Solaris

Capitolul 1

Respiră adânc. O să fie bine. N-o să fie bine !

De când se trezise din coșmarul vieții ei era foarte îngrijorată , încordată tot timpul.

Mai erau 10 minute din ora. Ar fi dat orice să fie acasă în momentul acela.Avea o presimțire ciudată , că ceva se va întâmpla , iar daca ea simțea asta , chiar avea să se întâmple. Acasă era cel mai în siguranță , departe de paranoia ei.

Profesorul le preda noua lecție de chimie. Toți elevii erau atenți la profesor , unii mai mult decât alții , încercând să înțeleagă. Și Macey era atentă, înțelesese lecția , dar acum se uita pe fereastra din stânga ei. Vocea profesorului și câteva șoapte din spate se auzeau în clasa , dar mintea ei era în alta parte.
Sentimentul ei ciudat o zgâria pur și simplu pe creier .

Încă 30 de secunde. Clopoțelul sună la fix , într-un mod asurzitor, umplând golul de liniște din toată școală.
Își strânse lucrurile cu viteza și
ieși prima din clasa.

Fără să-și de-a seama , alergând spre ieșire , uşa clasei din față se deschise și pe ea iesi profesorul de literatură cu un teanc de cărți în brațe.
A realizat cu o secunda prea târziu ce avea să se întâmple , iar impactul a fost iminent. Cărțile au zburat prin aer , ca dupa câteva secunde să se izbească zgomotos de podea. La fel ca și cărțile domnului profesor , amândoi căzură.
Macey își lua ghiozdanul care îi căzuse din spate o data cu ea , luand-o din nou la fugă , fără a-și cere scuze profesorului care era împrăștiat pe jos .

- Nu se aleargă pe holuri , domnișoară Carter ! , a strigat profesorul la ea.

- Mă grăbesc ! , a fost tot ce a reușit să spună înainte de a ieși din școală.

Soarele își izbi razele puternice de fața ei ușor palida. Adierea vântului răsfoi frunzele copacilor.O vreme perfectă pentru o plimbare în parc. O zi frumoasă de vară. Dar nu și din punctul ei de vedere.

Mergea în pas alert. Cu cât ajungea mai repede acasă , cu atât o să dispară mai repede sentimentul de pericol care o măcina.
Încerca să se strecoare cât mai mult printre persoanele de pe stradă decât să le ocolească.

Se uita în jurul ei si văzu creaturile grotești dând târcoale pe lângă oameni. Așezați pe clădiri , cocoțați în pomi , ascunse după colțuri întunecate. Și totuși , nimeni nu le vedea. Nimeni nu vedea privirea oribilă atunci când pândeau, nimeni nu observa nimic. Doar ea.

Mereu crezuse că era imaginația ei , că poate a înnebunit , dar cu cât înainta în vârstă cu atât păreau mai reale. Nu le vede prea des , dar când o face era îngrozitor.

Obosise puțin după atâta grabă. Când și-a mutat privirea în dreapta sa își aduse imediat aminte de o scurtatura prin spate cladirilor , unde era mai mereu pustiu.
Își întoarse privirea înapoi pentru câteva secunde , observând că era privită. Doi ochi roșii din spatele unei tonete de înghețată o priveau cu atâta ură și intensitate încă o trecu fulgerator un fior pe spate.

O lua la fuga cu cea mai mare viteză , încercând să-și ascundă frica.
A luat-o o cotitura la stânga , nevăzând pe nimeni si nimic suspicios în jur. A renunțat la alergat pentru moment , dar grăbind pasul.

Buclele blonde îi atârnau liber , câteva șuvițe lipindu-se de fruntea ei din cauza transpiratiei. Își duse mâna la frunte pentru a le îndepărta , dar se lovi de ceva care-i bloca calea. Fiind puțin mai atentă oberavă că se lovi de cineva.

- Îmi pare rău... spuse ea , încă având mâna în păr.

Când își ridică privirea rămase blocată. Se lovi de persoana din fața ei crezuse că era un perete.

În fața ei stătea un băiat. Probabil că nu cu mult mai mare decât ea , optsprezece ani după părerea ei. Era îmbrăcat cu o jachetă neagră , pantaloni si ghete greoaie. Purta un tricou alb , iar peste piept i se încrucişau două bretele groase din piele. De bretele îi atârnau arme : pumnale , bricege și altele foarte ascuțite.

Dar nu asta era in totalitate motivul care o facuse sa-l priveasca surprinsă. Ci faptul ca avea cel mai frumos chip pe care-l vazuse ea vreodata. Păr negru zburlit și ochi albaștri precum cerul acelei zile însorite. Pomeți eleganți , gura senzuala , gene lungi și dese.
Chiar și curbura gâtului era perfectă. Era mai înalt decât ea cu aproape un cap.

Nu spuse nimic , dar în secunda următoare privirile li se intersectară iar Macey își văzu chipul reflectat în ochii să-i albaștri.
Și el părea surprins , doar el știind de ce.
Parcă timpul s-a oprit pentru câteva secunde , privindu-se , pierduți parcă , unul în ochii celuilalt.

Dar ceva întrerupse momentul. Macey simțea o energie ciudată de la el. Asta a reusit să o scoata din transa în care intraseră amândoi și își aminti că trebuia să ajungă urgent acasă. Le-a ocolit și a luat-o din nou la fugă.

- Scuză-mă , dar mă grăbesc ! , a spus ea fără să  mai aștepte un răspuns din partea brunetului. Îi simți privirea urmărind-o atent.
Nu mai avea mult si ajungea acasă , în siguranță. Trebuia doar să treacă de noua clădire în construcție , care era la 5 metri distanță.

Deodată se opri. Ceva nu era în regula.
Păși încet pe lângă gardurile improvizate ale șantierului . Împinse ușor poarta. Era deschisă, dar niciun muncitor.

Poarta trebuia inchisa cu lacat daca nimeni nu mai lucra.

Înaintă cu pași mărunți și neîncrezători spre marele schelete metalic care urma să fie o cladire grandioasă. Se opri la câțiva metri de o groapa adâncă , plină de ciment. Era proaspăt. Macey o privi gânditoare . Se gândi că muncitorii și-au termiant programul cam prea devreme. La ora asta trebuia sa fie multa gălăgie.

Un fior rece a trecut precum un fulger pe spinarea ei. Ceea ce o facu să se îndrepte de spate. Tot corpul îi era încordat. Era in alertă totală. Sentimentul de pericol era la maxim.
Simțea o prezență ciudată , rea ... demonică. Nici nu-și întoarse bine privirea că încremeni pe loc. Era îngrozită.