Alfa în derivă

Capitolul ➸ 32

Daca totul e in capul meu atunci tre' sa am o imaginatie de toata jena. Pufai ametita simtind cum sunt trasa in jos de curent, purtata pe valuri invizibile dar partea ciudata nu e ca nu am idee unde merg, ci ca nu imi pasa unde ma duc.

De fiecare data cand incerc sa imi deschid ochii, vad luna; Si ma simt ca intr-o masina a timpului. M-am intors la acea precisa si pretioasa perioada de timp, in presimțire - cand totul era frumos - Marea Liniștii. Am putut vedea stralucind intr-un albastru inconfundabil planeta Pamant gata in intunericul spațiului sa erupa. Lumea devine neagra din nou si inainte sa imi dau seama ce se intampla, cu o ultima umbra de incercare, dau drumul unui strigat pierdut si el intre stancile gri din grota.

Incep sa imi amintesc lucruri imposibile. Lucruri pe care nu ar trebui sa mi le amintesc.

Imi amintesc focul. Umbrele dansand pe peretii pesterilor.

Imi amintesc planeta inundata de ape...

Era tarziu in noapte. Eram intr-o benzinarie abandonata cu un baiat inalt, dejghinat care zambea putin prea mult pentru gustul meu. Simteam ca asta m-ar fi enervat in alte circumstante insa in mod bizar, la el nu o facea. Baiatul imi arunca ceva si nu stiu ce, cum si cand, dar mana mea.. mana mea prinde curaj si inainte sa imi dau seama, ma trezesc tinand intre degetul mare si aratator un fel de plasture patrat. Privirea se reintoarce spre tipul in pantaloni verzi neon insa el imi zambeste larg scotandu-si limba afara si punand acelasi tip de ambalaj pe care il aveam eu in mana, pe ea. Ii copiez miscarile mult prea repede. Ultimul lucru pe care mi-l amintesc e baiatul blond rezemat de un perete de caramdia rosu cu capul spart si un briceag ruginit infipt in piept; ma uit in jos si imi vad mainile rosii.

Imi amintesc o perioada de dans. Un bal. O cireada de oameni grasi batand cu pumnul in mese. O slujnica imbracta in fuste umflate cu un sort alb carand o galeata si un tip vomitand in ea. Imi amintesc o seara in care am fost capitan, sau salvamar. Sau pirat. O nava uriasa intr-un ocean fara tarmuri.

Brusc, deschid ochii si imi dau seama ca sunt pe fund. Luna nu se vede nicaieri. Vad lumina deasupra mea dar sunt prea obosita. Prea batrana. Nu mai incerc, zac acolo, pe fund, ca o ancora deprimata insa inainte sa imi reprosez prostia si emotismul demn de Ozzie Osbourne, doua perechi de maini ma trag in sus. Nu ma zbat dar nici nu incerc sa ajut. Simt cum baiatul ma pogneste tare in stomac dar sunt prea inghetata. Richy ma trage inspre el, ochii lui albastrii in apa limpede par aproape sclipitori. Nu realizez ce face pana buzele lui sunt peste ale mele respirand aer nou direct in mine.

Intregul bazin pare mult prea mic pentru ce se intampla si brusc, simt ca soarele e aproape. Mult prea aproape. Tradez ceva, dau soarele la schimb pe locul asta oribil si asta ma deranjeaza. Richy insa are buzele peste ale mele cand il imping si incep sa inot spre lumina, spre soare regretand cumplit tot.

-Ce crezi ca faci?! Rostesc tusind tone de apa sarata afara.

Baiatul isi deschide gura sa raspunda dar nu vreau sa aud.

-Nu. Nici sa nu indraznesti. Il avertizez, atintind aratatorul inspre el ca si cum ar fi un pistol sau ceva.

Inot spre mal, nemai gasind in mine sa il privesc.

Cand sunt in siguranta, cu fundul proptit pe nisipul umed recunosc ca sunt o idioata.

-De ce ai face asta? Incerc sa justific.

-Muritorii au nevoie de aer, din cate stiu eu. Raspunde el iesind precaut din apa si parca imi cauta aprobarea inainte sa vina inspre mine. Dau din cap incet, inca sceptica priving cum picuri de apa se intrec pe abdomenul lui, insa cand se aseaza la un metru distanta si spune: arati groaznic, imi dau seama ca e o nebunie numai daca te gandesti. Adica Richy... sa aiba sentimente pentru mine?!