Se va umfla mult în pene când își va vedea numele ca titlu al carții mele.Adevarul e că în ultimii 40 de ani el mi-a definit viața .La început (ce idioată)îl priveam la fel cum privește o fetiță de 8 ani prințesele Disney-fără defecte ,perfecte ,modele pentru plozi ,dar aceste fetițe uită un lucru ,ele nu sunt reale ,nici măcar povestea de dragoste nu reflectă realitatea ,povestea nu se termină cu o nuntă sau cu închiderea vrajitoarei rele într-o temniță magică sau nașterea unui nou urmaș.Și după ce fac?!Trăiesc într-o veselie prostească la infinit ,unde toată lumea e fericită ,unde drogurile sunt moca ...rămân închiși în globul de cristal și atăt ?Nu ai cum să îi explici unui copil că finalurile fericite nu există ,pentru că dacă o faci ,atunci îți spui ție însuși adevărul ,și doare ,copilul din tine urlă de groză știind că nici măcar tu nu mai ai puterea să crezi intr-un nenorocit de final fericit .”Lasă-i să crească visând ,va veni și clipa realității pentru ei,cum a venit și pentru tine.”-spuse Michael
Noapte de toamnă
Era 31 Octombrie,ora 2 noaptea.O prietenă mă invitase la ziua ei ,chiar în noaptea de Halloween .De la 10:30 până la 2 a.m ,când m-am hotărât să plec ,am servit 2 pahare de vin alb și alte 2 de vodka cu suc de portocale(sau erau trei?).Eram lipsită de speranță ,mă simțeam tot mai ”matură”și nu-mi plăcea ,îmi vroiam inocența înapoi ,vroiam să mă duc acasă ,să-mi scot păpușile din cutie și să oblig un adult să se joace cu mine –nimeni nu mă refuza ,probabil și lor le era dor să fie copii,iar jocul cu mine era o scuză perfectă de a înșela viața ,măcar pentru jumătate de oră.Am uitat,am dat cutia cu jucării la 12 ani pentru că mă consideram prea matură pentru ele.
Deși eram destul de amețită(nu o puteam recunoaște la momentul respectiv) decisem să merg pe jos .Casa era la vreo 4 străzi depărtare ,iar în mintea mea nu puteam păți nimic rău.Încercam să merg drept ,să nu mă dau de gol că de fapt sunt beată.pe tocuri ,toamna ,frig,într-un paltonaș negru până la genunchi ,dress-uri și o rochiță neagră ,cu dantelă.Țineam strâns de plic ,cu toate că aveam doar 20 de lei ,un pachet de kent cu trei țigări rămase și o rablă de Nokia ,care sigur avuse și zile mai bune..Străzile erau atât de liniștite ,toată lumea dormea sau petreceau prin cluburi în speranța că ,poate,în seara aia nu vor merge acasă singuri.Era ca și când te-ai fi plibat prin cimitir ,nimic ,doar teama că vei fi tras ,în orice moment sub pământ unde nimeni nu te va auzi.Singurul lucru la care puteam să mă gândesc era cât de frumos ar fi fost dacă mergeam la această oră ,doar cu vreo 3 secole în urmă pe aceste străzi.Sigur era mai frumos ,sigur erau felinare ce aveau să-mi mângâie fața și să-mi lumineze drumul ,sigur ar fi trecut o trăsură cu soldați veniți de pe la vreun bal al unei persoane foarte importante ,ar fi oprit trăsura doar ca să-mi ridice batista ,m-aș fi îndrăgostit ,l-aș fi așteptat din război ,am fi avut un fiu și am fi murit de bătrânețe ,la fel de îndrăgostiți.Și în amintirea acelor timpuri mi-am luat eșarfa din plic și am aruncat-o ,i-am dat drumul din mers ,fără a-mi păsa de povestea ce va urma . .Am început să urăsc mașinile ,străzile acestui oraș primitiv ,oamenii,”manierele ”lor ,limbajul ,gunoiul ,felul ieftin de a agăța ,hainele ,muzica ,și televizorul.Această ură a mea l-a atras atăt de tare pe Michael,l-a înebunit .1 Noiembrie a fost seara în care ne-am întâlnit privirile ,ne-am privit în ochi și am continuat să mergem ,în sens contrar .Acasă nu era nimeni ,ca de obicei .Mi-am făcut o cană de ceai ,era mult prea fierbinte așa că am lăsat-o pe birou.Am deschis geamul ,cerșind parcă după aer proaspăt și am adormit .
A II-a zi
-O să întârzi la școală ,hey.Adela,trezește-te!Ai dormit toată noaptea cu geamul deschis ?!Ai febră,mai bine îți fac o programare la doctor ,bine?
-Da ,ok ,cum zici tu .Pot să dorm la tine în cameră?
-Da.Unde ai fost aseară ?
-Ți-am spus (de fapt îi lăsasem un bilet pe frigider),la ziua Andreei.
-Ai băut ?
-Nu ,mamă ,lasă-mă .Noapte bună.
Era ironic ,era ora 9 .Parcă n-ar ști că orele încep la 8.Eram prea mahmură și înghețată ca să- explic că ...ce să-i explic ?M-am pus în patul ei ,dar nu a durat mult până a intrat ca o tornadă ,dând jaluzelele la o parte și anunțându-mă că într-o oră trebuie să ajungem la cabinetul medical.Nu prea am putut să o conving să mă lase să dorm .M-am schimbat în blugi și un pulover verde ,am pus cizmele în picioare ,apoi m-am trântit în pat ,sperând să dureze măcar jumătate de oră până se va îmbrăca.Dar nu ,după vreo 10 minute era în fața mea ,îmbrăcată și cu un pachet de țigări în fața mea ;
-E al tău?!
Pulsul îmi crescuse ,somnul trecuse ,iar mintea mea scormonea o minciună.Încercam să par calmă ,să nu arăt frică ci indiferență .
-Ce?
-Ce ?E chiar în măna mea ,astea !Fumezi?
-Mamă ,nu!Cum poți să crezi asta?Sunt ale Andreei ,îi era frică să nu le găsescă părinții ei ,așa că m-a rugat pe mine să le țin .(Și acum vine morala chibritului)
-Dar știi că astea te pot omorî.....bleah,bleah....ar trebui să vorbești cu ea ,să se oprească......bleah,bleah,bleah....o să ardă în Iad!
”Măcar nu o să-i trebuiască brichetă în Iad .Am scăpat ușor ,trebuie să fiu mai atentă.”
