarte ordonată, dar nu știu unde este! continuă ea, aplecându-se iar pe după birou.
- Te referi la ăla de sub tastatură?
Am așteptat o secundă, două, cinci, și mă pregăteam să întreb din nou, când și-a ridicat iar capul privind buimacă în jur.
- Unde ai spus? Sub tastatură?
- Da, sub tastatură.
- Aaa! Uite-l! Aici era! Nu-l găseam.
Ridicându-se de după birou și așezându-se pe scaun, a pus catalogul peste tastatură, după care și-a dat ochelarii jos și m-a privit de parcă abia atunci mă văzuse.
- Ce faci?
- Bine. Foarte bine! i-am zâmbit cu drag. Tu ce faci?
- Vreau să mă apuc să fac puțină ordine prin dulapurile astea că nu mai înțeleg nimic din ele. Poate reușesc și am timp să fac asta azi. Dar trebuie să mai dau comandă și de niște cărți. Alea de la secțiunea de la spiritualitate s-au vândut așa de bine! Foarte bine! Poate și din cauza decorațiunii care ai făcut-o jos, legat de cărțile alea și cu îngerii și steluțele și penele alea. Foarte frumos. Foarte frumos!
Încă mai aveam momente când mă pierdea pe drum Greta când turuia mai multe cuvinte pe minut decât puteam eu procesa, mai ales la zece dimineața, dar mi-am revenit repede de data aceasta și în timp ce o ascultam nu puteam să nu mă gândesc cât de dragă îmi era.
- Mă bucur. Atunci te las să faci lista cu ce mai trebuie și te aștept jos să mi-o aduci. Eu mai am nevoie de puțin timp să mă trezesc și să îmi intru în ritm.
Cu un căscat, m-am depărtat de biroul ei și m-am mai plimbat puțin printre rafturi, aranjând câte o carte ce stătea mai strâmb, ori schimbând locul cărților în funcție de culoare. Când m-am asigurat că totul arată perfect, am coborât scările și m-am îndreptat către barul de lângă peretele plin cu borcane ce conțin diferite tipuri de ceai. Zeci de borcane împodobesc peretele, făcându-i pe clienții noștri să stea minute întregi pentru a se hotărâ de care vor. Iar geamurile mari cât pereții lasă să intre destulă lumină naturală pentru a contribui la atmosfera plăcută, ca de basm a locului.
L-am văzut și pe Dan, barmanul nostru. Un adolescent deșirat, dar mereu aranjat și elegant ce nu știe ce va face cu viața lui după ce va termina și ultimul an de liceu. El vrea să călătorească prin lume, în timp ce părinții lui vor să îl facă medic.
- Bună dimineața, Dan! Ce faci? i-am ciufulit părul, doar ca să îl văd cum și-l aranjează imediat la loc, cu mare atenție, privindu-se în geamul frigiderului.
- Operație pe cord deschis, îmi spune el, în timp ce își punea o pereche de mănuși de unică folosință pentru a tăia niște fructe pentru a face un suc. Apoi, luând cuțitul în mâna stângă, m-a privit secretos și mi-a spus pe un ton scăzut: între noi fiind vorba, cred că mai degrabă aș diseca piersici și portocale, decât oameni. s-a întors către fructele lui și a început să curețe o portocală de coajă.
