Can't Buy My Heart

Capitolul 1

Eu sunt Mira Smith, am 18 ani,sunt din L.A., dar m-am mutat in New York cu matusa mea Natalie. Ne-am mutat,deoarece cand aveam 14 ani parintii nostri au avut un accident de masina. Au murit pe loc, si mama si tata.

Am fost devastati. Si eu, si fratele meu, Mike.
Am mai stat un an in L.A., dar amandurora, si mie si fratelui meu, ne-au scazut notele, la tote materiile. Se pare, ca dupa un timp Mike era mai bine. Inca mai avea prieteni care au inceput sa il ajute sa-si creasca notele dar si sa "treaca peste"...daca pot spune asa. Intre timp, eu scadeam tot mai mult, nu mai socializam cu nimeni, nu lasam pe nimeni sa ma ajute. Nici macar pe Mike, care incerca sa ma consoleze si sa imi spuna ca totul va fi bine, ca ma va proteja, dar mai mereu incepeam o cearta si evident, inrautateam lucrurile, sau pur si simplu il ignoram. Dupa luni intregi de consolari, a incetat vazand ca nu duce nicaieri, decat ca inrautatea relatia dintre noi.
Natalie, venea la noi mai mereu si ne ajuta la orice. Dar intr-o zi, ea si Mike au avut o discutie, care s-a transformat in cearta la scurt timp. Ea isi dorea ca eu si Mike sa incepem o viata noua, la New York, alaturi de ea. Fratele meu a refuzat ,apoi a inceput cearta in toata regula. La sfarsit, Mike a spus ca daca Natalie vrea sa ma ia pe mine, sa nu il mai cautam niciodata, nici eu si nici ea. In secunda urmatoare, s-a dus la mine in camera, a pus haine de ale mele in valiza, apoi am plecat.
Tin minte ca atunci cand am plecat, s-a auzit un mâtâit urmat de spargerea unui lucru.
In toata saptamana aceea, prima satamana, la New York, nu am vorbit deloc cu Natalie. O uram pentru ca m-a despartit de propriul frate.
Dar dupa un timp, am inceput sa ma impac cu ideea, am inceput sa vorbesc cu ea. Toata ura pentru ea s-a ascuns undeva in inima mea, dar stiu ca nu a disparut. E undeva pe acolo.
Il sunam pe Mike im fiecare zi, dar nu raspundea, defapt, de cele mai multe ori imi inchidea. Am convins-o Natalie sa mergem inapoi in L.A. sa pot vorbi cu fratele meu. Cand am ajuns acasa,el nu era acolo. Hainele sale nu erau in camera sa, lucrurile lui...nimic nu mai era. Ne-am intors, apoi mi-am continuat viata, fara Mike.

****

Si acum, iata-ma. Dupa 4 ani de la accident si despartirea de Mike, locuiesc cu Natalie, am o super prietena, Emma, care mi-a fost alaturi in momentele grele, dar uneori ma intreb cum de ma suporta. Jake, iubitul ei este si el un prieten bun, doar ca nu vorbim chiar tot. Avem cateva ore impreuna la liceu.

Azi e duminica, maine am scoala si astept un alt semn al admiratorului ce imi trimite bilețele de dragoste. Totul a inceput acum 3 luni, am inceput sa primesc aproape in fiecare zi bilete bagate in dulapul de la scoala.
Nu am idee cine ar fi acel "admirator", dar cert este ca mor de nerabdare sa stiu cine e.
In timp ce ma gandeam la toate astea..telefonul imi vibreaza semn ca ma suna cineva.

***Call***

-Hei! Ce faci nebuno?

-Hei! Bine...presupun ca nu m-ai sunat doar sa ma intrebi ce fac, asa ca, scuipa tot. spun chicotind

-Ok, pai..am auzit ca e o petrecere diseara. La casa lui Danny.

Danny era tipul bogat si popular, cel ce facea petreceri si invita toata scoala.

-Şi? Emm, stii ca nu vreau sa mai merg la petreceri. Ultima data cand am mers la o petrecere,acum 5 luni, a trebuit sa te car pana acasa pentru ca te-ai imbatat, dar tu nu obisnuiesti sa te imbeti, era sa te saruti cu Danny, care era si el varza, iar faza naspa e ca eu eram printre putinii oameni care nu erau beți,drogati sau cine dracu' mai stie ce mai faceau aia acolo.

-Huh, nu vreau sa mai aud de ce s-a intamplat atunci. Stii si tu ca m-am simtit si inca ma simt prost ca m-am imbatat in seara aia si era ce era sa fac. Uite, nu vreau sa se mai intample asta. Nu o sa se mai intample. A fost un moment de slabiciune, stii si tu ca ma certasem cu Jake. Aveam nevoie de "consolare". Nu ma gandisem la consecinte. Dar de un lucru sunt sigura! Nu sunt o bețivanca.

Cand am plecat din L.A. puteam sa gasesc si eu o "consolare"...si aceea era bautura. Dar nu... tot ce am facut era sa nu vorbesc cu nimeni si sa ma tai, pana cand a aparut Emma. Recunosc, inca mai am apucaturi cu taiatul si fac asta foarte rar, dar doar cand simt ca nu mai suport, cand imi aduc aminte de tot trecutul...totul de acum 4 ani.

-Scuze Emm...nu am vrut sa aduc in vorba asta. Nu voiam sa te fac sa te simti prost. Te rog sa ma ierti!

-Stii ceva,Mira? Las-o balta! spune si imi inchide in nas.

***End Call***

Incerc sa o sun, sa imi pot cere scuze si sa ii zic ca voi merge la petrecerea aia idioata.

Nu imi place sa merg la petreceri! Este miros de tutun, de droguri si de bautura. Urasc lucrurile astea! Exceptand partea cu fumatul...am incercat odata, si nu pot spune ca nu imi place.

Ohh..nu imi raspunde!! Sun de 2 ore in continuu. O sa ii las un mesaj si vom vorbi maine la scoala!

"Emm, imi pare rau! Sincer...nu am vrut.Voi veni la petrecerea aia. Si nu e vorba de ce ai facut tu atunci...e vorba ca nu mi-a placut in general petrecerea. Nu vreau sa te simti prost. Te rog sa ma ierti! Voi face tot ce vei spune, doar nu fi suparata pe mine. Esti cea mai buna prietena a mea."

Trimis! Sper sa il citeasca... chiar nu vreau sa ma cert cu ea. Este persoana careia ii spun tot, si ea face la fel. M-a salvat acum 4 ani cand ne-am intalnit. I-am spus toata povestea cu Mike si cearta..tot. Ea a inteles, nu a plecat! M-a facut sa fiu mai deschisa si imi dadea meditatii. Glumeam, ne jigneam in gluma, radeam. Daca nu era ea eu acum cred ca ajungeam o fumatoare si cel mai posibil o betivanca.