*Autorul*
~Anne nu știa că se îndrăgostise cu adevărat de Vlad , pentru ea , el era o rutină zilnică și credea că după un timp o să-l uite. Dar "prima dragoste" nu se uită niciodată. Cu toate că își ascundea problemele destul de bine , mama ei Laura , a observat ce o frământă. Și cum aceasta știa de Vlad , fără să-i spună ficei sale , a decis să se mute cu fica ei pentru o perioadă în orașul unde stă Vlad.~
(Din perspectiva Annei)
E dimineață , razele jucăușe ale soarelui îmi copleșeau picioarele dezgolite cu o căldură plăcută , durerea de cap nu înceta să persiste , m-am ridicat în șezut , având încă ochii închiși. Am început să mă îndrept spre baie unde , am pătruns în cabina dușului , picăturile călduțe ce țâșneau ca o fântână îmi "băteau" corpul adormit și firav. După un duș lung , am coborât jos la insistențele mamei. La masă , unde liniștea era la ordinea zilei , mama a rupt-o cu o întrebare ce-mi stârnea curiozitatea.
"- Anne am o propunere , ce zici accepți?" Curiozitatea nu întârzia să apară , așa că i-am răspuns întrebări ei , cu o altă întrebare.
"- În ce constă acea "propunere" mai exact?" Apăru' un mic zâmbet în colțu' gurii pe chipul mamei, gestul ei făcându-mă să râd de expresia feței sale asemănătoare cu cea a unei "perverse".
"- Ce zici să ne mutăm în ce oraș vrei tu pentru un timp? Așa îți faci mai mulți prieteni , vezi mai multe locuri , ce zici?" Întrebările ei consecutive îmi dădeau de înțeles că vrea să scoată o anumită informație de la mine.
"- Sigur de ce nu , unde ne mutăm?"
"- Ce zici de Timișoara?"
"- Bine"
*După ceva timp în care mama a căutat o casă prin Timișoara , ne-am facut bagajele și am plecat.*
Priveam pierdută pe geam, uimită de fiecare lucru' care "fugea" pe lângă mașina mamei. Odată ajunse acolo , în fața unei case decente , am tras aerul proaspăt în piept , parcă dependentă de acel sentiment euforic ce-l stârnea locul ăsta. Am luat-o înainte , parcă picioarele nu-mi mai urmau comenzile. După 4 ore în care am despachetat și aranjat atât eu , cât și mama noua noastră casă. Mi-am luat pe mine o rochiță de un turcoaz închis cu breteluțe subțiri și o pereche de balerini albi , asortați cu dungile de pe rochița în valuri deasupra genunchilor. Mi-am lăsat parul drept sa cadă pe spatele meu aproape gol de la modelul rochiței și am coborât jos , am informat-o pe mama că voi merge până în parcul din apropiere care îl văzusem în drumul nostru spre casă. M-a apobat din cap semn să merg. Am pășit ușor pe poteca ce ducea către poartă ieșind pe aleea spre destinația mea , aceasta fiind parcul. Odată ajunsă , parcă din interiorul meu dorea cu ardoare să iasă acea "copilă" ce zăcea de mult. Nu am stat mult pe gânduri și faptul că parcul era mai gol , m-a înpins să mă avânt în leagănele de un roșu aprins. După un "avânt" în leagăn , am simțit cum adierea ușoară provocată de "viteza" care mă avânta înainte și înapoi , îmi bătea obrajii. Sentimentul de bine m-a făcut să las capul ușor pe spate. Oricine vedea această "priveliște" îmi confunda' vârsta cu a unui copil de 7-8 ani , care se bucura de "palpitanta aventură" din leagăn.
După ce leagănu încetinea , am deschis ochii și spre uimirea mea , în fața mea era un băiat de 17-18 ani brunet cu niște ochi verzi ca smaraldele , care se uita amuzat de "aventura" mea . L-am privit confuză , ridicându-mă de pe leagăn și așezându-mi rochița șifonată ici colo. Zâmbetul ștrengar i-a dispărut de pe chip atunci cand a observat că m-am apropiat de el. Ușor curioasă i-am adresat o întrebare.
"- Scuză-mă dar de ce râzi?" La auzul întrebării mele , a zâmbit din nou ștrengar și mi-a dat un răspuns.
"- Arătai de parcă nu te-ai mai dat în leagăn în viața ta." Odată cu raspunsul său am început și eu să râd , imaginându-mi "scena" în care mă avântam în leagăn. După ceva timp în care am conversat cu Radu , băiatul cu zâmbetul ștrengar , am plecat spre casă unde , politețea lui se remarca destul de mult , fapt care mi-a cerut permisiunea să-l las să mă conducă acasă.
____________________________________
