Carpe Diem

Capitolul 21-Noua Eu

Era miezul noptii, iar eu stateam in bucataria mobilata modern, facandu-mi un ceai.

Ma uitam intens la tigara din scrumiera. Trasesem un singur fum, iar acum lasam mirosul ei intepator sa ma invadeze. Nu mai fumasem de mult, insa inca din cauza mirosului lui mii de fiori reci ma treceau pe sira spinarii. Imi aducea aminte de el.

Aud niste pasi. Aud niste pasi adanci venind spre mine. Sting tigara si o arunc. Imi torn incet ceaiul in ceasca.

"De ce nu dormi, iubire?" Zice Cameron, cuprinzandu-ma cu mainile din spate.

Abdomenul lui gol se lipea de al meu. Dupa ce el a plecat am venit la Cameron. Am stat cu el si m-am indragostit de el. M-am indragostit de el. Scuze, dar nu va pot minti. Il iubesc pe Cam ca pe o sora, frate, cel mai bun prieten, nu ca pe iubitul meu. Am incercat sa imi conving trupul ca el e alesul, doar ca sa il uit pe el.

"Nu pot." Ii zic aproape soptit.

El imi saruta gatul in timp ce amestecam cu lingurita ceaiul. Imi mai adaug o lingurita de miere si ies dintre bratele lui Cameron, asezandu-ma pe canapea. Am dat drumul la muzica si am incercat sa ma calmez.

"De ce ai fumat?" Zice, privind in scrumiera.

"Nu am fumat."

"Olivia?! Nu trebuie sa fumezi." Zice, venind langa mine.

"Bine." Oftez eu, luand o gura din ceaiul aburind.

Cameron se aseza langa mine, tragandu-ma langa el. Mi-am lipita capul de pieptul lui. Era tarziu. Priveam pe geam la stelele pe care si el probabil le vedea la fel de frumoase si stralucitoare ca mine.

"Maine am sa fiu plecat toata ziua. O sa vine Gabriella aici sa stea cu tine."

Am dat din cap. Cameron imi simtea tensiunea si faptul ca nu voiam sa stau cu el, voiam sa stau singura si el simtea asta. Ma saruta pe frunte si se ridica.

"Eu ma culc. Sa nu mai stai mult." Imi zice, indepartandu-se.

Ma enerva faptul ca era asa de grijuliu cu mine, puteam sa am grija de mine. Imi pun ceaiul pe masa si ma intind pe canapeaua moale.

El ... el ... el ... el ... el ... el ...

Nu ma puteam gandi la altceva. Doar el m-a facut sa ma simt in viata, ins tot el m-a lasat sa mor de dor, sa mor de dorul unor ochi adanci, albastri si plini de secrete.

~~~¤~~~

Ma trezesc a doua zi din cauza razelor care se strecurau prin fereastra. Ma ridic in sezut si imi trec mainile prin par.

Nimeni. Nu era nimeni in casa. Era ora 11 si Gabriella trebuia sa apara. Gabriella era sora mai mica a lui Cameron, care era de varsta mea. A fost aici cu mine de cand nu am mai trecut acasa,insa nu o sa o poata inlocui pe Monica niciodata. Nimeni nu o sa imi poata sterge amintirea celei mai minunate fiinte de pe pamant si nimeni nu va putea fi ca ea.

Aparu chiar la timp, cu parul ei in aceasi culoare ca a lui Cameron la usa. Purta mai multe sacose si acelasi zambet unic.

"Buna, buna." Zice.

Imi placea fericirea irationala a Gabriellei. Ea era mereu fericita, uneori chiar irational. Intra in casa, aruncand sacosile pe canapea, dandu-si jos pantofiorii negri.

"Buna, Gabi. Ce faci?"

"Am venit sa stau cu tine." Zice, mergand fericita spre bucatarie.

"Ceva noutati?" Intreaba, luand o gura din ceaiul rece de pe masa.

"In legatura cu ce?"

"In legatura cu faptul ca ai fugit dintr-o ascunzatoare de maxima siguranta, pe care de altfel tatal meu o cunduce." Zice, dandu-mi un sentiment ca era mandra ca Michael era tatal ei.

"A. Nu. Tatal tau nu a mai intrebat nimic de mine." Zic, incrutisandu-mi picioarele.

"Deci a muscat faza cu moarta?" Ma intreaba, gesticuland prin aer atunci cand rosti cuvantul moarta.

Eu cu Cameron pusesem un plan foarte bine pus la punct dupa ce el pleca. Gabriella veni dupa mine si ma aduse aici, iar Cameron se intoarse in tabara,unde i-a zis lui Michael ca m-a vazut fugiind cu el si ca el a scapat nu-stiu-unde, insa ca eu am murit dupa ce am alunecat pe o stanca. Pe el nu l-au mai cautat, deoarece Michael a presupus ca era mort deasemenea.

"Se pare ca da." Ii zis zambiind.

"Si cum petreceti?" Ma intreba.

"Nu cred ca vom petrece. Planul nostru inca nu e pus la punct. Oricand cineva ma poate gasi."

"Dar nu o vor face. Pentru ca eu, Gabriella Marzia Dallas, si enervantul meu frate vitreg mai mare, Cameron Dallas, promitem sa nu te abandonam niciodata. Noi suntem familia ta acum." Imi zice, imbratisandu-ma.

Am zambit incontrolabil, un vartej de ganduri bune si optimism, curprinzandu-ma. Am stat toata ziua cu Gabriella, vorbind despre un nou baiat pe care il cunoscuse si gatind clatite.

"Pare dragut." Ii zic, scotand sucul de portocale din frigider.

"Chiar e dragut. Si are niste ochi albastri superbi." Imi zice.

Ochi albastri, superbi... Ochi albastri, superbi... El avea niste ochi albastri superbi.

"Ar trebui sa il inviti maine seara la cina. Aici. Sunt sigura ca o sa fie foarte bine."

"Serios?! Nu se supara Cam?!" Zice, intorcand inca o data clatita.

"Nu vad de ce s-ar supara." Ii zic, luand-o in brate de la spate.

Ea chicoti si imi multumi doar din priviri. Ma multumeam doar cu privirile ei, pentru ca pana si ele era irational fericite.

Am auzit deodata batai in usa. Ma duc si deschid usa, unde statea Cameron, zambindu-i ca in prima zi cand ne-am cunoscut.

"Buna ziua, Sierra Dallas." Imi zice,intrand.

"Sierra?! Dallas?!" Zic eu, gesticuland.

"Ti-am schimbat numele. Asa ta--, Michael, nu te mai poate gasi." Zice,intrand.

Imi intinse o punga. O punga micuta. Am luat-o in maini si am deschis-o. Era un lantisor, exact ca pe cel pe care mi-l dase de ziua mea, numai ca asta era incrustat cu numele Sierra, in loc de Olivia.

"E foarte frumos. Dar de ce mi-ai schimbat si numele de familie? Imi placea numele Moore." Ii zic, punandu-mi noul lantisor la gat.

"Ca sa stie lumea ca esti a mea." A zis, infiropandu-si buzele cu ale mele.

Hey. Nou capitol.

Dupa cum ati observat, cartea se va chema de acum Carpe Diem. Sper sa va placa!

Scuzati greselile!