Indecent

Capitolul 33

         - Asta e o prostie! Am încredere în tine, mereu am avut. Dacă nu am în persoanele din jurul tău, e altă treabă.

          - Nu mi-ai arătat-o.

           Nu mai spune nimic, ci se îndreaptă nervos spre lifturi, fără să mai privească în urmă. Poate că totul ar fi fost mai bine dacă nu ar fi apărut acum aici, nu făceam decât să ne certăm. Nu voiam să se termine așa și să nu ne mai vorbim niciodată, dar nici prieteni nu puteam rămâne. Nu aș suporta să-l văd întors la vechea lui viață lipsită de reguli, dar nici cu el nu pot fi. Nathan e prea mult pentru mine.

         
       Mă apropii de fereastră, privind cu atenție strada aglomerată. A plecat. Oftez adânc, sprijinindu-mi fruntea de sticla rece în timp ce starea de melancolie pune stăpânire pe corpul meu. Mă aşez pe cel mai apropiat fotoliu, acoperindu-mi fața cu palmele şi închizând strâns ochii.

      Vreau să fiu fericită, vreau să am pe cineva lângă mine. Pentru ce să ai bani şi jurnalişti care îți urmăresc fiecare activitate dacă eşti mai mereu singur? Fericirea nu e pentru toți, iar pentru mine cu siguranță nu e.

      După câteva clipe de privit în gol pe fereastră mă îndrept spre dormitor. Sper că faptul că reîncep munca la firmă îmi va mai lua gândul de la viața mea dezastruoasă şi lipsită de orice lucru bun.

Nathan Atwell.

       Cu toate că aveam experiențe nu tocmai plăcute cu alcoolul, imediat cum intrasem în living apucasem una dintre sticlele de Whiskey sperând că mă va scăpa de starea de nervozitate pe care o am. Nu ştiu dacă sunt nervos pe ea sau pe mine. Mai degrabă pe idiotul care nu-şi avea locul în ecuația asta.

       Indiferent că nu aveam să mă mai ridic mâine din pat, în mai puțin de zece minute am trecut la o altă sticlă, de data asta plină. Nu ştiu de ce naiba a trebuit să mă îndrăgostesc, ar fi trebuit să nu-i dau prea mare importanță, în ciuda faptului că am fost atras de ea încă din prima clipă. La naiba cu Sydney! A fost o prostie să aleg să mă întorc aici când știam prea bine că orașul ăsta a adus numai evenimente triste în viața mea întodeauna.

        Las băutura deoparte, conștientizând că nu e o alegere chiar bună. Trebuia să fac ceva, nu mă ajuta cu nimic dacă rămâneam aici și îmi plângeam de milă, realizând că am fost un idiot. Oftez și, gândinu-mă de câteva ori înainte, formez numărul secretarei mele, indiferent că doarme la ora asta, și apelez.

          - Domnule Atwell? îi aud vocea ușor ascuțită, dar somnoroasă.

         - Vreau un bilet dus spre Londra mâine, spun scurt.

         - Doar dus?

         - Doar dus, repet eu, apoi închid telefonul.

          Vreau să pleci și să nu te mai întorci. Ei bine, chiar asta am de gând să fac, să părăsesc Sydney definitiv. Nu m-aș fi așteptat să fac alegerea asta în viitorul apropiat, dar nu puteam rămâne aici, știind că am pierdut și ultimul motiv pentru care am rămas. Familia nu era unul, mă puteau vizita oricând în Londra.

                                               
                              

                Încă de când m-am trezit am început să-mi fac bagajele și mi-am închis telefonul pentru a nu fi deranjat. Nu aveam de gând să-mi anunț plecarea și nici să dau explicații cuiva în legătură cu asta. Nu simțeam că ăsta e locul în care trebuia să fiu, cel puțin nu după ce relația mea cu Reyna s-a încheiat definitiv.