Descendants of One Direction

O să îți spun "extraterestru"!

     -Vrei să sărim pe oameni? spune Wendy entuziasmată.

     -Nu am chef acum, spun eu de parcă săritul pe necunoscuţi e ceva normal. Totuşi pentru noi e ceva normal. Din clasa a şasea suntem cunoscute ca "nebunele şcolii" ,de când i-am întrebat pe toţi din şcoală dacă glandele fac pipi. Ea era mai timidă atunci, dar, în timp s-a molipsit de la mine.

     -Te superi dacă...

     -Simte-te liberă! spun eu, în timp ce ea aleargă spre un pitic,
dărâmându-l.

***

     -Şi... de unde eşti, Chad?

     -Eu... sunt din... Londra, spune Chad nesigur.

     -Serios? Şi eu! Din ce parte a Londrei eşti? zice entuziasmată Mabel.

     -Stau într-un... cartier privat foarte mare. Poţi intra acolo doar cu amprentele.Eu stau în cea mai mare casă de acolo.E la capătul Londrei. Nu cred că ai fost ...

     -Acolo stă verişoara mea.

     -Serios? Credeam că... încearcă Chad să spună, dar este întrerupt de o voce de bărbat.

     -Chad! Treci la treabă!

     -Vin acum.

     -De ce are nevoie omul de serviciu de tine? întreabă Mabel râzând.

     -Eu... i-am promis că îl ajut la curatenie. Deci, pa!

     -Pa! Ne vedem la focul de tabără?

     -Sigur. Ne vedem! spune Chad îndreptându-se spre îngrijitor.

     -Iar le spui fetelor că eşti un bogătaş din Londra? îi spune îngrijitorul lui Chad.

     -Nu te mai băga în treburile mele, unchiule!

     -Bine! Acum treci la treabă! Trebuie să ne câştigăm şi noi traiul.

***

     -Mi-ai adus toate bagajele, Sarah?

     -Nu!

     -Nu?

     -Nu! Dar...

     -Dar?  zice Emily ridicându-şi ochelarii pe cap.

     -Dar ţi le aduc acum, continuă Sarah plecând capul.

     -Aşa să faci! Oh, şi... o să am nevoie de banii tăi de prânz!

     -Dar eu... încearcă Sarah să spună dar este întreruptă de privirea nervoasă a lui Emily. Bine...

***

     -Hei, Riley!

     -Hey, Wen... El cine e? întreb eu arătând spre băiatul drăguţ de lângă Wendy. Stai puţin! Eu tocmai am zis "drăguţ"?

     -Sunt Edward. Prietena ta ciudată a sărit pe mine, spune el, făcându-mă să îi arunc lui Wendy o privire de " Pe bune? Nu poţi şi tu să sari pe cineva care să fugă de tine, nu să te urmărească?" şi făcând-o pe ea să schiţeze un zâmbet tâmp.

     -E cumva un extraterestru? întreb eu în şoapta, dar destul de tare încât să mă audă.

     -Nu sunt sigură. Cred că va trebui să îl disecăm.

      Dacă vă întrebaţi de ce spunem tâmpenii despre săracul băiat, aşa scăpăm noi de cei care ne urmăresc: îl speriem şi îl facem să fugă, dar cu el nu a mers.

     -Ştiţi că sunt chiar aici, nu? şopteşte el.

     -Ne auzi? Deci eşti un extraterestru? întreabă Wendy punându-şi degetul pe nasul lui Edward.

     -Nu...

     -În orice caz, o să îţi spun "extraterestru"! zic eu triumfătoare.